Simbolul pierdut
Scris de Raluca Alexe • 8 April 2010 • in categoria Thriller
Autor: Dan Brown
Rating:

Editura: RAO
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Adriana Bădescu
Numar pagini: 477
ISBN: 978-973-54-0139-9
N-am nimic cu Paulo Coelho. E un domn care are ceva talent la scris, are nişte idei pe care le transpune în cuvinte şi pe care le ambalează frumos, astfel încât să poată trăi din ceea ce îi place să facă. Nimic rău în asta. Acelaşi este cazul şi cu vestitele autoare de romane siropoase.
La fel, nu am nimic cu persoanele care citesc genul acesta de cărţi- Coelho, Sandra Brown, Amurg sau Harry Potter. Cu toţii începem de undeva şi nu văd nici o ruşine în nici unul din exemplele de mai sus.
Am, totuşi, o problemă cu oamenii care citesc doar genul ăsta de cărţi. Care nu depăşesc acest stadiu de literatură uşoară. Care nu numai că se opresc la Coelho, dar încearcă să te convingă că acele cărţi sunt exemple de adevărată literatură, în contextul în care există atâţia scriitori care scriu mult mai bine despre lucruri mult mai profunde şi complicate.
Cam aceeaşi este şi situaţia cu Dan Brown. Nu îi înţeleg pe oamenii care au stat la cozi şi au epuizat tirajul din toată lumea, imediat ce s-a lansat cartea. Însă având experienţa a alte două thrillere aproape impecabile scrise de el, nu am avut nici o reţinere în a îl citi şi pe al treilea atunci când mi-a picat în mână.
Din păcate, din punct de vedere al suspansului, Simbolul pierdut este mai slabă. Deşi m-a "împiedicat" să fac multe lucruri cu care eram datoare, am remarcat că nu am citit-o totuşi cu aceeaşi nerăbdare. Nu mai sunt tot atât de multe momente critice, întrerupte de începutul unui nou capitol. Criminalul nu mai este atât de des pe cale de a fi prins de către incredibilul Robert Langdon. Deşi este aproape un demon, doar două au fost momentele în care îmi auzeam pulsul în timp ce citeam rândurile în care urmăreşte pe cineva.
Totuşi, scena în care moare Robert Langdon este colosală. Posibil însă să mi se fi părut aşa din cauză că eu am oroare de modul în care îşi găseşte sfârşitul.
Ca valoare literară pe de altă parte, cred că Simbolul pierdut este o carte mai serioasă. Nici nu încearcă să demonstreze bazaconii (vezi Codul lui Da Vinci), nici nu depăşeşte limitele realului în ceea ce priveşte posibilitatea unui om de a face anumite lucruri (vezi Îngeri şi demoni). În schimb porneşte de la o ipoteză destul de plauzibilă şi, după părerea mea, în nici un caz generatoare de scandal.
Ce spune Brown este că omul are nişte capacităţi mentale pe care ne este greu să ni le închipuim. Că, practic, poate face orice cu ajutorul minţii şi al spiritului, însă pentru a ajunge în acest stadiu trebuie să acceseze cunoştinţe pe care anticii, care erau deasupra noastră la capitolul "întelegerea lumii", le-au ascuns, văzând ce se întâmplă cu ele în "mâinile" oamenilor răi şi nemerituosi.
Au devenit astfel cunoscute drept Misterele Antice, care, după cum află Langdon, au fost îngropate de către părinţii fondatori ai Americii, undeva pe sub Washington DC. Trec cu vederea faptul că Brown alege Statele Unite drept loc pentru a ascunde aceste cunoştinţe şi vă spun că noetica (care chiar există şi e foarte tare, detalii aici şi aici) încearcă să demonstreze ştiinţific lucruri pe care Anticii le ştiau dar pe care nu le-au mai transmis mai departe decât într-un grup foarte restrâns, cu ierarhii şi treceri de la un nivel la altul însoţite de dezvăluiri de secrete în funcţie de capacitatea de înţelegere a persoanei respective.
