bookblog.ro

Portret de familie sau portret de traumă? Un dialog aproape shakespearian

Scris de • 18 July 2024 • in categoria

Titlu: Portret de familie
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2025
Traducere:
Numar pagini: 510
ISBN: 978-630-319-704-3

De-a lungul anilor, mi-am construit o relație de profund respect cu cărțile pe care le-am adorat cap - coadă. Am recitit, am scris, am menționat, am dăruit și am tot revenit asupra lor, exact ca acasă, într-un spațiu în care contează istoria, în care culorile fac diferența. De fapt, dacă stau să mă gândesc, dragostea mea pentru lectură a fost anume despre respect reciproc. Am găsit autori care mi-au vorbit prin paginile lor și narațiuni care mi-au smuls crusta fină a rănilor pe care le consideram de mult timp vindecate. Exact asta a făcut Ann Napolitano cu romanul său Portret de familie, o saga despre care o să-mi tot amintesc de-a lungul vremii. 

Ne aflăm în intervalul anilor 1960 - 1990, în America, și urmărim viețile a patru surori: Julia, Sylvie, Cecelia și Emeline, frumoasele fete ale familiei italiano - americană Padavano. Pe fundalul zgomotelor lor de fericire și tristețe, apare William Waters, un băiat care își duce tristețile copilăriei ca pe un bagaj de primă necesitate. Între el și cea mai mare dintre surori, Julia, se leagă o relație care ajunge să devină căsnicie. Dar oare William îi va face față Juliei care e o femeie dominantă și dornică să ia viața în piept?

Nu vreau să vă dezvălui istoria completă a cărții. Cred că aș știrbi din frumusețea și eleganța narațiunii, or chiar i-aș strica farmecul atât de uman cu care m-a copleșit. Ann Napolitano face un mare salt, oferindu-ne un veritabil bildungsroman, transportându-ne în imediata apropiere a personajelor, astfel încât să le înțelegem durerile, tristețile copleșitoare, dar mai ales viețile cu bune și rele. 

Experiența lecturii acestui roman mi-a depășit așteptările și mi-a amintit că toleranța nu e doar un cuvânt la modă, ci o stare, o înțelegere a faptului că viața are tonalități coloristice diverse, iar judecata în alb - negru e, de fapt, un soi de rapt al propriei fericiri. 

Romanul Portret de familie este un accent și un punct bun de dezbatere al subiectului sănătății mentale, o temă pe alocuri perfidă, pe alocuri vitală de înțeles, mai ales când lumea începe să perceapă efectele deloc de evitat ale traumelor. Personajul lui William este un adevărat trigger: copil neînțeles, abandonat în propria sa familie, singur cu doi părinți deprivați emoțional, adolescent cu depresie. Acesta funcționează pe modelul unei bombe cu ceas, atunci când ajunge în mijlocul celor patru surori (aidoma renumitelor surori March. Analogia este cum nu se poate mai potrivită). Surorile sunt parte dintr-un adevărat puzzle și își construiesc vieților într-o aparentă armonie, chiar dacă sunt și ele conduse de o mamă dominantă și egocentrică, iar tatăl lor iubitor se pare că nu se poate despărți de alcool. 

Drama întregului roman se concentrează pe acea nevoie de validare, de recunoaștere a nevoilor emoționale care se perpetuează din generație în generație. Cineva rezistă, cineva cade. Cineva pleacă, lăsând în urmă tot, iar cineva - repară. De un lucru sunt cu adevărat convinsă, povestea din Portret de familie este valabilă tuturor familiilor, într-o mai mică sau mai mare măsură. 

Înscriu acest roman în lista cărților excelente pe care le-am citit în acest an și pe autoare în catastiful scriitorilor care au reușit să mă convingă cap - coadă. Căutați cartea, citiți și savurați sinceritatea din spatele acestei scriituri.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro