Titlu: Artemis sau uzurparea sentimentului
Autor: Dumitru Popescu
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 508
ISBN: 9786066094429

,,Într-o operă literară, politica este ca un foc de pistol într-o sală de concert - ceva vulgar, ce nu poate fi, totuşi, ignorat.’’(Stendhal, „Mănăstirea din Parma”) Purtând un titlu intimidant şi preţios, romanul lui Dumitru Popescu îşi va păstra pedanteria până la ultima pagină. Tot din titlu, s-ar presupune că personajul central ar fi unul feminin, însă Artemis se dovedeşte a fi un poet promiţător şi boem care printr-un concurs de împrejurări ajunge să cunoască îndeaproape mediul politic bucureştean.

După cum se ştie, Dumitru Popescu a întreţinut o relaţie de tandreţe cu politica, fiind un autor agreat de putere înainte de 1989. M-am aşteptat în consecinţă la o privire din interior asupra politicii în acest roman. Dar nu se va întâmpla aşa, polii epici ai construcţiei devin un politician notoriu, Mircea Veşminţeanu, şi un poet tânăr şi rebel, Artemis, dar care nu vor apărea în relaţii de mare confruntare. Poate şi pentru că este de-a dreptul dificil să asociem poezia cu politica, romanul oferă un debuşeu, un traseu epic secund: escaladarea sentimentelor erotice.

Practic, Artemis, angajat ca editorialist de către jurnaliştii partidului ajunge să cunoască trei femei din mediul politic, toate trei favorizate de soartă, de prestigiu, de avere. Tocmai pentru că între ele există mari asemănări, tânărului nu i se oferă trei experienţe iniţiatice prea diferite. Cochete, frumoase, bogate şi frivole, Sorana, Beatrice şi Divina, ele sunt cele care de fapt uzurpă idealurile de iubire curată ale poetului.

Presupun că miza cărţii este o didascalie cu privire la faptul că politica perverteşte idealurile. Nu putem nega c-ar fi aşa, însă romanul ar fi trebuit poate să se dovedească mai puţin filozofic şi să ofere fapte de viaţă politică românească mai concrete. Într-un fel, personajul Veşminţeanu, politicianul idealist de centru, mi s-a părut aproape nesuferit. Maestru al stilului vestimentar, al discursului căutat, el este prezentat ca un martir al politicii practice. El care văzuse câteva lucruri bune în politica americană şi care se pricepea la teoretizări socratice eşuează în cursa prezidenţială. În orice caz, o constantă a romanului este gustul pentru lux şi depravare aristocrată a politicianului Veşminţeanu, aspecte care se doresc a-l înnobila faţă de tipul politicianului grobian, aşa cum se vede şi în următoarea scenă de tandreţe cu amanta oficială: ,,Baia strălucea de curăţenie şi avea o cadă cât toate zilele. Abia aici, în picioare, sub jetul călduţ, ungându-se unul pe altul cu lichidul parfumat şi săpunindu-se îndelung luară cunoştinţă de splendoarea lor fizică, îşi conştientizară personalitatea carnală. Erau frumoşi, de o armonie trupească desăvârşită, ea suplă, delicată, cu rotunjimi fine, el înalt, puternic, de o virilitate calmă, seducătoare. Constituiau împreună aşa cum constatau trăgând cu ochiul spre oglinda largă de pe celălalt perete, o pereche mitologică, decupată de pe vasele greceşti antice. Se avură acolo cu o poftă nouă, adevărată, năvalnică şi irezistibilă, ceea ce-i umplu de bucurie şi mândrie, ca după un triumf sportiv de anvergură, repurtat nu în dormitor, ci în faţa publicului fremătător din oglinda profundă de cristal.”

• Plusuri

  Un stil care denotă aplicaţie spre şlefuirea lexicală, atenţie la mecanica internă a personajelor.

• Minusuri

  Idealizarea ,,animalului politic’’ românesc.

• Recomandari

  Nostalgicilor nomenclaturii de altădată.