Şi dacă am ajuns la secrete, ierarhii, iniţieri şi cunoştinţe ascunse lumii oisnuite, nu puteam vorbi decât despre masoni. Din gruparea cărora făceau parte şi fondatorii Statelor Unite, ceea ce explică multitudinea de simboluri masonice prezente pe întreg cuprinsul Washingtonului, locul unde se desfăşoară acţiunea. Nu vă voi spune ce povesteşte Brown despre masonerie, însă mie nu mi s-a părut nimic neverosimil. Mai ales că, din cunoştintele mele, multe informaţii sunt adevărate.
Totuşi, comparând romanul per ansamblu cu cele două despre care vă vorbeam mai sus, rezultatul este mai slab. De unde şi cele patru stele în loc de cinci. Ce mă văd nevoită însă să remarc este că simt că parcă am vizitat toată capitala americană. Ceea ce este un lucru bun :) .
*Later edit: Nu v-am spus cum se termină cartea ;)
Citeste cele 20 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Mie-mi plac si articolele elitiste. :) Nu gasesc nimic rau in a promova elita. Din contra. Timpul pe care il putem dedica lecturii e prea scurt pentru a-l pierde cu nimicuri. Cu lectura din tren (metrou) e alt lucru. Sau cu aia de pe plaja. E mai greu cu Proust-ul pe plaja, deh.
-
Intamplarea face ca tocmai sa fi terminat acest roman acum cateva zile. In afara de momentul mortii lui Langdom personal mi s-a parut un roman plictisitor, cu o groaza de repetitii su suprarepetitii ale acelor lucruri. Cred ca unele simboluri au fost repetate si re-re-re… repetate pana cand probabil m-au spalat pe creier.
Simbolul pierdut este cu mult sub celelalte romane ale lui, si la ani lumina de trilogia Millenium a lui Larsson.
-
Frumos articol! Sincer sa fiu am cumparat aceasta carte deoarece am auzit ca are legatura cu masoneria(sunt destul de interesat de aceasta organizatie) dar ca si tine nuu am avut prea multe momente de gen : “WOW!!!” multe din descrierile legate de masonerie le cunosteam deja, ce mi-a placut a fost partea legata de Noetica desi se zice ca e o stiinta destul de noua adevarul e ca noetica isi are radacinile in fizica cuantica prin urmare nu e chiar asa veche.Poate ca mi se pare mie dar acesta carte pare a fi mai mult un scenariu gandit dinainte pentru ecranizare sper ca Dan Brown sa nu fi trecut de partea “comercialului”.
-
Bummer. Eu n-am citit cartea (inca) si deci nu m-a bucurat deloc sa citesc de moartea lui Langdon. Era bun un tag “spoiler” :(
-
Viata e scurta si nu se merita sa-ti pierzi timpul cu carti ce nu iti schimba “ceva” in constiinta.
-
draga raluca, am mai citit o “recenzie” scrisa de tine pe margine unei carti de M. Page. iti sesizam atunci niste cacofonii, parca. scuza’ma, vrut sa fiu blanda si sa ma rezum la amarata de cacofonie si sa’mi vad de treaba, sperand ca ti se va imbunatati scriitura. dar este o mizerie incredibila “recenzia” ta de carte! ar trebui sa aveti un referent care sa se uite pe porcariile pe care le scrieti inainte de a le publica si inainte de a le citi neavizatii.
pentru a intelege de ce anumite carti de termina in “coada de peste”, trebuie sa ai niste notiuni de semiotica si muuuuulte lucrari citite, pe care sa le poti arhiva in mintea ta si care sa’ti devina referinte. te rooog, in numele oficios al comunitatii de oameni de cultura, macar redenumeste ceea ce faci: in loc de “recenzie”, ai putea scrie Rezumate literare sau ceva similar… E frumos ca vreti sa scrieti pentru cei mai putini “elitisti” si ca vreti sa spargeti acest elitism, in numele popularizarii lecturii! e minunat, sustin asta. dar faceti-o cu responsabilitate…
alte sugestii de scriere: scurteaza frazele (remember lectiile de la scriitura de presa, trebuie sa va fi invatat la SNSPA macar atat), fluidizeaza textul (ai auzit de expresia limbaj de lemn??!!!) si ai grija la topica!!!
