bookblog.ro

Cum arată comunismul (și declinul lui) prin alte părți

Scris de • 10 January 2013 • in categoria

Titlu: Vacile lui Stalin
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 448
ISBN: 978-973-46-3086-8
Cumpara cartea

Un ritm amețitor, un interminabil slalom prin diferite momente ale vieții, un amestec savuros al cronologiilor, fără însă a scăpa din mână matrița cauză-efect</>, toate astea fac din romanul Vacile lui Stalin un tablou incredibil al eșecului pe care societățile care au fost cucerite de pecinginea roșie l-au trăit, de la începutul instaurării guvernelor comuniste, până mult după căderea acestora. De la frica de deportare, foamea cauzată de lipsa mâncării sau disperarea care duce la trădarea dintre frați până la foamea cauzată de lipsa banilor sau frica de un viitor în care nimic nu e sigur, viața în comunism și după căderea acestuia, a fost un calvar pe care Sofi Oksanen îl descrie cu o incredibilă dexteritate.

Vacile lui Stalin este un roman care nu poate fi povestit cu adevărat. Firul epic este constant spart de amintiri ale trecutului care a modelat prezentul. De fapt, e posibil ca firul epic să fie constant spart de incursiuni în trecut, care au modelat viitorul. Ce pot să spun sigur este că nu pot știi cu certitudine care este povestirea principală: cea a Annei, povestită la persoana întâi, dar cumva dedublată pe parcurs, astfel încât Anna devine personaj despre care Anna povestește cu pretenție de obiectivitate, sau cea a mamei acesteia, Katariina, ale cărei acțiuni din perioada comunismului au efect direct și imediat recognoscibil în prezentul Annei. În ce măsură are acest lucru importanță, din nou nu pot spune. Cu siguranță însă, bruștele schimbări de decor, succesiunea capitolelor scurte și ritmul alert al poveștii construiesc o atmosferă foarte captivantă, iar lecturarea cărții este o experiență deosebită pentru oricine.

Problemele pe care Katariina le are din cauza regimului comunist din care încearcă disperată să scape se vor extinde și după ce imigrarea va reuși. Născută și crescută în Estonia comunistă, visul ei este acela de a traversa legal și definitiv Golful Finlandei pentru a se stabili acolo ca cetățean finlandez cu acte în regulă. Totuși, în Finlanda femeile estoniene sunt privite cu un ochi rău. Sunt imediat catalogate drept prostituate – femei din acelea, sau spioane. Pentru a evita să fie privită în oricare din aceste feluri, Katariina învață finlandeza, adoptă obiceiurile femeilor finlandeze, hainele acestora, iar când vizitează Estonia, niciodată nu spune nimănui unde merge. Tensiunea care se creează din această cauză este enormă. Iar înstrăinarea de soțul ei o augmentează.

Nici în Estonia, pe perioada vizitelor, lucrurile nu stau mai bine. Obligațiile, cărora nu le poate întoarce spatele, o determină să facă trafic de mărfuri occidentale, asumându-și un risc enorm. Apoi, mai este și imaginea de occidentală pe care trebuie să și-o apere la sosirea în țara natală. Chiar dacă singura dată când încalcă protocolul autoimpus și se îmbracă cu haine pe care orice gospodină estoniană le poartă, viața îi este salvată chiar de această atitudine, ea rămâne obsedată de imaginea pe care trebuie să o prezinte celorlalți.

În toate aceste jocuri, ea o atrage pe Anna, fiica ei, cu siguranță personajul cel mai bine conturat, deși bizar de schimbător – lucru normal, considerând că perioada acoperită, de la copilărie la maturitate, este foarte mare – din roman. Prea mică pentru a dezvolta obsesii, Anna devine anorexică și bulimică la vârsta de 15 ani. De mică ea trebuie să care bagaje enorme cu marfă de trafic, pe care învață foarte curând să le ascundă de ochii curioși și malefici ai mătușii, de mică este obligată să poarte haine occidentale atât în Estonia cât și în Finlanda, de mică este obligată de mama ei să renunțe, indiferent de care parte a golfului se află, la tot ceea ce reprezintă Estonia: limbă, îmbrăcăminte, până și culoarea roșie, pe care mama ei, Katariina, o urăște. Atunci când, spre exemplu, împreună cu prietena ei, Irene, își vopsește părul în roșu, mama ei îi pune pe cap aluatul pe care îl frământa și freacă bine, până când nu se mai vede deloc culoarea blestemată.

