Titlu: Surorile
Autor: Claire Douglas
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Alexandru Macovescu
Numar pagini: 336
ISBN: 978-630-319-710-4

Romanul Surorile mi-a ținut companie timp de câteva ore – asta pentru că l-am citit dintr-un foc, cum s-ar spune. M-a prins într-o poveste tensionată despre pierdere și vinovăție, într-un thriller psihologic tensionat și misterios. Totul începe cu Abi, o tânără marcată de moartea surorii sale geamăne, Lucy, în urma unui accident de mașină – moarte de care, de altfel, se și simte vinovată, fiindcă ea se afla la volan în momentul producerii accidentului.

Trauma pierderii și vina copleșitoare o transformă pe Abi într-o persoană foarte fragilă din punct de vedere emoțional, diagnosticată cu PTSD. Incapabilă să-și găsească liniștea și coordonatele lumii, Abi devine din ce în ce mai singură și se izolează de restul lumii. Totuși, întâlnirea cu Beatrice, o femeie care seamănă izbitor cu sora ei moartă, pare să-i deschidă o ușă către noi începuturi. Cele două se împrietenesc și, într-adevăr, lucrurile par să capete noi sensuri pentru Abi. Dar în foarte scurt timp ne dăm seama că Beatrice are cu totul alte interese...

„- (...) Viețile noastre ar fi distruse. Ar trebui să ne mutăm din nou. Ne-am clădit o viață aici. Nu poți spune nimănui, insistă întunecându-se la față. Niciodată.”

Abi se mută împreună cu Beatrice într-o casă pe care o împarte cu alți chiriași – inclusiv cu fratele ei geamăn, Ben. Abi și Ben încep să se cunoască mai bine și, încetul cu încetul, dezvoltă o relație amoroasă. Dar în acest punct Beatrice începe să se comporte din ce în ce mai straniu. N-am să vă spun mai multe, fiindcă n-are niciun sens. Ideea este că, de fapt, totul se învârte în jurul lui Abi și Beatrice, într-o relație extrem de toxică și patologică.

Evident, Beatrice ascunde ceva – și Ben, de asemenea –, iar cartea urmărește întocmai aceste secrete care, bineînțeles, vor fi aduse la un moment dat în lumină. Întrucât am citit foarte multe cărți thriller, puține lucruri mă mai surprind. Deși Claire Douglas a încercat să ducă lucrurile într-o direcție destul de complicată și sinuoasă, nu prea a reușit să mă convingă. În schimb, mi-a plăcut foarte mult vocea pe care i-a dat-o lui Abi, cum a dezvoltat ideea traumei și afecțiunii psihiatrice cu care a fost diagnosticată.

„- Of, Abi, îmi spune, și îi simt disperarea din voce. Nu trebuie să mai cauți pe cineva care să te salveze. Doar tu o poți face.”

Abi este un personaj cu o suferință profund umană, iar incertitudinile ei, fricile, vinovățiile și traumele se simt chiar reale – prin dialog, prin conflictele pe care le are, deciziile pe care le ia și faptele din carte. Pierderea surorii ei i-a lăsat un gol imens, iar acest gol, care acum încearcă să fie umplut, o pune față în față cu întâmplări dintre cele mai neașteptate. Beatrice, pe de altă parte, este un personaj manipulator, toxic, în viața ei aparent perfectă. Relația dintre cele două este esențială pentru dinamica romanului: o relație toxică, de o subtilă manipulare, care încetul cu încetul se transformă în ceva de-a dreptul periculos și bolnav. Într-o atmosferă tensionată și ambiguă, nici măcar nu-ți dai seama ce urmează să se mai întâmple și încotro se îndreaptă toate acestea.

„- Nu-ți dai seama? mă tângui. Cineva vrea să mă distrugă. Îmi dau seama că par foarte paranoică.”

N-a fost neapărat thriller-ul meu preferat, dar a fost o lectură care m-a ținut acolo și care nu m-a plictisit. I-am dat trei steluțe pentru că unele lucruri mi s-au părut destul de lungite, fără a avea vreo relevanță pentru ideea cărții și finalul acesteia.

Iar finalul a fost unul chiar neașteptat, interesant și, recunosc, m-a surprins plăcut. Nu m-aș fi așteptat ca lucrurile să se dovedească a fi, în cele din urmă, astfel. Surorile este un thriller pe care îl citești cu sufletul la gură, dar căruia simți, în același timp, că-i lipsește ceva – îi lipsește ritmul acela alert pe care cititorii de thriller, în general, îl caută. În cazul cărții de față, lucrurile au fost ceva mai tihnite, mai lente. Totuși, n-a fost o lectură greoaie, dat fiind și faptul că am citit-o cap-coadă într-o singură repriză.

În final, cred că merită să-i dați o șansă, mai ales dacă sunteți în căutarea unei cărți care se citește rapid și nu vă solicită în vreun fel.

Text scris de Andrei Cioată.