Anyway, succes la citit.-
@ana e:
Trei scurte observatii:
– regula cu evitatul cacofoniilor mi se pare cat se poate de proasta. Dupa acest principiu ar trebui evitate toate constructiile terminarea unui cuvant – inceputul altuia care citite rapid pot da nastere la alte cuvinte. Cred ca limba romana ar fi mult mai sanatoasa daca toti am renunta sa facem gimnastici de genul “ca si”.– faptul ca impartiti cititorii acestui site in “avizati” si “neavizati” cred ca e tocmai impotriva scopului acestui site. Inteleg ca probabil activati in domeniul universitar sau intr-o editura si noi plebea de pe aici nu ne ridicam la nivelul de cultura pe care il pretindeti ca oamenii care pasesc pe aici ar trebui sa il aiba. Dar pana la urma aceasta impartire este o jignire adusa celor care citesc acest site.
– nu pot sa inteleg deloc treaba cu semiotica si lucrarile in coada de peste. Lectura poate fi facuta la mai multe niveluri, iar dictionarul individual poate da o imagine diferita a operei diferitilor cititori. Eu personal nu vad de ce pentru a face o recenzie trebuie sa ai sub centura mii de cursuri care nu iti spun decat ca modul de percepere a unei opere depinde de receptarea cititorului.
In plus v-as ruga sa transmiteti “oficiosului comunitatii oamenilor de cultura” pe care ii reprezentati, ca daca tot au pregatirea necesara sa faca si recenzii la plebea cartilor si sa nu strambe din nas cum ca acestea n-ar fi de nivelul lor.
-
:-))
Am avut o zi foarte proasta. Dar tu m-ai inveselit. Deci bookblog ar trebui sa aiba un referent care sa citeasca recenziile inainte de a le publica si inainte de a le citi neavizatii.
Draga, gand la gand cu bucurie. Si eu vreau demult ca bookblog sa investeasca bani intr-o pisicuta, nu neaparat Angora, pe care s-o mangai pe linia parului cand imi place o recenzie de aici, si in raspar cand ma plictiseste un text.
Dar nu, nici nu vor s-auda de asa ceva. Le-am zis ca electricitatea blanii de pisica mangaiata cap-coada si retur ar putea fi colectata intr-un pahar si bauta dimineata pe burta goala, deplin ecologic si cu mare impact la acnee si matreata, dar ti-ai gasit, nici nu vor s-auda.
Zi-mi si tu daca astia-s oameni rezonabili si gata sa satisfaca clientul!
-
-
Mai întâi, nu se poate stabili alt dialog decât, eventual, unul terapeutic cu un comentator furios, dar mereu anonim, care scrâÈ™neÈ™te în numele â€oamenilor de culturăâ€. Autosituarea asta în simbol cultural mă irită È™i la Gabi Liiceanu, darmite la o â€ană†anonimă de pe web.
Apoi, deÈ™i sunt de acord cu ideea generală privind responsabilitatea considerabilă a tuturor autorilor de recenzii faÈ›ă de ceea ce decid a scrie despre o carte È™i faÈ›ă de felul cum, prin aceasta, prin munca lor, ar putea influenÈ›a negativ publicul È™i aduce un mic deserviciu literaturii, regret că â€ana†nu a găsit, totuÈ™i, un mai potrivit prilej (È™i mod) de a-È™i revărsa umorile, apelând la cu totul alte â€argumente†decât cele, extrem de superficiale, legate de presupusa cacofonie (de evitat, fireÈ™te, dar nu în mod obligatoriu È™i nu cu găselniÈ›e: â€ca È™i†sau, Doamne fereÈ™te, cuvântul â€virgulă†rostit între â€termenii păcătoÈ™iâ€), non-ideea cu â€lungimea frazelorâ€, demnă de â€gândirea†unui tabloid mioritic…
De ce nu ar fi lungi frazele, dacă-s bine construite È™i stau bine laolaltă?! Aici nu vorbim de mesaje scremut subliminale, de genul celor născocite de nu È™tiu ce publicitari imbecili, ca să se impună scurtimea. Măcar aici să nu se scrie â€ca la ziarâ€.
bogdanm spune:
9 April 2010 | 10:30 am
Felicitari pentru articolul de bun simt si fara elitisme..sunt de acord cu tine ca problema e la cititorii care se comporta ca niste consumatori de supermarket fara discernamant..Cartea probabil o voi citi, dar nu e pe lista mea de prioritati