bookblog.ro

Fugind de sine însuși

Scris de • 23 May 2013 • in categoria

Titlu: Ultima fugară
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 305
ISBN: 978-973-46-3449-1
Cumpara cartea

Povestea unei Americi scindate de sclavie, a unei religii ce pare să își uite principiile, a unei femei ce trebuie să își găsească vocea .

Cumpără titlul în engleză

O lume care își caută identitatea și o femeie pierdută – Honor Bright, o quakeriță britanică ajunsă în America pentru a-și construi o nouă viață într-o comunitate liniștită de Prieteni (denumire dată de quakeri celor asemeni lor), se vede pusă față în față cu o realitate dezarmantă, crudă și singuratică. Pierzându-și sora pe drum, confruntându-se cu răceala noii comunități, o așezare sărăcăcioasă și „sălbăticia” unei Americi scindate între sclavie și aboliționism, Honor învață să se redescopere în timp ce trebuie să se adapteze noii sale condiții. Porumbul proaspăt. Floricelele de porumb. Siropul de arțar. Piersicile. Licuricii. Veverițele cu fălci. Sângerul. Unele quilturi. , lucruri mici pe care Honor începe să le îndrăgească pe nesimțite, luptându-se cu propriile prejudecăți și cu mentalitățile înguste ale celor ce o înconjoară.

Tracy Chevalier reușește încă o dată să își imagineze viața cotidiană într-o lume ce pare atât de departe acum: de la detaliile obiceiurilor și credințelor quakerilor din America, la modul în care decurgea viața la o fermă, la dezvoltarea localităților și până la psihologia din spatele fiecărui aspect. O comunitate religioasă pașnică, ce trăiește cu frica vânătorilor de sclavi și judecă tot ceea ce este diferit, un vânător de sclavi care nu este ceea ce pare a fi, vremea căsătoriilor aranjate, a modei cu pălării și bonete, a camerelor de bolnavi și a cămărilor pline, Tracy Chevalier ne arată câte puțin din fiecare, creionând devenirea eroinei ce reușește să își găsească vocea în mulțime, ajutând sclavi fugari. Bineînțeles, acesta este doar un pretext „istoric”, în buna tradiție a scriitoarei, pentru a contura o nouă dramă cât se poate de realistă, în vreme ce America scindată devine metafora psihologiei personajului principal. Așa cum eroina este pricepută în coaserea peticelor pentru a face un nou quilt pe care Prietenii să îl admire, tot astfel se țese, în fundal, imaginea unor vremuri cu mentalități mai mult sau mai puțin îndoielnice.

Printr-o scriitură abundentă în descrieri, ce creează o atmosferă înărcată de emoții, alternând cu gândurile exprimate chiar de Honor prin scrisori, Tracy Chevalier oferă posibilitatea fiecărui cititor de a empatiza sau chiar a se identifica cu stări, senzații și realități trăite de personajul principal și nu numai. Biddy, mă simt tare pierdută acum. Mă aflu într-o parte de țară în care e multă mișcare, și totuși eu una nu știu unde să mă mut. Iar America e o țară foarte ciudată. E tânără și neîncercată, fundația îi este nesigură. , îi scrie Honor prietenei ei în Anglia, știind că veștile noi vor ajunge abia peste câteva luni în mâinile sale. Într-adevăr o ultimă fugară , Honor simbolizează neprevăzutul vieții într-o poveste pe cât de așezată, pe atât de tumultoasă.

Chiar dacă ați mai citit-o pe Chevalier sau nu, acest roman merită citit pentru modul în care reușește să evoce culoarea timpului, deși trebuie să recunosc faptul că nu are farmecul din Fata cu cercel de perlă sau puterea din Doamna și licornul . Este un roman despre începuturi și sfârșituri ca noi începuturi, principii și regăsiri de sine, ale cărei mesaje, în cele din urmă, poartă un ton încrezător.

  • Plusuri

    „Reconstituirile” detaliate ale unei lumi trecute, psihologia personajului principal

  • Minusuri

    Ritmul încet al desfășurării acțiunii, în prima jumătate a romanului

  • Recomandari

    Fanilor Tracy Chevalier, celor ce apreciază „spiritul vremii” și literatura inspirată din fapte istorice

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro