Detaşare: un îndreptar
Scris de Alexandra Gaujan • 18 March 2012 • in categoria Lit. contemporana, Proza scurta
Autor: Mihai Mateiu
Rating:
Editura: Casa de pariuri literare
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 102
ISBN: 978-606-8342-31-3
Despre Mihai Mateiu se ştie că „de 13 ani trăieşte în Cluj-Napoca. Pentru a reuşi asta, a făcut diverse munci: casier-încasator la o companie energetică, gestionar al unui magazin de panificaţie, muncitor într-un atelier de înrămare, librar, lipitor de afişe, coordonator de relaţii publice şi evenimente.” Se mai ştie că a debutat în 2011 cu volumul de proză scurtă Oameni, că nu face parte din vreun grup literar, că îi place sportul. Se bănuieşte că... dar speculaţiile, mai târziu.
Cele treisprezece povestiri care compun volumul „Oameni” sunt omogene stilistic şi, în mai mică măsură, tematic. O voce limpede, căreia îi percepi dicţia chiar citind relativ neatent, expune cadre şi fapte într-un mod uşor detaşat, ca şi când şi-ar propune să reconfigureze lumea (lumea cea diurnă) drept un joc Lego. O teamă rareori de suprafaţă, amestecată cu un strop de vanitate pornită din aprecierea justă a propriilor forţe, îi distanţează pe protagoniştii lui Mateiu de forfota din jur.
În povestirea „Înfrângerea”, un microbist îşi varsă nervii după un meci pierdut de echipa sa favorită, lovind mortal un suporter al echipei adverse. În timp ce aşteaptă cuminte echipajul de poliţie care îl va pune sub arest, trecutul i se scurge literalmente prin faţa ochilor.
În „Marea surpriză”, un cuplu de vârsta a treia îşi petrece zilele privind emisiuni de divertisment. Pe fereastră sau în jurul casei lor „nu e nimic de văzut, parcă ar trăi într-un crater de beton.” Câte un tânăr îmbrăcat elegant le aduce provizii, la intervale regulate. Cei doi trăiesc cu speranţa că vor fi implicaţi într-o anumită surpriză...
În „Animal”, un ins îşi expune rutina zilnică, respectarea căreia îi provoacă o ciudată satisfacţie. Antrenamentele fizice, munca într-un atelier de înrămat obiecte decorative, mersul la piaţă, gătitul, lectura sau privitul la televizor înainte de culcare constituie un set de opţiuni bine conştientizate: „ştiu exact de ce am nevoie ca să fiu în formă”. Acestora li se adaugă, în unele weekenduri, participarea la lupte ilegale, singura activitate nereglementară a celui ce mărturiseşte: „Nu am frici, nici nesiguranţe. Neliniştea mă cuprinde arareori, întotdeauna în somn”.
Cei doi protagonişti ai povestirii „Duminicile”, colegi de apartament, pornesc la drum într-o „zi frumoasă de octombrie, total nepotrivită cu sictirul lor”. Între timp, se apucă de jocul preferat: fiecare inventează o poveste la persoana întâi, care să înceapă de la momentul trezirii. Câştigătorul, adică povestitorul cel mai inspirat, e desemnat în momentul în care prietenii ajung la destinaţie. Şmecheria poveştii constă în dezvăluirea destinaţiei celor doi.
În „Ixi”, doi fraţi se întâlnesc, după multă vreme, la o cafea. Unul dintre ei vine singur, iar celălalt vine însoţit de fetiţa de vreo trei ani, de soţia unui prieten comun şi de fiul acesteia. Întrerupt din cinci în cinci minute de verificările că totul e încă în regulă cu cei mici, apoi improvizând un joc cu nepoţica lui, personajul burlac ghiceşte câte ceva despre viaţa familială a fratelui.
Se bănuieşte că, în general, protagoniştilor volumului le place să se retragă numai puţin, cât să aşeze fiecare cadru al vieţii din jur în ramă. Că sunt înzestraţi cu genul de voyeurism în faţa căruia ochiurile cu şuncă şi pâine prăjită devin conştiente de sine şi se ruşinează. Că, pentru a reuşi asta, ei trebuie să facă diverse munci şi să-şi planifice zilele în aşa fel, încât să poată trece neobservaţi în majoritatea timpului.
-
Plusuri
Vocea moderată, unitară a volumului, analiza psihologică, precizia şi concentrarea povestirilor.
-
Recomandari
celor cât de cât interesaţi de literatura română contemporană, celor care se bucură de literatura în doze mici. Cartea a fost comparată, în parte justificat, cu proza scurtă a lui Hemingway.
dragos c spune:
21 December 2012 | 3:02 pm
spoileruim, spoileruim.