Titlu: Parisul personal, autobiografie urbană
Autor: George Banu
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 144
ISBN: 978-606-579-720-8

,,La Paris am ajuns un străin acum patruzeci de ani, dar azi mă recunosc în teritoriul pe care cu timpul mi l-am construit. În Parisul public mi-am desenat un Paris personal.’’ Şi tot aşa procedăm poate şi noi cu oraşele care ne adoptă. Însă când vorbim de Paris, vorbim de un oraş-metaforă, vorbim de un oraş-alegorie, vorbim de un oraş-vis.

Salut ca de fiecare dată excelenta apariţie grafică a cărţilor livrate nouă de către Editura Nemira. Pentru că reuneşte fotografiile Mihaelei Marin cu eseisticele consemnări al autorului, Parisul personal, autobiografie urbană se prezintă nouă ca un album minimalist implicând şi imagini-simbol explicate subtil de George Banu.

Ce ne face să iubim un anume oraş, iar pe altele mai puţin? Dar cum să nu iubeşti Parisul care seduce prin chiar numele său, prin notorietatea lui culturală, şi asta până ce încă nu am aterizat la aeroport, până ce încă n-am păşit din trenul fatidic în Gara de Est. Sosit cu un tren de noapte din România ceauşistă pe 31 decembrie 1973, George Banu calcă într-un oraş căruia îi va lăsa drept gaj jumătate de viaţă omenească până într-atât încât atunci când va revedea Bucureştiul se va simţi un pic înstrăinat şi stingher aici.

O hartă literară se insinuează în acest volum, o hartă literară a Parisului citit, a Parisului visat, a Parisului traversat de atâţia artişti mondiali, implicit de Cioran, vecin de stradă cu George Banu. Oraşele, străzile şi piaţetele pe care nu mai putem să le uităm sunt tocmai acelea în care ne-am dat întâlnire cu noi înşine şi în care ne-am redescoperit, poate încântaţi sau poate înduioşaţi de propria fiinţă.

Devenit ,,suport pentru neuitare’’, volumul semnat de George Banu este dovada vie a transformării pe care oraşul o operează în individ. George Banu pur şi simplu scrie deja şi simte deopotrivă ca un parizian veritabil, în bunul stil al reveriilor pe Sena, după bunele practici ale moraliştilor francezi. Fraza scurtă, densă, carteziană, sesizând perfect sentimentele suave în zborul lor peste Paris devine o delectare a spiritului pentru toţi îndrăgostiţii de acest oraş. Tristeţea trecerii prin lume şi din lume este, pagină cu pagină, temperată de conştiinţa frumuseţii lumii şi a artei. O mântuire estetică, iată, se împlineşte prin aceste eseuri în urma cărora putem rosti precum Cioran: ce trist că trebuie să părăsim atâta frumuseţe.

• Plusuri

  Într-un stil minimalist, fără excese, dar just, de fin observator, acest jurnal al devenirii pariziene farmecă inconturnabil.

• Recomandari

  Tuturor turiştilor culturali şi iubitorilor de delicatese literare.