Gandhi
Scris de Raluca Alexe • 15 December 2009 • in categoria Biografii/Memorii
Autor: Jose Freches
Rating:
Editura: ALLFA
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Roxana Bîrsanu
Numar pagini: 827
ISBN: 978-973-724-167-2
Recunosc că până acum nu am mai citit nici o biografie. Am citit tot felul de articole, despre multe persoane importante, însă o carte în care se povesteşte întreaga viaţă a cuiva nu îmi aduc aminte să fi citit vreodată. Mă hotărâsem să abordez acest gen când am văzut recomandările din Ghidul de cititor feroce, care mi-au atras atenţia. Iar când a ajuns la mine cartea despre Gandhi, m-am gândit că nici nu se putea să încep mai bine.
Toată lumea ştie ce om grozav a fost Mohandas Karamchand Gandhi. Cred că imediat după rostirea numelui lui mai toţi se gândesc automat la poate cel mai cunoscut citat care îi aparţine: "Be the change you want to see in the world." Ştiu că a luptat pentru India, ţara lui de origine şi că a trezit admiraţia multor lideri.
Dar câţi ştiu exact modul în care a "luptat"? Câţi ştiu cine i-a servit drept model? Cine i-a servit drept suport în vremurile grele? Câţi ştiu cum a ajuns acest om micuţ şi firav să fie una din personalităţile emblematice ale istoriei? Cine ştie cum a început totul?
Eu una nu aş fi putut da un răspuns coerent la întrebările de mai sus. Acum însă vă pot spune că tânărul Mohandas a idolatrizat-o pe mama sa, o adeptă convinsă a jainismului. De la ea a învăţat primele lucruri despre lume şi despre religie, ea i-a provocat prima revoltă legată de nedreptate, ea i-a inoculat dragostea pentru Adevăr şi pe ea în primul rând a vrut să o facă mândră de el. Şi mai presus de toate, ea a ştiut că fiul ei avea să devină măreţ.
Nu se poate însă să afli toate lucrurile astea fără un context. Drept pentru care m-am bucurat să văd că primul volum mai ales, mai mult decât cel de-al doilea, este în parte biografie, în parte o monografie a Indiei ocupate de Imperiul Britanic. Cum India nu s-a aflat pe lista mea de priorităţi atunci când a fost vorba de a învăţa despre diferite culturi, am găsit de-a dreptul utile atât notele de subsol care explică diverşi termeni indieni cât şi detaliile referitoare la cum se trăia în India in anii "˜70 ai secolului nouăsprezece.
Drept pentru care am învăţat în primul rând despre castele în care era împărţită societatea indiană- una dintre ele fiind casta celor ce nu trebuie atinşi- dalit. Oamenii care fac muncile de jos -curăţarea latrinelor, de exemplu- a căror piele nu trebuie atinsă dacă nu vrei să îţi murdăreşti corpul şi deci să îţi pierzi din puritate. Unii dintre cei pe care Gandhi a luptat să îi ajute.
Am aflat şi despre hrană, despre tradiţii, despre religie şi coloniştii englezi, dar şi despre ce înseamnă să te căsătoreşti la 13 ani, chiar din exemplul tânărului Mohandas. Ce înseamnă sa îţi iubeşti partenerul o viaţă întreagă şi cum a înţeles Kasturbai să îşi sprijine soţul de când era o adolescentă speriată de noaptea nunţii, până când a fost răpusă de boală.
Ce s-a întâmplat de fapt cu Gandhi? S-a lovit de nedreptatea din partea coloniştilor, suportată de indieni. Însă momentul în care s-a hotărât să lupte împotriva ei a venit, culmea, nu în India, ci în Africa de Sud. Acolo a ajuns tot din cauza sistemului corupt, care nu îi permitea să îşi întreţină familia de pe postul de avocat cu diplomă obţinută la Londra. Aşa că a fost nevoit să accepte o slujbă departe de casă.
Aflat la intrarea într-o sală de judecată din una din provinciile sud-africane, avocatului Gandhi îi este poruncit de către un judecător european să îşi dea jos turbanul. Fiind un om demn, nu acceptă aşa ceva, astfel încât părăseşte tribunalul, aflând ulterior motivul cererii judecătorului; în Africa de Sud există trei categorii de indieni: indienii "arabi", cei care sunt îmbrăcaţi ca musulmanii şi singurii care au voie să poarte turban, indienii hinduşi (cum este Gandhi) şi parşii. Aceştia doi din urmă sunt consideraţi inferiori, nişte unelte cu prea puţine drepturi.
De la jurământul de a nu abandona niciodată cauza turbanului în Africa de Sud, până la a se implică activ in obţinerea de drepturi pentru indienii de acolo nu a fost decât un pas.
M-am întrebat însă cu mare curiozitate cum a făcut până la urmă să determine atât de mulţi oameni să îl urmeze. Răspunsul l-am aflat tot în primul volum. Cunoscând din ce în ce mai multe din nedreptăţile practicate de occidentali, Gandhi cheamă un mic grup de indieni cărora intenţionează să le vorbească despre adevăr şi buna-credinţă în afaceri, despre faptul că un negustor bun nu este obligat să îşi mintă sau să îşi înşele clientul. Pe care îi îndeamnă să adopte o conduită ireproşabilă şi exemplară, tocmai pentru a le oferi europenilor un exemplu de ce înseamnă un indian care merită respectat. Aşa a început totul, cu 50 de oameni strânşi pe peluză.
Cum a reuşit să câştige atât de mulţi oameni de partea lui? Cu răbdare. Nu s-a lăsat descumpănit de lipsa de reacţie a celor cărora le-a vorbit. A căutat argumente până când a convins. A vorbit cu calm, şi mai presus de asta, a arătat respect. Oferind totul, necondiţionat, vrând să ajute. A devenit astfel simbolul speranţei într-o lume mai bună, o lume unde persoanele de culoare să fie tratate nu ca nişte animale, ci ca nişte fiinţe umane.
Primul volum urmăreşte momentele care au bătătorit calea pe care cel care va fi numit Mahatma ("suflet mare, în sanscrită) a hotărât să apuce. Deja în volumul doi sunt detaliate acţiunile clare care au dus la eliberarea Indiei. Începe cu el aflat în Londra, la scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial, având planul de a înfiinţa un grup de brancardieri format din indienii stabiliţi acolo.
Un lucru care m-a surprins în volumul doi, a fost cealaltă faţă a lui Winston Churchill. Obişnuită cu citate şi povestiri pline de admiraţie faţă de acesta, l-am văzut aici responsabil de situaţia Indiei. Ba mai mult, l-am văzut trimiţând o telegramă in care scrie "Cum se face că Gandhi nu a murit încă?"
În ceea ce priveşte stilul, este în continuare o poveste, aşa cum de fapt este şi primul volum. Probabil din această cauză a şi fost întreaga biografie atât de uşor de citit. Abundă în continuare în detalii pe care numai într-o scriere în două volume le poţi aborda. Însă evenimentele o iau puţin la goană şi în mare sunt deja lucruri pe care le găseşti şi pe internet. Asta nu înseamnă totuşi că îl poţi trece cu vederea. Asta pentru că în spatele acţiunilor, cartea te ajută să cunoşti omul care le-a întreprins.
Şi ajung aici la reticenţa mea iniţială faţă de biografii: întotdeauna m-am gândit că atunci când vine vorba de istorie (fie ea a unei naţiuni sau a unei persoane), găseşti toată informaţia care îţi trebuie pe internet. E de ajuns să deschizi Wikipedia şi să citeşti exact acţiunile despre care vă povesteam în paragraful anterior. Însă deosebirea majoră este aceea că pe marele web găseşti în primul rând generalităţi. În al doilea rând trebuie să cauţi in multe locuri şi să combini informaţia. Încep însă să cred că atunci când vine vorba de biografii, cărţile fac diferenţa. Pentru că o carte despre o personalitate istorică arată că a fost cineva destul de pasionat pentru a citi probabil tone de hârtii despre acea persoană. Poţi avea deci ceva încredere în cineva care a depus un asemenea efort.
Concluzionând, ce a făcut Mahatma Gandhi de fapt? A propovăduit cele cinci precepte ale codului de onoare jainist, învăţate de la mama sa: să nu furi, să nu minţi (căutarea neîncetată a Adevărului), să îţi păstrezi puritatatea (prin igienă, vegetarianism şi posturi severe), să nu fii niciodată violent şi să refuzi bunurile materiale.
Filosofia sa de viaţă, pe care a respectat-o cu stricteţe, şi personalitatea formată de această filosofie sunt cele care au cucerit o lume întreagă. Gandhi nu a oprit Al Doilea Război Mondial şi nici nu a eradicat foametea de pe Pământ. A fost însă o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care l-au ascultat. A arătat că este posibil ca un popor să se elibereze prin non-violenţă, prin simpla încetare a supunerii faţă de englezi. Prin boicotarea calmă a dominatorilor, fără vărsări inutile de sânge.
Şi mai presus de acestea, a arătat ca chiar şi un om micuţ şi firav poate face orice, dacă crede şi dacă este hotărât.
Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Asa. Deci Ghandi, descoperind crestinismul, a dus la eliberarea Indiei de crestinii britanici. Asta, ca ipoteza, e stupefiant de dodoloatza.
-
Am uitat sa-mi manifest admiratia in fata cocteilului crestinism + non-violenta + eliberare-din-robia-discriminarilor + drepturile-omului.
Niste gheatza si o umbreluta verde nu aveti peste maglavaitzul asta?
-
Incredibil dar adevarat: crestinismul in esenta sa propovaduieste non-violenta, libertatea interioara si respectarea drepturilor omului. Gandhi a avut o sclipire de geniu cand a sesizat potentialul indemnului crestin: “iubiti pe vrajmasii vostri†si mai ales cand l-a pus in aplicare, invingandu-i pe dusmani cu propriile arme.
