Cum să fim fericiți
Scris de Andrea Balint • 26 April 2012 • in categoria Dezvoltare personala
Autor: Gerard Leleu
Rating:

Editura: Trei
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Claudia Alecu
Numar pagini: 195
ISBN: 978-973-707-465-2
Dacă părinții noștri s-au iubit, avem cele mai mari șanse să formăm de la prima încercare un cuplu bazat pe iubire. Iată de ce este foarte important ca, încă de la început, copilul să-și vadă părinții mărturisindu-și afecțiunea, spre exemplu schimbând cuvinte sau gesturi de afecțiune. Dacă părinții noștri nu s-au iubit, atunci nouă ne vor lipsi referințele sau reperele pentru construirea unui cuplu bun.
Dr. Gerard Leleu, sexolog francez și psihoterapeut specializat în probleme de cuplu, își începe cartea explicând de unde vine această nevoie de iubire, apartenență și siguranță pe care o purtam în noi încă din clipa când ne naștem. De fapt, el susține că tocmai pierderea acelui paradis intrauterin, despărțirea fizică de mamă și alte „traume” dobândite în copilărie sunt responsabile pentru nevoile și nesiguranțele noastre. “Este indispensabil să analizăm acest “mare vis” și “marea lipsă” care îl susține, căci acesta ne va conduce, de-a lungul întregii vieți, iubirile, în rai sau în iad.”
Dar acesta este doar începutul. Pentru că atunci când vine vorba de dragoste și de partenerul de cuplu, ceea ce ne influențează pe lângă nevoile noastre, este nevoia fundamentală, ancestrală a omului de a se uni cu divinitatea. “Care ar fi raportul dintre spiritualitate, iubire și fidelitate? Iubirea poate conduce la spiritualitate, iar spiritualitatea poate inspira fidelitate. [...] Experiența sexuală, afirmă tantriștii, permite transcenderea stării de separare. Uniunea sexuală încetează să mai fie o conjuncție a două căutări egoiste pentru a deveni manifestarea totalității. [...] Nu există o realizare spirituală mai mare. Această realizare supremă este încununarea și împlinirea totală a destinului uman în forma sa cea mai înaltă. Este eternitatea însăși în miezul ființei.”
Atunci când aceste lucruri ne sunt amenințate sau chiar luate, se nasc adevărate tragedii, generate de angoase personale. “Infidelitatea, atunci când cei doi credeau că se iubesc atât de mult, este trăită ca o trădare a idealului comun, sacrilegiul unei “mari iubiri”. În plus, este o punere în discuție a acestui ideal: și dacă această mare iubire născută din “marele vis” nu este decât o iluzie, pentru că “marele vis” însuși nu este decât o reverie? Tot mergând prin deșertul “marii lipse”, ni s-a părut că vedem profilându-se o caravană, o oază... Era un miraj.[...] Dublând pierderea visului, se instalează și pierderea de sine. Durerea care i se adaugă este, de asemenea, de ordin existențial. Persoana pe care o iubim este, dintre toate ființele vii, cea mai importantă. Și nu mai are nicio relevanță faptul că s-a petrecut de fapt un fenomen de supravalorizare; ea a fost astfel aleasă și prin acest fapt aparține absolutului, divinului. Ea însăși, alegându-ne la rândul ei, și-a confirmat această extraordinară poziție: faptul că ne iubește o face infinit de binecuvântată, deci divina; și, invers, iubindu-ne, ne înalță până la divinitate: alegerea divinei, ne face divini. [...] Atunci, valoarea este de neînlocuit, atunci putem să ne iubim cu adevărat și să punem astfel fundamentele propriei ființe. “Înșelându-ne”, trădând această exclusivitate, retrăgându-ne orice întâietate, infidelul ne retrage statutul de a fi unic, de neînlocuit. Și-atunci se desface nucleul conștiinței noastre, se aneantizează elanul nostru spre divin.”
Însă pe lângă toate acestea, și lumea superficială, lipsită de valori și credințe, haotică și într-o permanentă schimbare în acest secol al vitezei în care trăim pune piedici serioase în calea unei dezvoltări profunde a relațiilor interpersonale și cu atât mai mult în cele de iubire. “În mod cert, în măsura în care uniunea unei femei cu un bărbat nu mai este prezidată de o transcendență laică sau religioasă, ea se golește de sens și devine mai fragilă. Mă refer aici la idealuri, nu la constrângeri: credință într-un Dumnezeu, vocația de a întemeia o familie, ideea de “a dărui un copil patriei” și, într-un mod general, noțiunea de “datorie”, inclusiv “datoria “ de a rămâne fidel. Se poate discuta despre cât de întemeiate sunt credințele considerate desuete, dar trebuie să constatăm că dispariția oricărei transcendențe îi sustrage încă și mai mult cuplului din forța de coeziune.“
Totuși, partea cea mai interesantă a cărții este că, după ce te face să înțelegi cum s-au născut aceste nevoi care pot crea probleme dacă nu sunt controlate, îți este explicat și felul în care ele funcționează și cum poți să le depășești. Se vorbește despre evoluția spirituală personală, aici numită „travaliu”, care poate ajuta individul să-și depășească neajunsurile, să se maturizeze și să dezvolte relații sănătoase cu persoanele pe care le iubesc. “Este adevărat că rațiunea de a fi a oricărui individ este propria-i plenitudine. Este, de asemenea, adevărat că dezvoltarea unuia este de folos și celuilalt și celorlalți; vom vedea că pentru a ști să iubești trebuie să te iubești. Trebuie să ai însă grijă: de la dezvoltarea eului la egoism nu este decât un pas. Or, căutarea doar a fericirii și plăcerii personale, lipsa altruismului, dispariția ideii de datorie nu constituie un progres nici pentru persoana respectivă, nici pentru civilizație. Individualismul, dus la extrem, este o închidere în sine, un fel de schizofrenie. La extremă, monada este moartea comunității și a individului însuși. Alteritatea este gardianul minții ființei umane, adică cel care îl ferește de nebunie.”
Fără a avea pretenția de a fi cuprins în câteva paragrafe esența cărții și fără să o fi analizat, pentru ca fiecare să poată face acest lucru pentru sine din perspectivă proprie, sper totuși că cele câteva citate pe care le-am oferit, să trezească curiozitatea celor interesanți de dezvoltarea personală și de dezvoltarea armonioasă a relației de cuplu. Pentru mine, cartea aceasta a fost la momentul când am citit-o, pe la 19 ani, de-a dreptul revelatoare, însă mi-a fost și de mare folos. Chiar și acum, după mai mulți ani, recitind-o, o găsesc la fel de folositoare așa că o recomand cu căldură oricărei persoane interesate de felul în care mintea și sufletul nostru funcționează și conlucrează și felul în care acestea ne influențează toate relațiile din viață. Pentru că, din punctul meu de vedere, mai mult decât o carte despre cum să fim fericiți în cuplu, eu am văzut-o ca o lectură despre cum să fim fericiți în general.
-
Plusuri
exemplele, concizia, stilul simplu și ușor de înțeles
-
Minusuri
poate faptul că pe alocuri se repetă
-
Recomandari
celor cu probleme în relațiile de cuplu dar și celor interesați de dezvoltarea personală
Ciobanu Angelica spune:
6 May 2012 | 3:29 pm
Avem nevoie de astfel de carti in viata noastra.