Titlu: Trei ani de singurătate
Autor: Claire Alexander
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2023
Traducere: Mihaela Serea
Numar pagini: 415
ISBN: 978-603-33-9892-6

Cum ar fi să trăiești 3 ani închisă între pereții propriei case, cu multiple atacuri de panică și să eviți contactul cu oamenii?

Meredith din romanul „Trei ani de singurătate” de Claire Alexander, tradus la editura Litera, este o femeie care și-a acceptat acest destin. O sihastră necredincioasă, după cum îi spune unul dintre mulții psihoterapeuți cu care interacționează. Refugiată de o lume care îi provoacă anxietate și frică, cu o pronunțată agorafobie, aceasta își trăiește cei mai frumoși ani între exerciții culinare, meseria de copywriter și prietenia cu Fred, un motan oploșit alături de ea. S-ar apărea că lucrurile sunt evidente și că nimic impresionant n-am putea descoperi, dar autoarea Claire Alexander reușește să ne surprindă printr-o carte care se înscrie în categoria romanelor sociale, a dramelor din spatele ușilor închise. Haideți să facem un pas în spate și să examinăm subiectul cărții, care, cred eu, merită atenția publicului, mai ales în contextul crescândei atenții față de sănătatea noastră mentală.

Agorafobia este un tip de tulburare de anxietate, în care persoana afectată se confruntă cu frică sau panică intensă în situații în care se simte prinsă, incapabilă să scape sau în care se simte amenințată într-un mod considerabil. Persoanele cu agorafobie tind să evite anumite locuri sau situații care le pot provoca aceste emoții, iar termenul "agorafobie" provine din limba greacă și înseamnă „frica de piață publică".

Persoanele cu agorafobie pot evita de exemplu să călătorească cu mijloace de transport în comun, să meargă în locuri aglomerate sau să se afle în spații deschise, precum parcuri sau piețe publice. Aceste persoane pot experimenta temeri legate de posibilitatea de a nu primi ajutor în caz de atac de panică sau de a se simți rușinate sau umilite în timpul unor astfel de episoade.

Agorafobia poate duce la o reducere semnificativă a activităților sociale și a calității vieții persoanei afectate. Poate fi însoțită de atacuri de panică sau alte simptome de anxietate. Cauzele acesteia nu sunt pe deplin înțelese, însă se crede că e o combinație de factori genetici, dezechilibre chimice în creier și experiențe de viață traumatizante pot contribui la apariția acestei tulburări.

Este important să li ofere sprijinul adecvat persoanelor care suferă de agorafobie, de obicei prin terapia cognitiv-comportamentală (TCC) și prin terapie de expunere. Terapia cognitiv-comportamentală ajută persoana să înțeleagă și să schimbe gândurile și comportamentele negative asociate cu agorafobia, în timp ce terapia de expunere o ajută să se confrunte treptat cu temerile și să-și recâștige încrederea în a se expune la situațiile temute. Medicamentația poate fi, de asemenea, utilizată în unele cazuri, în funcție de gravitatea simptomelor.

Meredith le face pe ambele: terapie plus medicație. Iar problemele ei sunt mai degrabă dobândite, provocate de o serie de evenimente traumatizante, precum ar fi absenteismul parental (plecarea tatălui și răceala mamei) și o infracțiune împotriva integrității sale sexuale. Chiar dacă se găsesc oameni dornici de a o ajuta, Mer și-a construit o carapace care o salvează de senzația de vulnerabilitate, transformându-și casa într-o fortăreață, ceea ce, pe termen scurt, poate fi un soi de salvgardare, dar, atenție!, prețul izolării vine mult mai târziu.

Recunosc, eram foarte sceptică față de romanul „Trei ani de singurătate”. Mă gândeam, în naivitatea mea, că e încă una dintre cărțile care vor să smulgă o lacrimă cu nițel patetism. Oh, cât de tare m-am înșelat! Debutul lui Claire Alexander este ceea ce s-ar chema narațiune decisivă. Apelând la cursivitate, construind imagini clare, transmițând mesaje demne de atenția publicului, aceasta reușește să te facă să... o citești. Și da, nu e puțin! Dar ceea ce mi se pare important e că acest volum deschide ferm ușa spre discuții legate de integritatea emoțională a oamenilor, despre nevoia lor de validare și de respect, despre lucrul cu traumele și tot ce rezultă din ele.

Din punct de vedere stilistic, mi s-a părut un roman scris canonic, nici prea încărcat, dar nici prea simplificat. Un mijloc de aur care îi conferă greutatea necesară pentru a se integra în lista cărților de citit măcar o singură dată.

1. S. Drag cititor, te îndemn să pui mâna pe acest debut excelent, tradus acum la editura Litera, în noua colecție Folio și sper să-ți citesc impresiile în comentarii!