bookblog.ro

Arta rețelelor sociale

Scris de • 16 November 2015 • in categoria

Titlu: Arta rețelelor sociale: Sfaturi pentru utilizatori experimentați
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Traducere:
Numar pagini: 192
ISBN: 978-606-722-048-3
Cumpara cartea

Aristotel spunea că „Omul este un animal social”. Nimic mai adevărat în secolul XXI, cu atât mai mult cu cât nu cred că filosoful grec s-ar fi gândit că într-o zi social avea să însemne Facebook, Twitter și toate celelalte rețele care aveau să satisfacă nevoia umană de socializare, de asociere la o turmă virtuală.

Cumpără titlul în engleză

Dar nu despre nevoia de socializare a omului vreau să vă vorbesc ci despre cum să navigăm cu succes prin rețelele sociale, fie că o facem în numele nostru sau al unei organizații.

De Guy Kawasaki am auzit prima dată într-un contex legat de Apple, el fiind unul dintre primii oameni din marketing care au dus la popularizarea titlului de „evanghelist” și în alt context decât cel religios. Apoi i-am tot citit articolele publicate pe Business Insider, admirând felul în care putea să abordeze subiecte complexe legate de campanii de marketing sau de antreprenoriat și să le livreze într-un limbaj comun și ușor de înțeles.

Iar anul acesta a ajuns să își împărtășească cunoștințele legate de rețelele sociale alături de Peg Fitzpatrick într-o cărticică intitulată Arta rețelelor sociale: Sfaturi pentru utilizatori experimentați.

Nu vă lăsați păcăliți de diminutivul cărticică, deși vorbim de o carte sub 200 de pagini, pentru că puterea ei nu stă în studii de caz care se întind pe câteva capitole și nici în ambiția de a se ridica la gradul de compendium. Farmecul ei și ceea ce o face vandabilă vine din faptul că e 100% scrisă bazându-se pe cazuri și campanii reale. Nu face apel la teorie și nici la artificii alambricate ci pune la dispoziția oamenilor familiarizați deja cu structura diverselor instrumente sociale ajutătoare, menite să ușureze sau să eficientizeze munca oamenilor care lucrează în social media.

În limbaj american, Arta rețelelor sociale este o carte de tip „cum să” pentru că fiecare din cele doisprezece capitole începe cu această sintagmă și ne trece prin: optimizarea profilului, creare/postarea de conținut de calitate, perfecționarea postărilor, modul de a răspunde la comentarii, îmbinarea dintre rețelele sociale și bloggingul, atragerea followerilor, promovarea de evenimente, gestionarea Google+ Hangouts on Air, a chaturilor live pe Twitter, ce să nu facem ca să nu părem nepricepuți, cum să optimizăm platforme individuale și în cele din urmă cum să punem totul cap la cap.

Dintre cele enumerate mai sus mi-au captat atenția capitolele despre perfecționarea postărilor – cum, când, cu ce aplicație poți planifica postările pe diverse rețele sociale, cel despre îmbinarea dintre blogging și rețele și promovarea de evenimente.

Practic Kawasaki dă animalului social ce e al animalului social – puterea de a influența și schimba anumite lucruri. Alături de Fitzpatrick ne arată cum poate fi valorificată puterea like-ului, share-ului și a oamenilor care urmăresc un anumit site, profil sau brand pentru a-i angrena pe aceștia în diverse acțiuni sau conversații menite să deservească ambele părți.

Și acesta este unul din punctele forte ale cărții. Conversația și sfaturile nu sunt date cu scopul de a se obține un avantaj singular, doar pentru una dintre părți. Nu suntem învățați cum să mințim mai bine, lucru de care marketingul a fost vinovat de-a lungul timpului, ci ne învață cum să lucrăm cu ceea ce avem și cum să facem ceea ce facem deja, dar mult mai bine.

  • Plusuri

    Structura cărții, limbajul abordabil, subiectele interesante care sunt centrate în jurul funcționalităților/cerințelor principale care ne determină să folosim rețelele sociale.

  • Recomandari

    Utilizatorilor de rețele sociale care doresc să fie mai eficienți în lucrul cu rețelele sociale, fie că o fac în interes personal sau profesional.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro