Titlu: Epocile globalizării. Geografie, tehnologie și instituții
Autor: Jeffrey D. Sachs
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2025
Traducere: Anca-Ana-Maria Moise
Numar pagini: 384
ISBN: 978-606-088-753-9

Aș zice că Jeffrey D. Sachs este genul acela de autor (specialist?) care îți dă impresia că dacă te sui în vârful unui munte și privești peisajul vast, n-ai cum să nu te întrebi „Cum am ajuns, în cele din urmă, aici?” - râurile tehnologiei, munții geografiei și câmpiile instituțiilor, toate „împletite” în pânza deasă a destinului globalizării.

În simplitatea ei, aș zice, Epocile globalizării. Geografie, tehnologie și instituții este o lucrare monumentală: o hartă accesibilă a umanității, de la primele unelte din piatră la epoca digitală, o schiță (și chiar mai mult, pe alocuri) a felului în care civilizațiile s-au clădit, doar pentru a cădea sub influența luptei pentru resurse, luptei pentru idei, pentru teritorii, dând naștere astfel structurilor de putere. Dacă există vreo carte care să funcționeze ca un fel de mini-Wikipedia comprimată despre evoluția umanității (și punctele cheie ale acestei dinamici evolutive), atunci aș zice că aceasta este.

Sachs împarte istoria globalizării în șase epoci distincte (nu știu dacă la nivel teoretic și pedagogic ele chiar sunt împărțite astfel), fiecare epocă având propria ei logică internă, propriul set de inovații și idei care au transformat lumea și propriile structuri instituționale care, prin ceea ce au însemnat, au modelat destinul oamenilor. Astfel, avem următoarele:

- Epoca Paleolitică, dominată de vânătorii-culegători, de triburile nomade care au început să populeze diferite habitate, folosindu-se de unelte rudimentare, dar eficiente, pentru a supraviețui. În această fază, putem vorbim despre o „globalizare primitivă”, bazată pe dinamica migrației, pe nevoia adaptării și, poate mai mult involuntar, pe descoperirea unor noi teritorii;

- Epoca Neolitică, în care agricultura „revoluționează” și schimbă totul. În zonele temperate ale lumii, datorită solului fertil și climei favorabile, se pun bazele „marilor civilizații”. Tot în această fază vorbim și despre cultivarea plantelor, domesticiarea animalelor (agricultura, în esență), care permit fundamentarea primelor sate și, ulterior, orașe;

- Epoca Ecvestră, care, efectiv, „schimbă jocul”. Domesticirea cailor permite fundamentarea imperiilor, iar rutele comerciale devin veritabile artere ale globalizării timpurii. Scrisul și o formă „primitivă” de birocrație transformă modul în care puterea este gestionată, administrată și, poate cel mai important, împărțită;

- Epoca Clasică, dominată de o dinamică în care imperiile vin și pleacă, dar ce rămâne la fel este fenomenul de globalizare. Rutele comerciale (Drumul Mătăsii, drumurile maritime ale Indiei și Chinei) conectează teritorii altcândva inaccesibile - Europa, Asia și Africa. Religiile adânc împământate în istoria noastră globală prin rădăcini în această etapă, iar instituțiile se diversifică și termenul de „putere” capătă noi nuanțe;

- Epoca Oceanică este definită de descoperirea Americilor și de dominația navală, care, evident, va schimba (pentru a câta oară?) balanța puterii. Colonizarea și capitalismul își fac loc din ce în ce mai extins în structurile globale. Tiparul ajunge să permită răspândirea accelerată a informației (și implicit cunoașterii), iar economiile mondiale devin din ce în ce mai interconectate și dependente;

- Epoca Industrială este, poate, una dintre cele mai cunoscute. Revoluția industrială, motorul cu aburi, creștere (explozivă!) a populației, ascensiunea marilor puteri globale (Marea Britanie, apoi Statele Unite ale Americii, urmată mai mult sau mai puțin îndeaproape de China) sunt punctele cheie care definesc această epocă. Evident, progresul tehnologic atinge un nivel fără precedent;

- Epoca Digitală definește secolul al XXI-lea. Lumea, așa cum o știm, este mai interconectată decât oricând. Economia? Bazată pe informație. Problemele globale? Extraordinar de multe, toate necesitând soluții „transnaționale”. Globalizarea, evident, vine la pachet și cu amenințări (nu le-aș zice neapărat noi, pe cât „într-o formă nouă”) - inegalitate, riscuri geopolitice, conflicte din ce în ce mai inflamate, schimbări climatice și altele.

Am plecat din această lectură mult mai ancorat în realitate și învățat. Sachs nu s-a mulțumit doar să descrie într-o abordare pedagogică fenomenele istorice și dinamica acestora, ci a ales și să le explice, pentru că e un profesionist în domeniu, prin prisma interacțiunii dintre geografie, tehnologie și instituții. Această perspectivă m-a făcut să văd (și să înțeleg) faptul că globalizarea nu este un fenomen recent, ci a rămas „un dicton” care a ghidat umanitatea timp de mii de ani.

Ceva ce nu ar trebuit trecut cu vederea și mi-a plăcut în mod special a fost ideea „subsidiarității”, un concept cu care nu eram deloc familiarizat. Acesta susține că problemele ar trebui rezolvate la „cel mai local” nivel posibil - fie că vorbim despre individ, despre comunitate, despre guvern, despre stat național sau instituții internaționale. Într-un fel, ideea aceasta mi se pare nu doar logică (atât cât pot eu înțelege), ci mi se pare și un „model de guvernare” mult mai echilibrat, pe care l-aș putea aplica eu însumi în propria-mi viață. De altfel, la nivel macro, acest principiu aplicat corect și cu atenție, ar putea preveni diferite fenomene precum „supracentralizarea” puterii sau fragmentarea anarhică a sistemelor globale.

O altă componentă a cărții care m-a ajutat mult în înțelegerea ideilor lui Sachs a fost componenta grafică - statistici, tabele. Toate au reușit să demonstreze clar faptul că tendințele istorice și impactul pe care fiecare eră l-a avut asupra dezvoltării lumii actuale au fost în permanență interconectate. De altfel, parcă reușesc să te pună față în față cu un lucru pe care deseori îl subestimăm - lumea s-a schimbat, de fapt, într-un timp extraordinar de scurt de-a lungul evoluției Pământului, mai puțin de o secundă pe imensa scară a evoluției și istoriei. Nu-i minunat de bizar?!

Totuși, Sachs este „idealist” - el propune și soluții (mai mult sau mai puțin viabile) pentru dezvoltarea sustenabilă, pentru reducerea inegalității și pentru prevenirea (și rezolvarea?) conflictelor globale. Din păcate, realitatea actuală („realitatea reală”) ridică alte probleme, pentru că pare să meargă într-o cu totul altă direcție. Acutizarea mișcărilor populiste la nivel global, a autoritarismului, negarea (!!!) schimbărilor climatice... Lipsa unei cooperări reale, bazate în primul rând pe ceea ce ar trebui să fie un ideal comun, sunt semne clare că optimismul lui Sachs s-ar putea să nu fie pe deplin justificat și sănătos.

Epocile globalizării. Geografie, tehnologie și instituții a fost, cel puțin pentru mine, o lectură esențială. Esențială pentru a înțelege mult mai bine cum am ajuns aici și încotro ne-am putea îndrepta. O lectură cu rost, cum îi place să spun, care îți deschide perspectivele, care îți oferă noi idei, noi informații. De altfel, nu te pierzi printre detalii și informații, pentru că Sachs a abordat o „imagine de ansamblu”, dar pe care ulterior poți clădi. Da, am mers mai tot timpul pe un teren accidentat, ne-am poticnit, ne-am lovit... Dar am fi ajuns altfel aici? Sau, de fapt, chiar ne-am dorit vreodată să ajungem aici? Nu știu. Dar mă bucur că în acest „aici” am putut ține această carte în mână și mi-am permis să mă bucur de ea.

Text scris de Andrei Cioată.