Boala Annei atinge proporții enorme. Gestul unui unchi al prietenei ei, de când aceasta era destul de mică încât să nu ajungă să ia lucruri de pe masă, devine în ochii fetelor o „pățanie”: „Irene îi povestește ce pățise odată, pe când era mică și nu ajungea la pâinea de pe masă. Irene a rugat-o pe mama ei să-i dea pâinea, dar mama ei i-a spus să-și ia un scaun. Irene s-a dus după un taburet și s-a cocoțat pe el, însă pe masă nu mai era nimic. Iubitul mamei își unsese între timp ultima felie de pâine cu unt”.

Trupul stăpânit de boală este considerat de Anna „Domnul” și „Creatorul ei. Dar simptomele bolii sunt atipice la ea. „În cărți scrie că ar trebui să mă simt respingătoare și deprimată după ce vomit. Dar mă simt minunat, de parcă aș pluti. În cărți scrie că smalțul dinților se distruge. Dar dinții din gura mea sunt strălucitori și imaculați”.

Relațiile cu bărbații nu reușesc să rezolve câtuși de puțin problema. Le povestește tuturor starea ei, dar fie nu sunt interesați de ea, fie i-o acceptă necondiționat. Totuși, în relațiile cu bărbații nu bulimia și anorexia sunt cele mai intime lucruri pe care le are de povestit, ci trecutul ei rușinos, originea ei dublă, despre care nu poate vorbi. Iar când și această barieră este spartă, când îl întâlnește pe Vilen și îi povestește lui despre Estonia, despre micile lucruri care fac ca perioada copilăriei să fie așa de fermecată, ea reușește să construiască alte bariere, mult mai complexe și mai greu de trecut. A fost educată să ascundă, să mintă, să părăsească și să nu creadă în nimic. La asta se pricepe cel mai bine și asta va face toată viața.

Toate viețile în romanul lui Sofi Oksanen sunt vieți distruse. Nimeni nu ajunge să cunoască fericirea. Toate personajele sunt epave, eșuate pe insula deznădejdii. Singurul mai răsărit, care are puterea să-și urmeze visul, este Vilen, care călătorește prin țările baltice și face acest lucru din plăcere. Dar și dorința lui – aceea de a-și continua călătoria cu Anna alături – va fi ruinată. Ea îi refuză invitația și, deși îi promite că îl va aștepta, îl părăsește imediat pentru un personaj fără nicio caracteristică: micul trol.

Vorbeam la început de trecutul care apare în permanență, pentru a oferi cauză unor efecte care, la rândul lor, devin cauză pentru alte efecte. Romanul Vacile lui Stalin este construit pe trei niveluri cronologice: perioada imediat următoare ocupării sovietice a Estoniei, perioada de vârf a regimului social comunist de raționalizare a mărfurilor și perioada cuprinsă între începutul perestroikăi și sfârșitul regimului comunist. Cele trei perioade apar haotic, se întretaie aparent fără nicio noimă, reușind însă să păstreze schema de cauză-efect. Evenimentele din 1941 explică fobii și comportamente pe care Katariina le trăiește în 1977, care duc la imigrarea care va modela personalitatea Annei din 1991. Apoi, jocul se reia.

Vacile lui Stalin este romanul de debut al lui Sofi Oksanen și a fost nominalizat la Runeberg Prize. A mai publicat până acum Baby Jane, în 2005, Puhdistus (Purificarea, o piesă de teatru) în 2007, iar apoi, în 2008, Purificarea apare ca roman. A fost un succes imediat, devenind best seller pe teritoriul Finlandei, urmând ca anul acesta să îi apară ecranizarea.

  • Plusuri

    Un roman plin de informații: despre bulimie, despre anorexie, despre comunism, despre deportările în Siberia, despre raporturile pe care comuniștii din URSS le aveau cu capitaliștii din Finlanda. Ritmul alert obligă la lecturare. Ruperea acțiunii în capitole scurte, care să întind uneori pe un singur rând, oferă o experiență literară unică.

  • Minusuri

    Romanul poate să deprime. Personajele sunt profund nefericite, iar atmosfera este foarte apăsătoare pe alocuri.

  • Recomandari

    În general, românii se consideră victime unice ale comunismului. Cumva, ei se percep mai afectați de efectele lui negative decât orice alt neam de pe pământ. Romanul Vacile lui Stalin este dovadă foarte clară că lucrurile nu stau deloc așa. Din acest motiv îl recomand tuturor celor care sunt curioși în ce fel a afectat comunismul celelalte țări.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro