„Fără mamă nu se poate iubi. Fără mamă nu se poate muri.”
Scris de Bianca Teodorescu • 8 April 2014 • in categoria Lit. clasica si moderna
Autor: Herman Hesse
Rating:

Editura: RAO
Anul aparitiei: 2007
Traducere: Ivan Denes
Numar pagini: 318
ISBN: 978-973-103-402-7

Două personaje, două destine, două poveşti de viaţă care arată importanţa pasiunii şi a găsirii unui echilibru; un întreg proces ce are loc sub tutela autorului, a cărui influenţă în desfăşurarea acţiunii se face puternic simţită în ciuda obiectivităţii impuse sau, mai bine spus, a utilizării persoanei a treia în întreaga relatare alături de o descriere amănunţită şi o expresivitate neaşteptată atribuită întâmplărilor.
Ceea ce atrage, în prima fază, nu este neapărat ceea ce se întâmplă sau cine participă la firul epic, ci mai degrabă modul în care întregul act narativ este relatat, aşadar capacitatea lui Hesse de a se juca cu o gamă variată de cuvinte, simboluri, imagini, cărora le atribuie însemnătate. Meticulozitatea, dublată de frumuseţea cu care autorul îşi construieşte discursul epic sensibilizează şi face cititorul să aprecieze, tacit, întâi efortul compoziţional şi mai apoi greutatea şi calitatea întâmplărilor. Acesta este, de altfel, şi paradoxul întregii opere - modul în care romanul este scris, tablourile descriptive care tulbură fiinţa, uimesc mai mult decât ceea ce se petrece.
Acţiunea este, cu toate acestea, inedită şi îndeajuns de stufoasă. În universul medieval germanic, la mănăstirea Mariabronn, doi tineri - Narcis şi Goldmund - se împrietenesc, în ciuda poziţiilor antagonice pe care le au, unul faţă de celălat. Antiteza se remarcă de altfel încă din titlul operei. Primul dintre ei este dascăl la şcoala mănăstirii, pus în funcţie încă de la o vârstă fragedă datorită „darurilor sale deosebite", mai exact, o inteligenţă extraordinară şi o afinitate pentru viaţa monahală recunoscută încă din primii ani ai copilăriei. Gură-de-Aur este adus de către tatăl său la mănăstire pentru a-şi închina toată viaţa celor sfinte, astfel încât păcatele săvârşite de mama sa, o ţigancă, să fie răscumpărate. Cu toate că este un elev strălucit şi într-o mare măsură conştiincios, tânărul învăţăcel simte că nu se potriveşte peisajului duhovnicesc, lucru observat la scurt timp şi de către Narcis, care îl susţine pe băiat şi încearcă să-l ajute să-şi găsească adevărată chemare în viaţă. În acest sens, la scurt timp Gură-de-Aur părăseşte mănăstirea şi îşi începe călătoria iniţiatică, hoinar, întâlnind personaje inedite, evoluând, cunoscându-se pe sine şi cunoscând lumea exterioară, într-o căutare ce are ca scop final regăsirea sufletească, aflată în strânsă legătură cu figura maternă. Drumurile celor doi se despart, însă nu pentru mult.
Tânărul pribegeşte astfel ani în şir din sat în sat, din femeie în femeie, savurând fiecare oportunitate pe care viaţa omului liber i-o asigură, într-o luptă fizică şi psihică cu întreaga sa formă de existenţă, legând prietenii („A găsi la fiecare om trăsăturile care-l deosebesc de ceilalţi înseamnă a-l cunoaşte."), simţind în cele mai crunte moduri trădarea, alături de alte elemente pământene precum boala, molima, foametea, frigul, adulterul, incertitudinea, moartea („Ce-ar fi raţiunea şi luciditatea, pentru cel ce n-a cunoscut ameţeala, ce-ar fi voluptatea simţurilor dacă în spatele ei nu s-ar ascunde moartea [...]").
