Titlu: Despărțiri
Autor: Juan Carlos Onetti
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 142
ISBN: 973-569-812-9

Dezambiguizare

Simți deodată nevoia să scrii. Te îndrăgostești și nu știi de ce. Nicicând n-am scris nici pentru mulți, nici pentru puțini; am scris mereu pentru dulcele-mi viciu, care nu încalcă vreodată Codul Penal - o afirmație care se susține prin scriitura condensată și stilul ambiguu pe care Onetti îl exersează cu finețe în romanul Despărțiri .

Un roman scurt și concentrat, mai degrabă un micro-roman, care începe ex abrupto, prin ochii proprietarului unui bar dintr-un orășel oarecare, proprietar ce ne devine călăuză și narator al dramelor petrecute în sanatoriul aceluiași orășel trist. Cu ochi pătrunzători și o intuiție demnă de anticele Pythii, naratorul servește băutură și mâncare deopotrivă localnicilor și celor veniți la tratament, făcând în același timp profeții despre anii sau lunile ce le-au mai rămas de trait acestora din urmă.

Astfel se insinuează și drama – povestitorul nostru, cu spiritul lucid și simțul, de o precizie clinică, al observației ne prezintă un bărbat nou în oraș, străin prin excelență, bolnav, dar care se autoexilează într-o casă închiriată (crezută bântuită de localnici), refuzând să se interneze în sanatoriu, deși medicii îl considerau în fază terminală. Viața acestui bărbat este punctată de ceea ce pare un triunghi amoros, căci la el, vin, pe rând, în vizită – o doamnă distinsă și o tânără adolescentă, ambele tratându-l drăgăstos și trimițându-i, apoi, scrisori, spre a-și demonstra afecțiunea și susținerea. Prejudecățile și bârfa nu ezită să apară și să se înmulțească pe măsură ce localnicii își dezleagă limbile cu băutură, în micul bar al naratorului nostru, care, deși personaj-secundar în drama ce se desfășoară în orașul liniștit, joacă un rol crucial în deznodământul poveștii.

Ambiguitatea narațiunii, provenită atât din cursul poveștii în sine, dar și din stilul eliptic al scriitorului, este distrusă, în final, chiar de personajul-narator, care elucidează ”misterul” triunghiului amoros, dezvăluind falsitatea acestei prejudecăți, pentru a prezenta prezența celor două femei sub o cu totul altă lumină. Care este aceasta? Rămâne la latitudinea cititorilor să o descopere pentru sine, căci acesta este întregul farmec al lecturii Despărțirilor .

Un titlu care spune totul, dar pe care Onetti te face să îl înțelegi abia în ultimele pagini, moment în care ambiguitatea și stilul nebulos se încarcă de semnificații și mai profunde, doar pentru a adânci drama și a potența scriitura ermetică până în acel punct. Este, într-adevăr o lectură cel puțin bizară, ce poate fi asemuită unui viciu, pe care îl faci fără a conștientiza motivele, dar odată ajuns la final, poți uni ”punctele” ce te-au adus până acolo, savurându-i cu atât mai mult gustul.