Titlu: Roșu și negru
Autor: Stendhal
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Irina Mavrodin
Numar pagini: 544
ISBN: 978-973-135-804-8

„Ești doar mai îndrăgostit decât mi-am închipuit. Doamna Dubois este foarte preocupată de ea însăși, ca toate femeile cărora cerul le-a dăruit sau o origine foarte nobilă, sau prea mulți bani. Ea se privește pe sine în loc să te privească pe dumneata, deci ea nu te cunoaște. Când a avut cele câteva porniri de iubire pentru dumneata, făcând un mare efort de imaginație, ea l-a văzut în dumneata pe eroul pe care îl visa, și nu pe bărbatul care ești de fapt. Dar ce dracu, oricine știe asta, dragul meu Sorel, ești chiar atât de novice într-ale dragostei?”

Cumpără titlul în engleză

Romanul Roșu și negru m-a captivat într-o oarecare măsură, dar m-a și dezamăgit. Este, în mod cert, o satiră a societății începutului de secol XIX, (sau, cum le place criticilor să spună, „o frescă a societății secolului XIX”) însă cam la asta se rezumă întreaga lui valoare. Este vorba despre un fiu de cherestegiu oportunist, extrem de inteligent, care-și folosește atu-utile cu care l-a dotat natura – pe lângă inteligență, frumusețea și farmecul – pentru a-și croi drum către elita societății. Printre oportunitățile care i se ivesc se numără înrolarea în armată și opțiunea de a duce o viață închinată bisericii. De aici și titlul romanului: roșu pentru viața militară și negru pentru viața monahală. Probabil una dintre cele mai mari valori ale romanului este dată chiar de parabola legată de aceste două alegeri: dacă în ce privește roșul, Julien Sorel a visat dintotdeauna să se înroleze în armată si să devină unul dintre generalii lui Napoleon, însă oportunitatea aceasta nu este, în niciun caz ceea ce a sperat el să fie, în ce privește negrul, la un moment dat preotul Chelan îi spune: „…dacă alegi statutul de preot, voi tremura pentru mântuirea ta”. Practic, întreaga lui viață se va irosi între cele două variante, niciuna fiind cu adevărat potrivită pentru el.

Cu siguranță personajul Julien Sorel are ceva care atrage. Însă are și ceva, un mic lucru care respinge, care e cumva ne-la-locul-lui. Faptul că inteligența lui este singura resursă de care dispune, că face uz de ea în cel mai egoist și neortodox fel cu putință pentru câștiguri materiale, îl transformă într-un gen de personaj arhetipal, într-un model al parvenitului, însă incoerența cu care este trasat m-a făcut să-l consider oarecum dizgrațios. Construcția acestui personaj urmează o linie extrem de sinuoasă, cu schimbări brutale de ritm, cu introduceri nejustificate de caracteristici, cu stări sufletești contradictorii. Pe de o parte este un copil foarte educat, inteligent, răbdător, poate chiar plin de compasiune, dar pe de altă parte este ca un câine scăpat din lesă, care mușcă și latră la toată lumea fără o justificare concretă.

Julien Sorel este, pe alocuri, personajul avar, hotărât să calce pe cadavre doar ca să se ridice deasupra condiției impuse de o soartă crudă, dar în alte locuri, el este personajul care caută fericirea, pentru care cunoașterea este prioritatea absolută, care devine sensibil la frumusețile lumii, sau care plânge ca un bebeluș. Și, chiar dacă la prima vedere aceste două caracteristici ar putea conviețui liniștite în același personaj, Stendhal face în așa fel încât ele să devină antagoniste. Este ca și cum ar încerca să creeze un personaj bazat exclusiv pe imaginația lui, după care își amintește brusc că ar trebui să mai aibă și anumite trăsături care să-l transforme într-un personaj atractiv… sau poate doar mai realist…

Cele două femei de care se îndrăgostește sunt un simbol al riscului pe care, în opinia autorului, îl comportă implicarea într-o relație: una dintre ele este extrem de îndrăgostită de el, însă el nu o iubește foarte mult, iar de cealaltă este el foarte îndrăgostit, ea însă neîmpărtășindu-i sentimentele. Julien Sorel este implicat în ambele relații, însă niciuna dintre ele nu reușește să-i aducă ceea ce caută el: fericirea și realizarea socială. Iar imposibilitatea de a obține ceea ce dorește îl face să comită lucruri care îl vor duce în final la pierzanie. Din nou o spun: personajul este creat într-un mod foarte alambicat. Atunci când am început să am încredere că voi da peste un tânăr devotat cauzei de a se ridica din mediul în care s-a născut, m-am trezit că citesc despre un tânăr pe care îl călăuzește, în orașul pe care nu are cum să-l cunoască, mai mult decât norocul. De fapt experiența pare să-l călăuzească. Experiență pe care, evident, nu ar avea de unde să o aibă.

Nu aș spune că Roșu și negru este un roman cu adevărat de dragoste, deși tema nu este evitată. Nici de aventuri, deși nici acestea nu lipsesc. Este un roman de ficțiune istorică, și cam atât. Cum spuneam, este o satiră a societății anilor 1830, dar vorbim de fapt de o autosatirizare, pentru că inspirația principală a găsit-o autorul chiar în viața sa.

Cred că Roșu și negru este un roman scris pentru epoca în care a trăit autorul. Cu cât ne îndepărtăm în timp de acea epocă, cu atât devine mai perimat. Ca operă literară va fi, probabil, considerat o bijuterie încă mulți, mulți ani de-acum înainte. Dar ca roman, fie el de dragoste, de aventuri sau istoric, încet, dar sigur își pierde substanța.

• Plusuri

  Pentru cei care consideră că literatura adevărată a fost deja scrisă, că orice nou roman este doar o copie a unuia deja scris cu multă vreme în urmă, Roșu și negru poate fi o operă extraordinară. Probabil că despre multe romane se poate spune că provin, chiar și într-o mică măsură, din cel de față, putând fi descoperite în ele personaje sau situații descrise inițial de Stendhal. În ciuda liniarității, romanul poate fi considerat captivant.

• Minusuri

  Incoerența personajelor, liniaritatea firului epic, predictibilitatea, toate acestea pot „ucide” un roman, în special în prezent, când opțiunile literare sunt aproape nelimitate.

• Recomandari

  După cum spuneam, prima recomandare ar fi pentru cei ce preferă literatura clasică celei contemporane. Totuși, pentru cei care caută aventură, capă și spadă, sau, pur și simplu, un roman de dragoste, Roșu și negru ar putea fi dezamăgitor.