Titlu: Rătăcitorii
Autor: Olga Tokarczuk
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Cristina Gordun
Numar pagini: 384
ISBN: 978-973-124-819-6

Mişcare, flux, „cine se opreşte pe loc încremeneşte”, „ esenţa vieţii este mişcarea” şi „literatura se ocupă cu ceea ce se abate de la normă”, aşa s-ar descrie romanul „Rătăcitorii” în cîteva cuvinte.

Construit pe contradicţii şi antiteze, romanul de faţă este un tratat de psihologie a călătoriei, înţeles în modul romantic, filosofic al termenilor. În contrast cu naratoarea, care călătoreşte de dragul procesului în sine, fără a avea ca scop să ajungă neapărat undeva, este prezentă şi istoria statică: conservarea organelor, ca practică, ca artă. Fragmentele dedicate acestei practici sunt de un grotesc al cărui rost nu l-am înţeles. Poate că macabrul acestor fragmente se subsumează ideii romanului că mişcarea înseamnă viaţă, însă moartea este veşnică.

Considerând forma clasică a romanului artificială, Olga Tokarczuk propune o „conştiinţă episodică”, scrisă caleidoscopic, cu un număr mare de detalii aparent dezorganizate. Forma romanului său nu este atât de fragmentată pe cât ameninţă, însă creează impresia de fugă, rătăcire, mişcare. Mişcare către bătrîneţe, neputinţă, moarte, pînă la urmă, asta ar fi ironia vieţii.

Cred că Rătăcitorii vine din intuiţie şi sensibilitate, pe care le-am regăsit şi în Călătoria oamenilor Cărţii, însă forma lor de exprimare pendulează între pretenţios şi grotesc. Dincolo de forma postmodernă, romanul are un romantism al său, iar pentru cei cărora le plac experimentele, poate fi o lectură provocatoare.

• Recomandari

  Un interviu cu autoarea aici