Scris de Ana-Maria Petritan • 4 March 2008 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Arthur Golden
Rating: 
[Cumpără cartea]
Înainte de orice trebuie să mărturisesc că am o aversiune faţă de cărţile populare. Le aplic în mod discriminatoriu eticheta de comerciale şi nu îmi manifest nicio urmă de interes în a le lectura. La fel a fost şi cu Memoriile unei gheişe. Şi în fond câtă greutate poate să aibă vorba unui bărbat occidental care scrie o carte din prisma unei femei japoneze?
Romanul spune povestea micuţei Chiyo, mezina unei familii sărace de pescari, vândută ca sclavă. Frumuseţea ei o ajută în vestitul Gion al anilor "˜30 să fie cumpărată de o okiya, o casă de gheişe. Aici, trecând peste toate piedicile şi intrigile, este educată pentru a deveni gheişă. Viziunii sale individuale a Gionului, se adaugă o imagine de ansamblu, a Japoniei dinaintea şi după cel de al doilea război mondial.
Aspectele pozitive ale romanului se menţin în sfera descrierilor gheişelor. Paginile cele mai fascinante mi s-au părut cele închinate proceselor de transformare din simplă femeie în gheişă, a educaţiei pe care o primeau ucenicele şi a regulilor ce le guvernau viaţa. Un loc aparte îl ocupă vestimentaţia gheişelor, asupra cărora Golden revine cu insistenţă. Alături de descrierea în amănunt a numeroaselor obiecte vestimentare purtate de gheişe şi a ritualului complex de îmbrăcare, descrierea minuţioasă a modelelor chimonourilor ajută şi mai mult la vizualizarea fascinantei culturi orientale.
Aspectele negative sunt ceva mai variate.
În primul rând personajele par a fi uitate, trasate neglijent de un penel atât de atent la detaliile unui chimono. Chiar şi eroina romanului, Sayuri (pe numele ei de gheişă) este lipsită de profunzime şi văduvită de trăsături de caracter. Pare mai degrabă un prototip de Cenuşăreasă orientală - cea mai frumoasă, cea mai bună şi cea mai darnică. Nimic din umilinţele copilăriei şi adolescenţei nu par să-i influenţeze sau să-i modeleze caracterul.
În al doilea rând, deşi vestit tocmai pentru faptul că descrie viaţa gheişelor, până la urmă romanul lasă un mare gol şi un mare semn de întrebare asupra adevăratei vieţi a acestor femei. Deşi autorul pare să fi făcut o masivă muncă de cercetare (vezi atenţia faţă de vestimentaţie şi machiaj), nu pare să fi pătruns cu adevărat misterele gheişelor. Romanul pare mai degrabă un răspuns la fanteziile lumii occidentale faţă de de ceea ce reprezintă gheişele.
Ba mai mult, Arthur Golden a fost dat în judecată de către celebra gheişă Mineko Iwasaki, care a reprezentat filonul după care a fost construit romanul. Se pare că Arthur Golden nu a respectat nici informaţiile primite în timpul interviurilor cu ea şi nici nu i-a protejat anonimatul. Ca răspuns, Mineko Awasaki a publicat la rândul ei un roman (Adevărata viaţă de gheişă), pentru a-şi prezenta în mod autentic experienţa ca gheişă.
Cu toate acestea, Memoriile unei gheişe este un roman interesant, dar unul uşor şi superficial. Este o lectură placută, dar să nu aveţi aşteptări prea mari de la el.
Scrisă de Ana-Maria Petriţan
Si eu am aversiune la romanele, filmele super-apreciate, chit ca si atitudinea asta se vrea un pic elitista, ceea ce iar imi displace. Ana-Maria, nu crezi ca e o chestie sa simti cu multimea, sa te pierzi in freamatul ei, cata poezie, muzica si povesti bune nu au prins la profani? De asemenea sunt de acord cu tine, in ciuda faptului ca Shakespear e cel mai vadut autor nu inseamna ca e si inteles, dar totusi, nu putem ignora forta sa, are ceva inefabil, un farmec care te prinde la orice nivel. In rest cartea e exact cum spui tu, mai degraba dispune de mediatizare si marketing decat de poezie!
