Titlu: Școala nopții
Autor: Deborah Harkness
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Ana Dragomirescu
Numar pagini: 640
ISBN: 978-606-686-759-7

Călătoria în timp este un concept extraordinar de dificil de conturat atunci când spui o poveste. Sunt prea multe lucruri de care trebuie ținut cont și fiecare detaliu, oricât de nesemnificativ ar părea la o primă privire, se poate dovedi crucial pentru reușita sau, dimpotrivă, eșecul unei astfel de povești.

Cumpără titlul în engleză

Școala nopții începe exact de unde Cartea pierdută a vrăjitoarelor (citește recenzia) s-a încheiat. Diana și Matthew se întorc în timp pentru a da de urma misteriosului manuscris Ashmole 782, despre care cred că ar conține secretul existenței ființelor supranaturale, și pentru a-i găsi Dianei o vrăjitoare dornică să o ajute cu puterile sale magice. Secretele lui Matthew încep să se ivească treptat, pe măsură ce vampirul își întâlnește vechii prieteni din Școala nopții și nu numai. Diana nu doar că trebuie să se confrunte cu păienjenișul de minciuni și secrete țesut, în timp, de soțul ei, dar e nevoită să se acomodeze unei epoci total diferite față de cea în care a crescut și să fie cu ochii în patru mai tot timpul pentru că, de cele mai multe ori, un chip prietenos e doar o mască a unui posibil dușman.

La fel ca și volumul precedent, Școala nopții este un amestec armonios de istorie și ficțiune. De la prima și până la ultima pagină se simte devotamentul autoarei față de subiectul ales și personajele sale și, mai ales, munca de cercetare pe care a înfăptuit-o pentru ca fiecare personaj nou introdus în roman (în mare, e vorba despre figuri istorice recunoscute) să pară că-și are locul în poveste. Am apreciat felul în care unele acțiuni ale Dianei sau ale lui Matthew au avut, ca rezultat, scrierea unei opere acum recunoscute sau inventarea unui obiect fără de care știința, probabil, nu ar fi progresat într-un ritm atât de rapid. În rest, cartea a fost aproape un dezastru.

Călătoria în timp, acel element cheie al poveștii din volumul secund al trilogiei, nu prea a avut sens și, în unele părți, mi s-a părut că se contrazice singură. Apoi, personajele principale au trecut printr-o groază de schimbări. În rău. Diana m-a enervat a culme în majoritatea timpului prin atitudinea ei, iar Matthew suferea mai tot timpul de schimbări bruște de personalitate și parcă devenea tot mai posesiv cu fiecare pagină. Zău că nu am înțeles de ce Diana era atât de fermecată de el pentru că, lăsând la o parte latura sa magică, Matthew a fost portretul perfect al unui bărbat de care toate femeile ar fugi imediat după ce i-ar descoperi această latură posesivă.

Acțiunea a lăsat, cam 85%, de dorit. Dacă în cazul Cărții pierdute a vrăjitoarelor am fost dispus să închid un ochi, pentru că am simțit că a pregătit terenul pentru următoarele volume, de la Școala nopții am avut mari așteptări. Două ființe supranaturale călătoresc în timp? E o premisă uimitoare, cu foarte mult potențial. În schimb, Harkness a decis să umple 600 de pagini cu aceleași descrieri plictisitoare și dialoguri interminabile care au făcut și din primul volum o lectură dificilă. Recunosc că au fost și unele momente interesante, în care am devorat fiecare cuvințel așternut pe hârtie, însă acestea au fost puține și îngrămădite între pagini greu de parcurs din cauza celor enumerate mai sus.

Iar noile personaje au fost prea multe la număr. Mi-a fost greu să le urmăresc pe toate, mai ales că uneori autoarea apela la numele lor de familie, alteori la prenume, doar pentru a le înlocui cu porecle și, astfel, nu am reușit să-mi fac o imagine completă a lor. Mereu simțeam că lipsește câte ceva.

Un roman fantasy ar trebui să aibă două lucruri pentru a-l considera bun: personaje ușor de îndrăgit (sau memorabile, de ce nu?) și acțiune cât mai interesantă, care să mă facă să-mi doresc cu ardoare să întorc paginile. Din păcare, Școala nopții se află periculos de aproape de contrariul acestora, cu acțiune aproape inexistentă și personaje care suferă schimbări deranjante. Totuși, sunt curios care este deznodământul acestei povești și sper din tot sufletul că, pentru a treia carte, Harkness a renunțat la toate elementele care au făcut ca primele volume ale trilogiei să fie acele cărți care ar fi putut ieși în evidență, dar s-au pierdut în detalii.

• Plusuri

  Amestecul reușit și credibil de fantasy și istorie.

• Minusuri

  Stilul încărcat în detalii inutile, personajele principale care suferă unele schimbări nu tocmai în bine, numărul mult prea mare de personaje secundare, faptul că pe aproape fiecare pagină, când era vorba despre Matthew, Diana îi spunea „soțul meu” (serios, am înțeles din primul volum că sunteți căsătoriți, nu trebuie să-mi repeți de 600 de ori lucrul ăsta!).

• Recomandari

  Celor care au citit Cartea pierdută a vrăjitoarelor și sunt curioși de cum se continuă povestea.