Din dorinţa nestingherită de a deveni artist pentru a reuşi să întregească figura mamei, care îi devine în final chiar scop, acesta se angajează la atelierul meşterului Niklaus, sculptează, pictează şi îşi egalează la scurt timp maestrul, pentru ca apoi să-l abandoneze din incapacitatea de a sta pe loc, de a-şi găsi un suport, este presat de dorinţa de mişcare, de eliberare de orice canon impus de societatea contemporană cu el. Slăbiciunea sa pentru femei, datorată de altfel şi de lipsa unui model al mamei în copilărie, îl aduce la scurt timp după plecarea sa de la Niklaus în închisoare, foarte aproape de moartea prin spânzurare, pentru ca, neaşteptat, salvarea sa să fie tocmai... Narcis, care, aflat în acelaşi orăşel din motive bisericeşti, îl recunoaşte pe vechiul său prieten cu care păstrase o legătură spirituală extrem de puternică şi îl eliberează.Ultimele capitole ale romanului ilustrează astfel un adevărat manifest filozofic ce ia naştere în urma discuțiilor purtate de cei doi, întorşi acum la mănăstire, pentru ca finalul, deşi de aşteptat, să uimească.
„Toată existenţa părea să se întemeieze pe dualitate, pe contrarii; erai femeie sau bărbat, vagabond sau burghez, raţional sau simţitor – nicăieri nu puteai trăi concomitent inspiraţia şi expiraţia, bărbăţia şi feminitatea, libertatea şi ordinea, instinctul şi spiritul, întodeauna unul trebuia plătit cu pierderea celuilalt, şi întodeauna şi unul, şi celălalt erau la fel de importante şi demne de a fi dorite!"
Herman Hesse propune astfel o operă de calitate, în care descrierea este doar un mijloc indirect de enunţare a unor paragrafe întregi în care filozofia existenţei este atent dezbătută, punându-se în joc un destin incert al unui tânăr puternic, trecut prin viaţă, aprig cunoscător al ambelor lumi complementare - cea pură, „calea dreaptă", mănăstirea, deci viaţa monahală şi lumea omului liber, a hoinarului, a incertitudinii care este tocmai benefică, ajutând la cunoaşterea, parţială, a tainelor căutate. Polemică deja clasică dintre empirism şi iniţierea prin învăţătura scrisă („Învăţ multe de la tine, Gură-de-Aur. [...] Abia acum văd câte căi sunt spre cunoaştere şi îmi dau seama că drumul spiritului nu este singurul şi, poate, nici cel mai bun. Este drumul meu, desigur, voi continua să-l urmez. Însă pe tine te văd pe drumul opus, pe drumul simţurilor, cum prinzi la fel de profund taina existenţei şi o exprimi mult mai viu decât sunt în stare cei mai mulţi dintre gânditori.” ).
De aici se nasc, defapt, adevăratele conflicte intelectuale.
-
Plusuri
Descriere extraordinară, poveste interesantă, conturată bine imaginea Germaniei medievale;
-
Minusuri
Uneori, lipsa dialogului îngreunează;
-
Recomandari
Celor care (se) caută;
Mihai Moise spune:
19 February 2015 | 12:00 pm
Maestrul Hesse…
Nu voi face o recenzie, nici nu mi se pare potrivit! Cartea asta are un farmec aparte… Citind, asemeni persoanei care mi-a recomandat-o, aprecierea facuta de Thomas Mann (cel care a reusit sa faca din Doctor Faustus un fluviu de imagini, simboluri si cuvinte ce seduc cale de aproximativ 700 de pagini), am fost incitat sa vad daca se ridica la nivelul Lupului de stepa…
Am fost inevitabil sedus…e cu mult mai buna! Tocmai pentru ca propune altceva. Limbajul e fermecator, iar momentele de profunzime ontologica sunt fenomenale.
Desi Premiul Nobel i-a fost acordat doar pentru Jocul cu margele de sticla, eu cred ca juriul s-a inselat! Ar fi trebuit sa motiveze decernarea premiului pentru toate cartile, fiecare avand acel ceva special…