0Autor: Suad
Rating: 
Editura: Rao
Deşi pe copertă stă scris la vedere "carte-document", iar coperta patru întăreşte această afirmaţie, trebuie să recunosc că la început am crezut că este o strategie de marketing. Cunoşteam în mare situaţia femeilor din Orient, dar nu m-aş fi gândit că ce scria acolo poate fi adevărat. Cand un european citeşte faptul că o fată a fost arsă de vie de către cumnatul său pentru că şi-a "dezonorat" familia, se cutremură cu siguranţă. Şi totuşi am aflat că lucrurile astea se întamplă şi că acolo unde se întamplă nu numai că nu se ia nici o măsură, dar sunt considerate fapte eroice.
Nu cred că este vreo informaţie nouă faptul că în Orient femeile au cam tot atâtea drepturi ca un animal, dar situaţia diferă puţin de la o zonă la alta. Ca o regulă generală, lucrurile stau mult mai rău în zona rurală, unde oamenii ţin mai mult la "tradiţie". Acesta este cazul lui Suad, care s-a născut într-o familie arabă, într-un sat micuţ din Cisiordania, într-o familie cu şase fete şi un singur băiat. Ea este vocea narativă, iar Arsă de vie este rememorarea cutremuratoare a vieţii, morţii şi învierii ei departe de lumea arabă.
"Eu sunt o fată şi o fată trebuie să meargă repede, cu capul aplecat, privind în pământ, ca şi cum şi-ar numara paşii. Privirea ei nu trebuie să se ridice, nici să rătăcească de-a dreapta sau de-a stânga drumului, pentru că dacă ochiul ei l-ar întâlni pe cel al unui bărbat, tot satul ar considera-o sharmuta."
De la Suad aflăm informaţii preţioase: o fată trebuie să fie măritată pentru a putea merge singură pe stradă, dacă trece de 14 ani şi este încă în casa tatălui său, tot satul râde de ea, însă surorile se căsătoresc în ordinea vârstei. În casă este nevoie de maximum două sau trei fete pentru muncă, lucrul câmpului sau îngrijirea animalelor, iar dacă acest numar este depăşit, în cele mai multe din cazuri mamele îşi sufocă fetele abia născute. Dacă eşti băiat eşti tratat ca un rege, însă "a te naşte fată la noi era un blestem". Acestea sunt doar câteva din lucrurile pe care le povesteşte Suad, în această "carte-document".
Momentul în care lucrurile iau o întorsătură proastă este acela în care un tânar vine în casa tatălui ei pentru a o cere de nevastă. Din păcate Suad trebuie să aştepte să se mărite sora ei mai mare, dar teama de a nu fi înlocuită şi dorinţa nebună de a scăpa din casa tatălui o fac să cedeze avansurilor tânărului. De aici până la observarea sarcinii nu mai trece mult timp, iar decizia este luată fără zăbavă: Suad trebuie să moară, conform tradiţiei, altfel întreaga familie ar fi alungată din sat. Desemnat pentru a comite crima de onoare este cumnatul ei, care îi toarnă benzină în cap şi îi dă foc.
Numai printr-un miracol reuşeşte Suad să supravieţuiască. Ajunsă la spital, până şi mama ei încearcă să termine lucrul început, dându-i să bea apă otrăvită. Jaqueline, de la Fundaţia Surgir (fr., "a se ivi"), este cea care intervine; găseşte acolo un corp pe jumătate ars, înţepenit în poziţia în care era când i s-a dat foc, un om lăsat să moară, pentru că nici măcar medicii nu se pot amesteca în aceste crime din onoare.
Datorită insistenţelor şi implicării lui Jaqueline, Suad este transportată în Elveţia, unde pielea îi este reconstituită cu ajutorul celei de pe picioare, care nu fuseseră arse. Azi Suad nu îşi poate arăta decât chipul, frumos ce-i drept, însă întregul corp îi este o mare cicatrice. Poartă haine lungi, deşi ar fi vrut să aibă libertatea de a îşi arăta picioarele. Însă a (re?)devenit un OM, are un soţ care o iubeşte, două fiice şi băiatul din cauza căruia era să moară. Nu îşi spune numele adevărat şi nici nu ştim în ce ţară se află. Dacă ar afla că traieşte, părinţii (cărora Jaqueline le-a spus că o duce pe Suad să moară într-un spital din străinătate) ar veni până acolo pentru a duce la bun sfârşit crima.
Arsă de vie este o mărturie menită să îi ajute pe cei de la Fundaţia Surgir. Un fel de a arăta lumii ce încearcă să combată, cu multe eforturi şi multă dăruire. Este, pe de altă parte, încercarea unei femei de a scăpa odată pentru totdeauna de trecutul care o bântuie.
Scrisă de Raluca Alexe
Categorie: Biografii/Memorii | Autor: Suad | Editura: RAO
Gabi spune:
12 July 2008 | 3:46 pm
Cutremurator :(