Oamenii eternității nu se tem niciodată
Scris de Roxana Turcitu • 25 August 2014 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Shani Boianjiu
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Ioana Filat
Numar pagini: 256
ISBN: 978-973-46-3789-7
Eram foarte curioasă să descopăr povestea scrisă de Shani Boianjiu. Subiectul - serviciul militar obligatoriu pentru fetele din Israel - mi se părea incitant și plin de posibilități și chiar nu mai citisem niciodată o carte cu temă similară. Oamenii eternității nu se tem niciodată a fost o lectură interesantă și provocatoare.
Romanul este diferit și îndrăzneț nu doar prin stilul scriiturii, ci și prin modul în care curg întâmplările și prin felul în care se trece de la povestea uneia dintre fete la cea a următoarei protagoniste, apoi la ultima eroină și înapoi. Se sare de la narațiunea la persoana a treia la cea directă, la persoana întâi, apoi se revine iar, din nou și din nou. Prezentul se îmbină cu trecutul fără niciun avertisment, doar pentru ca în clipa următoare să se facă iarăși saltul din „atunci" în „acum". Pe lângă punctul de vedere al celor trei protagoniste, prezentat în cele mai multe pagini, există și câteva capitole în care se introduce și narațiunea din perspectiva unor personaje secundare, cărora le descoperim astfel fragmente din viața de soldat mult mai direct decât ar fi fost posibil dacă autoarea ar fi ales o abordare diferită.
Stilul păstrează de la început până la final aceeași tonalitate, atât în momentele în care se narează gărzile plictisitoare ce par să se repete la nesfârșit cât și în paginile în care se descriu evenimente importante sau, uneori, de-a dreptul șocante. Se asigură astfel cititorului o stare continuă de anticipare, ai mereu senzația că poate urma ceva important și ești permanent în alertă, neștiind în ce moment se va schimba totul la 180 de grade. În același timp însă, răsturnările de situație nu te marchează din prima clipă. Emoțiile par cumva înăbușite, sentimentele vin parcă printr-un filtru ce le diminuează intensitatea. Tonul liniar scade importanța evenimentelor majore în prima clipă, astfel încât abia mai târziu, după o vreme în care întâmplările au avut timp să ți se așeze în minte, începi să le percepi adevărata semnificație.
Păstrându-se acest stil, portretele protagonistelor ți se formează cu greutate în minte. De fiecare dată când începeam un nou capitol, de-a lungul primelor rânduri nu aveam idee cărui personaj îi aparține povestea. Multă vreme, imaginile eroinelor sunt foarte slab conturate, ajungând adesea să se confunde între ele. Iar dacă firea diferită a lui Avișag o scoate în evidență, făcându-te să îi recunoști „vocea" mai ușor, personalitățile extrovertite și destul de similare ale lui Yael și Lea te vor face să le confunzi pe parcursul multor capitole.
Prietenia celor trei eroine este și ea ciudată. Nu este vorba doar despre faptul că nu se distinge foarte clar ceea ce simt și cred ele unele despre celelalte, într-o clipă având ocazia să descoperi poate o admirație sau duioșie care te surprinde, iar în capitolul următor observând nuanțe de dispreț sau de invidie abia controlate. Însă am rămas cu senzația că lucrurile au fost de așa natură încât cele trei personaje să rămână de-a lungul anilor mai mult sau mai puțin prietene. Nu neapărat pentru că legăturile dintre ele ar fi fost mai strânse decât cele cu alte persoane din jurul lor - pentru că nu par a fi fost! - ci doar pentru că împrejurările ar fi dus pur și simplu la acest deznodământ.
Dacă aruncați o privire pe site-urile cu recenzii de afară pentru Oamenii eternității nu se tem niciodată (fiind proaspăt publicată, la noi încă nu sunt apărute foarte multe păreri), veți vedea că impresiile sunt la extreme: fie 5 stele și nenumărate laude, fie rating minim. Și cred că exact cărțile care obțin astfel de reacții nu ar trebui să fie ratate, pentru că vor constitui cu siguranță lecturi interesante care, atât în cazul în care te vor cuceri, cât și în cazul în care nu vor fi ceea ce așteptai, mai mult ca sigur nu te vor lasă rece.