Mult succes in activitate!
Carmen Dohanici -
Ghandi a fost hindus, si in calitate de membru al acestei religii (ma rog, nu era brahman, dar asta nu schimba enorm datele problemei), avea in spate o traditie vie de peste 5.000 de ani. In mod categoric a ajuns cumva si la cuvintele lui Iisus Hristos, poate chiar citind Evangheliile, dar acestea nu trebuie sa-l fi impresionat prea mult, si asta din doua motive.
Mai intai de toate, “crestinii” cu care a intrat in contact, cu unele exceptii, nu aveau nimic de invidiat (hopa sus, englezii erau la furat si ucis in India, nu la propovaduit Cuvantul Domnului). Cum sa zic, se comportau ca un fel de salbatici lacomi si sangerosi. Asta e situatia, si oricat am incerca sa facem conexiuni intre colonizatori si apostolii crestinismului, ne risipim energia de aiurea.
In alta ordine de idei, oricat de deschis ar fi fost Gandhi fata de elementele ideologice ale invadatorilor, era interesat in primul rand sa stie care e structura mentala a celor pe care-i infrunta. Avea in spate o cultura si o traditie extraordinara, poate cea mai veche religie vie care ni s-a pastrat. Nu zic, va fi admirand si profetul crestinilor, nimic nou, sunt hindusi care considera ca Iisus a fost unul din avatarele lui Visnu. Dar fac asta de pe pozitia unei religii a carei amplitudine si profunzime nu invidiaza cu nimic religia crestina.
In linii mari, opinii de genul celei exprimate de Carmen Dohanici sunt puternic utilitariste. Ne fac sa ne simtim in continuare muc si sfarc, miezul planetei, centrul absolut al universului. Nu poti sa nu auzi asemenea elucubratii si sa nu te simti destept, cel mai destept om din lume, pentru ca te-ai nascut crestin, in timp ce restul universului n-a avut aceeasi inspiratie. Fireste, ignoranta crasa a celorlalte religii si traditii ajuta imens la cocosirea asta…
-
Am comandat si eu recent aceasta biografie,dupa vizionarea filmului biografic “Gandhi” din 1982,cu Ben Kingsley in rol principal.Sunt pur si simplu fascinat de forta interioara a lui Gandhi,un om cu o carisma aparte si cu o simplitate enorma.
-
Gandhi a reusit toul prin INTELIGENTA INTELEAPTA, BUNATATE, IUBIRE FATA DE TOT CE L INCONJURA, DAR IN PRIMUL RAND FATA DE POPORUL INDIAN. Un MARE “NATIONALIST” daca ne gandim cum a LUPTAT SA PRODUCA “SAREA” numai sa nu cumpere de la BRITANICI. Nu credeti ca a sosit timpul SA FACEM SI NOI “LA FEL””””si nu numai NOI ci TOT “GLOBUL” “NATIUNE CU NATIUNE”
-
-
exista si o recenzie a volumul II?
-
Gandhi a fost de fapt un lider militar care s-a folosit de toate mecanismele luptei neconventionale, mecanisme disimulate intr-o forma de religie.
Spre exemplu, cand a plecat in “marsul sarii”, acesta in mod inteligent l-a indus in eroare pe Lord Edward Irwin, prezentandu-i un mars pasnic, simbolic. Pe drum insa, a racolat studenti si voluntari, marsul devenind o revolta in toata regula. Lordul englez s-a trezit in fata unui fapt implinit, in fata unei nesupuneri “pasnice”, in fata unei situatii la care n-a stiut sa raspunda.
Cunoscator al culturii vestice, Gandhi a stiut sa manipuleze opinia publica in favoarea indienilor. “Lupta fara arme” a fost un act strategic impecabil realizat, nu un act de credinta. A fost singurul mod in care putea sa invinga armata britanica: nu cu armele, ci politic, din interior. Ralierea opiniei publice era singura cale de castig, si, se pare ca soarta l-a favorizat.
Incontestabil, a trait dupa standardele pe care le-a propovaduit, insa era singurul mod in care putea sa capteze inimile compatriotilor lui, si, mai ales, pe cele ale popoarelor straine. Si-a tras de partea sa “the moral high ground”, si-a urmat planul pana la capat, plan care s-a dovedit castigator. In final, istoria ii sanctifica pe cei victoriosi.
Carmen spune:
16 December 2009 | 1:46 pm
“Ce a facut Mahatma Gandhi de fapt?â€
In timpul studiilor de avocatura din Anglia Gandhi descopera crestinismul, fiind atras in mod special de “Predica de pe munte†(Matei 5-7).
E uimitor cum tocmai un necrestin a aplicat indemnul crestin: “Iubiti pe vrajmasii vostri†la scara nationala, intemeind Pacifismul ca miscare non-violenta de eliberare din robia discriminarilor de orice fel si promovare a drepturilor omului.