Titlu: Eat a peach
Autor: David Chang
Rating:
Editura: Clarkson Potter Publishers
Anul aparitiei: 2020
Numar pagini: 2019
ISBN: 978-1-5247-5921-6

Cum arată viața unui chef care merge contra curentului, continuă să se reinventeze și să își rescrie povestea în timp ce jonglează cu meniuri, bipolaritate, familie și lucrurile de zi cu zi

Pe David Chang l-am descoperit într-un mod haotic și intens.

Întâi a fost un episod din documentarul excelent despre personalități culinare și portretele lor decupate din viața și filosofia lor despre mâncare — Chef’s Table. Apoi, de când Ugly Delicious a scos prima dată capul în lume, nici că l-am mai ratat.

Chiar a fost dragoste la prima vedere, căci am dat peste o personalitate atipică, ironică și profundă, cu o viziune la fel de atipică în lumea chef-ilor — amestecul creativ dintre fine dining și street food. Documentarul lui de pe Netflix, al cărui al treilea sezon sper că este în pregătire, a fost doar una dintre surprizele plăcute. Au urmat devorarea pe nerăsuflate a tuturor documentarelor în care apărea sau pe care le producea (The Mind of a Chef, Breakfast, Lunch & Dinner etc.) și continua asociere, în mintea mea, cu o altă minte revoluționară în materie de mâncare și cum ne raportăm la ea — Anthony Bourdain.

Nu m-a surprins că i-a legat o prietenie strânsă, că Bourdain narează The Mind of a Chef sau că are pagini întregi dedicate în Eat a peach, pentru că David Chang este un outlier din toate punctele de vedere.

Așa cum nu m-a surprins nici faptul că memoriile lui sunt scrise la fel de atipic, fracturat, concentrându-se mai degrabă pe evoluția filosofiei sale privind restaurantele, cum ar trebui să fie o experiență culinară și ce înseamnă să fii cu adevărat un chef, cu 33 de reguli atent analizate la final.

Recunosc că am așteptat tot anul cartea asta, așa că l-am citit pe nerăsuflate și m-am bucurat să descopăr același stil din documentare și aici, poate chiar mai frust și mai profund. De la privirea autoironică, la înțelegerea contextelor care l-au făcut să deschidă Momofuku (lit. piersica norocoasă) atunci când nimeni nu credea că o să reușească și până la acceptarea furiei, a bipolarității ca forță creatoare și distructivă în același timp sau alegerea de a picta toate nuanțele unui om greu de suportat de cele mai multe ori — așa cum o arată în episoadele rememorate în carte.

Deși o tot zic de fiecare dată când scriu despre memorii, nu sunt deloc fanul acestui tip de scriitură. Însă există oameni care trec dincolo de o simplă cronologie și care reușesc să te facă să trăiești alături de ei momente semnificative, mici a-ha-uri și poate chiar o schimbare de perspectivă asupra vieții. David Chang este unul dintre acei oameni pentru mine. Cred că o rezumă perfect în regula 28 — What worked in the past won’t work in the future.

Eat a peach nu este doar o carte despre relația umanității cu „a mânca” din perspectiva unui bucătar și antreprenor de succes, deși gurmandul din mine a jubilat la pasajele despre compunerea unui meniu nou, ci este o carte despre creativitate și sacrificiile pe care oamenii le fac în numele ei.

Împărțită în Prolog, Up the hill, Down and back again și Epilog, la care se adaugă sumarul celor 33 de reguli dedicate bucătarilor aspiranți în călătoria către a fi chef, cartea de memorii se ia foarte în serios și nu se ia deloc în serios, în același stil ambivalent cu care Chang ne-a obișnuit. Cu denumiri care acum, la a doua citire, îmi aduc aminte de hobbiți și Pământul de Mijloc, Chang își împarte viața în momente de nebunie, de disperare, de vârf, de șters totul și luat de la capăt.

În loc de concluzie, vă mai las cu o regulă și vă invit să îl citiți pe Chang, cu deschidere și curiozitate — Immerse yourself in all the awful, boring shit.

• Plusuri

  Stilul lejer, amuzant, plin de substanță în care e scrisă cartea, tonul sincer și direct în care „vorbește” cu tine.

• Recomandari

  Celor gurmanzi, celor pasionați de artă, celor care vor să știe mai multe despre creativitate, indiferent de forma în care se manifestă.