-
Plusuri
Subiectul original abordat de către autoare, ocazia de a arunca o privire într-o lume la care în mod normal nu ai acces.
-
Minusuri
Portretele protagonistelor ce rămân vag definite mult prea mult timp.
-
Recomandari
Curioșilor care vor să descopere un roman provocator, cu un subiect ce nu a fost atins foarte des până acum și cu un stil ce poate fi cu ușurință catalogat drept experimental.
Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Si mie mi-a placut mult faptul ca este un subiect rar abordat. Nu stiu daca s-au mai scris carti pe tema aceasta, insa eu personal nici nu am mai citit si nici nu am mai auzit de vreo carte asemanatoare. Oricum, mi-a placut faptul ca serviciul militar este prezentat cu naturalete, fara nuante de spectaculos, adica asa cum probabil este si privit in realitate de catre fetele din Israel. Drept ceva de la sine inteles, ceva prin care pur si simplu trebuie sa treci, la fel cum e examenul de Bacalaureat la noi de exemplu.
Am remarcat si eu faptul ca de obicei, in prima pagina a fiecarui capitol aparea numele protagonistei care juca si rol de narator, insa tot consider ca vocile personajelor ar fi trebuit sa fie mai usor de distins. Nu conteaza ca autoarea a imbinat elemente din propria experienta cu cele preluate din povestile oamenilor pe care i-a intalnit. Asa cum subliniaza si ea in interviu, este o opera de fictiune in mare parte, personajele nu sunt oglindiri ale anumitor persoane, ci portrete realizate din mai multe fragmente. Ceea ce inseamna ca ar fi putut sa le creioneze indeajuns de diferit incat sa nu existe riscul unor posibile confuzii, chiar daca acestea s-ar clarifica in doar cateva paragrafe. Oricum, acesta este singurul aspect pe care l-am considerat a fi un minus al cartii. In plus, fiecare cititor va primi probabil cartea altfel, unii vor retine doar mesajele, altii se vor axa pe forma romanului care este destul de originala, unii vor empatiza cu protagonistele, altii le vor judeca poate actiunile, considerand ca daca ar fi in pielea lor ar proceda mai bine, etc. -
Ati citit versiunea in romana, sau pe cea in engleza?
-
In romana ^_^
-
Florin spune:
31 August 2014 | 2:26 am
O carte nu neapărat surprinzătoare din punctul meu de vedere, dar care abordează cu succes un subiect neobişnuit pentru noi cei obişnuiţi cu „pacea”. Nu neapărat surprinzătoare, dar care surprinde cu subtilitate „realităţi” ale condiţiei umane într-o lume plutitoare, conflictuală. Dincolo de psihologia formării, am sesizat şi alte subiecte „aluzionate” de autoare, cum ar fi etnicitatea actuală a poporului evreu, ori acceptarea ca pe un dat a raporturilor de convieţuire a evreilor cu palestinienii pe acelaşi teritoriu etc.
O observaţie: ai spus, Roxana, că: „De fiecare dată când începeam un nou capitol, de-a lungul primelor rânduri nu aveam idee cărui personaj îi aparţine povestea”. Aşa este, dar cred că şi Shani Boianjiu şi-a dat seama de acest neajuns, întrucât în multe dintre capitolele sale, plasează sintagme de identificare a personajului (e adevărat, nu neapărat din prima frază, ci din paragraful doi, poate pentru puţin suspans), ceva de genul: „Eu, Yael…” sau „Mi-a spus: – Lea…” etc. Cred că Shani Boianjiu le-a folosit pe cele trei personaje doar ca pretext pentru a descrie „realitatea” femeii evreice soldat, ca prototip în care se amestecă propria ei autobiografie cu biografiile pe care le-a „întâlnit” în timpul armatei, dar şi cu „realităţi” pe care le-a citit şi luat din cărţi, ori din „auzite”, dar care exprimă corect condiţia umană a cetăţeanului din actualul stat Israel, indiferent de etnie.
Un comentariu mai amplu am lăsat pe postarea interviului dat de Shani Boianjiu Andreei Chebac.