bookblog.ro

Casa Celor o Mie de Ochi

Scris de • 16 December 2013 • in categoria

Titlu: Turnul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 838
ISBN: 978-606-588-517-2

N-aş tăgădui că intenţia editorului va fi fost să inducă o senzaţie intimidantă sau claustrofobică prin alegerea copertei şi a prezentării, congruente ambele cu tema cărţii, însă pe mine personal acest roman-monolit m-a inhibat. Cu siguranţă, l-aş fi citit mai cu spor dacă cele peste opt sute de pagini scrise mărunt ar fi fost dispersate în trei volume, ca să zic aşa. Desigur că în comunism senzaţia cotidiană era izbirea perpetuă de un zid, dar nu sunt sigură că acelaşi lucru este de dorit la întâlnirea cu o carte.

Turnul este o poveste amplă, decupată din istoria nu foarte veche a Germaniei de Est. O tapiserie cu numeroase personaje, situaţii şi întâmplări la care cititorii ar putea reacţiona diferit în funcţie de naţionalitate. De pildă, un vest-german, un francez sau un american vor fi surprinşi de dificultăţile vieţii în Germania comunistă. Un rus sau un român mă aştept să aibă reacţii diferite însă la constatarea că faţă de comunismul experimentat în ţările de origine, în Germania se mai găseau totuşi carne, lapte, chifle proaspete, mai multe feluri de dulceţuri, de bomboane şamd., lumea putea conduce un Opel sau o Skoda, mai exista obişnuinţa de a merge cu prietenii la restaurant.

De fapt, Turnul reconstruieşte o comunitate de intelectuali, mulţi dintre ei medici, care prin relaţiile de prietenie şi prin vecinătatea aceluiaşi cartier din Dresda reuşesc să reziste îndoctrinării comuniste. Faptul că se bazează unii pe alţii este din nou o diferenţă majoră faţă de regimul ceauşist unde deja fiii nu mai aveau încredere în taţi, în câteva cazuri turnându-se Securităţii unii pe alţii. În centrul acestei enclave de intelectuali se dezvoltă de la adolescenţă la maturizare Christian Hoffman. Deşi şcoala şi armata sunt pentru el medii ale coerciţiei, prietenii familiei sale îl protejează învăluindu-l în norul ,,rezistenţei prin cultură’’.

Lipsit de mari drame şi deopotrivă lipsit de umor, romanul Turnul se vrea o frescă a Germaniei de Est din anii ’80. Reuşeşte să fie, însă nu lasă impresia puternică pe care mi-aş fi dorit-o. În cele din urmă, celebrul Zid se va prăbuşi, turnurile-blocuri însă vor persista fie şi renovate, la fel cu nu puţinele mentalităţi comuniste de mai ieri. În fapt, Estul Europei încă nu este vindecat de trauma sovietizării, nu toate plăgile i s-au cicatrizat.

  • Plusuri

    Este un roman care face apel la memoria unui trecut tragic pe care n-avem voie să-l uităm.

  • Minusuri

    Nu este o capodoperă de stil, pe alocuri devine opac unui cititor negerman.

  • Recomandari

    Cititorilor caracterizaţi de răbdare.

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    ”Rezistența prin cultură” e utila și astăzi, la multe vicisitudini ale vieții, nu numai la comunism.
    Cât despre textul înghesuit, cu litere mici, pe paginile gri sau gălbui, cu margine milimetrică, sunt și ele rămășițe ale comunismului, când se facea economie la orice resurse, deci și la hârtie. Numai că azi economia asta slujește la umplutul buzunarelor proprietarilor de edituri…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro