Titlu: Criza spiritului american
Autor: Allan Bloom
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Mona Antohi
Numar pagini: 360
ISBN: 978-973-50-5861-6

„Profesorul, mai ales profesorul dedicat educaţiei liberale, trebuie să încerce în mod constant să privească spre ţelul desăvârşirii umane, apoi să se întoarcă la naturile studenţilor săi, aici şi acum, străduindu-se s-o înţeleagă pe cea dintâi şi să evalueze capacitatea celor din urmă de a se apropia de ea. Atenţia acordată tinerilor, cunoaşterea lucrurilor de care sunt flămânzi şi pe care le pot digera reprezintă esenţa acestui meşteşug„.

Anume cu acest citat îşi începe demersul ştiinţific renumitul profesor universitar Allan Bloom, un fin şi atent observator al problemelor educaţionale de pe teritoriul tuturor posibilităţilor, America, renumita sa lucrare Criza spiritului american. Tradusă şi inclusă în recenta colecţie a celor de la Humanitas, 12 cărţi despre lumea în care trăim, cartea este o analiză la rece a discrepanţelor existente în sistemul american de educaţie, cu precădere în segmentul universitar. Volumul este pe cât de tranşant, pe atât de fundamentat, încât practic fiecare pasaj are de spus un mesaj coerent, constructiv şi fără pic de idealism (atât de specific americanilor).

Pornind de la premisele şi scopurile evidente ale educaţiei, care pe bună dreptate este purtătoare a luminii, Bloom se distanţează vădit şi ne aduce o perspectivă amplă a problemelor din acest domeniu. Ce mi se pare inedit în analiza sa este universalitatea, dimensiunea care face ca în urma lecturii să ne punem întrebări despre cât de (im)perfect este sistemul în care am fost educaţi, instruiţi şi formaţi. Structurat pe două mari dimensiuni: pe de o parte figura studenţilor, iar pe de alta imaginea universităţii, cartea abordează subiecte extrem de fine, ale căror efecte sunt direct proporţionale problematicii abordate. De exemplu, în paginile volumului veţi regăsi o analiză amplă asupra egocentrismului de care suferă atât studentul american, cât mai ales cadrul pedagogic. Sau veţi ajunge în dimensiunea sexului, care în ultimele decenii a devenit un soi de carte blanche a mişcărilor libertine.

Observaţiile pertinente ale lui Bloom nu se centrează însă doar pe figura studentului, ceea ce ar putea părea bizar, dat fiind apartenenţa sa la baricadele pedagogilor. Per a contrario, acesta încearcă să aşeze responsabilitatea în egală măsură, atât pe umerii alumnilor, cât şi pe ai dascălilor. Bloom vorbeşte despre educaţie ca despre o mișcare de la întuneric la lumină, fapt pentru care focusează ideile sale asupra necesităţii revenirii la vechile tradiţii. Constant, de-a lungul istoriei naraţiunii, acesta punctează teme acute, care au impact asupra evoluţiei educaţionale. De exemplu, nu se sfieşte să atingă subiectul democraţiei, spunând următoarele: „Curios, în democrație, cea mai liberă dintre societăți, oamenii se dovedesc mai dornici să accepte doctrinele care le spun că sunt condiționați, cu alte cuvinte, că nu sunt liberi. Nimeni nu pare să fie capabil - sau să aibă dreptul - de a controla el însuși evenimentele, care par puse în mișcare de forțe impersonale”. Pe de altă parte, Bloom nu scuză manifestările egocentrice ale societăţii americane, care de altfel a dat naştere unor curente inovative, dar dăunătoare. Să luăm situaţia feminismului, pe care autorul nostru îl cataloghează drept cel mai mare duşman al vitalităţii textelor clasice. De ce? Deoarece acest curent, ale cărui merite autorul nu le anulează, a reuşit să şteargă fireasca distincţie dintre masculin şi feminin, diferenţă construită şi solidificată de-a lungul evoluţiei literare. Bloom face chiar referinţă la „ultima traducere a textului biblic – sponsorizată de Consiliul Naţional al Bisericilor lui Cristos – elimină referinţele de gen la Dumnezeu, astfel încât generaţiile viitoare nu vor trebui să confrunte cu faptul că Dumnezeu era odinioară sexist”.

Bloom pune accentul forte pe necesitatea imperativă de a ne întoarce la studiul Marilor Cărţi. Anume majusculele sunt de referinţă aici, deoarece această categorie implică studiul constant al clasicilor filosofiei şi ştiinţei universale. Pornind de la ideile lui Platon, Socrate sau Friedrich Nietzsche, Bloom merge fin şi meticulos pe subiectul raţiunii şi a filosofării. Şi nu le dispersează doar pe teme ale marii gândiri, ci le dizolvă în cele mai banale trăiri umane, raporturi interpersonale. Spre exemplu, autorul se lansează într-o meditaţie asupra iubirii, notând că: „dragostea romantică ne este acum la fel de străină precum cavalerii rătăcitori, iar tinerii sunt la fel de departe de a curta o femeie ca și de a purta o armură, nu doar pentru că nu e potrivit, ci și pentru că ar fi o ofensă la adresa femeilor. Așa cum a exclamat un student, în strigătele aprobatoare ale colegilor lui: "Ce v-ați așteptat să fac? Să-i cânt unei fete la chitară sub geam?". Un asemenea lucru i s-a părut la fel de absurd ca înghițirea unui pește auriu”.

În aceeaşi ordine de idei, Allan Bloom priveşte atent tabloul guvernării naţionale, născute şi alimentate de generaţiile studenţilor, care au devenit deja victimele sistemului educaţional de pe continentul american. Bloom observă că „tirania cea mai plină de succes nu e aceea care folosește forța pentru a asigura uniformitatea, ci aceea care înlătură capacitatea de a fi conștient de alte posibilități, care face de neconceput ideea că alte căi sunt viabile, care înlătură sentimentul că există un exterior. Nu sentimentele sau angajamentele îl vor elibera pe om, ci gândurile, gândurile reflectate”. Totodată, autorul nostru nu se distanţează de concepţia utilitară a raţiunii, spunând despre aceasta că „transformată în prejudecată este cea mai rea formă de prejudecată, fiindcă rațiunea este singurul instrument prin care te poți elibera de prejudecată”.

Şi dacă subtitlul cărţii vă duce cumva cu gândul că volumul semnat de către Allan Bloom ar fi dedicat exclusiv sistemului educaţional, atunci vă înşelaţi, deoarece pe lângă vectorul central al studiului, se adună tot felul de idei conexe, aflate într-o afinitate continuă. Raporturile cu politica, familia sau religia sunt doar câteva dintre temele fundamentale, de care nu fuge Bloom. Dacă ar fi să rezumăm întreg studiul la o singură frază, care ar motiva cu succes cititorul, atunci ar fi anume aceasta: „Aceste mari universităţi – care pot să spargă atomul, să găsească remedii pentru cele mai cumplite boli, să studieze populaţii întregi şi să producă dicţionare masive ale unor limbi dispărute – nu pot genera un modest program de educaţie generală pentru studenţi. Este o parabolă a timpurilor noastre”.

Volumul Criza spiritului american este o retrospectivă amplă, detaliată asupra unor întrebări vitale, precum:
1 Încotro se îndreaptă sistemul educaţional mondial?
2 Cum să consolidăm un program educaţional centrat pe valori şi nu pe consumerism?
3 Cum să evoluăm revenind la origini?

La aceste trei, dar şi multe ale întrebări, Bloom dă răspunsuri tranşante, intrinseci, dezvelind cele mai acute temeri şi oferind concluzii de valoare, pe care orice pedagog, stundent sau părinte ar trebui să le citească, dacă ţine să obţină prin educaţie rezultate productive în formarea sa generală. Sunt ferm convinsă, că acest volum cu care am început studiul colecţiei 12 cărţi despre lumea în care trăim este un must-read pentru cultura noastră generală.