Titlu: Vaporul de noapte spre Tanger
Autor: Kevin Barry
Rating:
Editura: Pandora M
Anul aparitiei: 2022
Traducere: Mihaela Buruiană
Numar pagini: 248
ISBN: 978-973-978-439-6

Doi mafioți bătrâni hârșiți de rele stau și deapănă amintiri despre iubiri pierdute, regrete, neîmpliniri și alegeri proaste într-un port spaniol din care pleacă vaporul spre Tanger. Foarte pe scurt, așa s-ar putea rezuma acest roman plin de miez al irlandezului Kevin Barry, un roman aflat pe lista lungă a Booker Prize în 2019.

Un roman scurt, cum ziceam, de doar 240 de pagini și cu multe spații goale între rânduri, dar care în niciun caz nu se citește ușor.

„-Ai zice că se vede sfârșitul, Charlie?

-Aș zice că practic ți-ai răspuns singur la întrebare, Maurice.

Doi irlandezi ursuzi în lumina umedă a terminalului fac gesturi de suferință îndelungată și durere – s-au născut în astfel de gesturi și le repetă cu ușurință.

Există oameni care găsesc cu ușurință fericirea și nu știu să profite de ea. Au trăit vremuri grele, au trecut prin traume incredibile, au strâns din dinți și au mers mai departe, au avut norocul să-și întâlnească sufletul-pereche și să cunoască fericirea, dar firile lor fără odihnă și poate și anturajul i-au făcut să dea cu piciorul la toate și să strice tot ce agonisiseră până atunci. Există oameni cărora nu le vine să creadă ce noroc a dat peste ei când au întâlnit o persoană care îi ia ca atare și îi iubește în pofida tuturor defectelor și neajunsurilor, a greutăților unor timpuri zbuciumate, iar ei tot izbutesc să dea cu bâta în baltă și să strice tot. Geloși, bețivi, ranchiunoși, aroganți și violenți, ei reușesc, după ce s-au străduit mult și bine, să îi alunge pe cei care îi iubesc.

Irlanda și Spania anilor nouăzeci reprezintă povestea din trecut, cu contrabandiști de droguri și alcool, cu încăierări violente prin baruri și greutăți aproape insurmontabile, cu bătăi crunte și cuțite scoase prea ușor la iveală după jigniri mai mult sau mai puțin închipuite, în vreme ce soțiile așteaptă în case prost încălzite din frigurosul peisaj irlandez, nesigure dacă ai lor soți la care țin ca la ochii din cap se vor mai întoarce sau nu acasă.

Doi prieteni cresc, devin mari și decad ținându-se de mână, ajungând până la urmă, douăzeci și cinci de ani mai târziu, să o aștepte pe fata unuia dintre ei să revină cu vaporul în port și ei să o îmbrățișeze și să refacă familia de mult destrămată. Speranțe deșarte, desigur, căci la cât de împâclite le sunt mințile acestor Maurice și Charlie și la cât de nemernici s-au dovedit de-a lungul anilor, cine naiba să mai vrea să stea în preajma lor? Când s-au dovedit de atâtea ori nedemni de încredere, instabili, mereu cu capsa pusă, violenți și gata să distrugă într-o clipită încrederea celor care țineau cel mai mult la ei?

Un copleșitor sentiment de ratare străbate paginile acestei cărți scrise într-un ritm sărăcăcios, dar plin de miez și de suferință. Doi oameni care au fost măreți odată își reamintesc cu nostalgie îndurerată gloria apusă, dar fără a se feri să fie sinceri cu ei înșiși și să recunoască un lucru: din cauza lor și numai a lor au ajuns cum au ajuns.

O proză aparent simplă, deloc ușor de transpus într-o altă limbă fără să-și piardă muzicalitatea (felicitări, Mihaela Buruiană, n-am apucat să spun acest lucru când am citit capodopera Hamnet, tradusă tot de ea, dar o fac acum!) și o probă de forță pentru un cititor dacă nu este obișnuit cu un asemenea stil, dar mai ales dacă a pornit nepregătit la temerara încercare de-a surprinde toate substraturile acestei povești.