Din cate stiu, romanul acesta e si romanul de debut al scriitorului. L-am citit, ca stil de a scrie nu m-a impresionat prea mult, ca si descriere a unei lumi total necunoscute mie, da. Probabil ca toata lumea stie ca s-a facut un film dupa carte, dar eu aleg cartea chiar daca nu e asa grozava. Cartea bate filmul :)
Am aceleasi scrupule fata de cartile populare, dar acesta chiar mi-a placut. Detaliile mi s-au parut fascinante si datorita lor am iertat stilul de incepator.
Am citit si eu cartea(mai demult).Am avut noroc si am gasit-o in engleza.Mi se pare mult mai corect sa citesti cartea in limba in care a fost scrisa.Din pacate nu cunostem atatea limbi :) Cartea mi-a placut,filmul insa a fost o mare dezamagire.In afara de niste peisaje frumoase:nimic! Mai si schimba actiunea aiurea,fara a fi necesar.Sunt de acord cu Ela.Cartea bate filmul(mai putin in cazul “pe aripile vantului” unde si cartea si filmul sunt excelente :P)
E adevarat ca romanul e destul de superficial, cel putin in descrierea lui Sayuri, care este cea mai cea … Insa eu am fost impresionata de roman si o bucata de vreme l-am considerat unul din romanele mele preferate. Mi-a placut extrem de mult dragostea lui Sayuri pentru presedinte si sfarsitul.
Am citit cartea acum multa vreme, inainte sa devina atat de “populara”, nu mai tin minte multe chestii, insa nu cred ca voi reusi sa o recitesc. Si-a pierdut farmecul, ca orice alta carte pe care am terminat-o.
Faptul ca la aceasta carte exista si o carte publicata drept raspuns imi aminteste putin de Maitreyi si Dragostea nu moare
Am fost uimit in unele momente de detaliile descrierii, dar in alte zone ale cartii autorul parca a sacrificat o parte din narare doar pentru a-si pastra stilul. Faptul ca eroina nu are o viata impecabila iti da un sentiment de simpatie pentru situatia ei. E o carte plina de pasiune si tristete, ceea ce m-a facut sa continui s-o citesc ca sa aflu ce se va intampla in continuare.
“Înainte de orice trebuie să mărturisesc că am o aversiune faţă de cărţile populare. Le aplic în mod discriminatoriu eticheta de comerciale şi nu îmi manifest nicio urmă de interes în a le lectura.”
oh, so very true…recunosc ca asa am pierdut si eu niste carti interesante.
Ama, ţinând cont că Memoriile… au fost la mine peste vacanţă şi că n-am avut mai deloc activitate pe blog, o să auzi şi live părerile mele.
Ca să nu vorbesc chiar în pungă: romanul mi se pare comercial şi pentru ecranizarea de succes, care, pentru romanul acesta, mi se pare suficientă. Adică, lăsând la o parte ce se întâmplă cu Sayuri după ce se cuplează cu “the chairman”, filmul mi-ar fi fost suficient. Ceea ce nu pot să zic despre alte filme ecranizări după cărţi mai mult sau mai puţin celebre(de ex., Numele trandafirului de Umberto Eco, carte pe care am citit-o de 2 ori, la capitolul de ecranizare a lăsat de dorit…şi ăsta e doar UN exemplu).
Memoriile…,deşi nu pune probleme de creier ars la citit, e o lectură plăcută, dar cam atât. În afară de unele ritualuri descrise, mult din carte mi se pare plat, fără prea multa substanţă.
Din păcate, e una din acele cărţi la care, dacă vezi filmul, e suficient ( ar cam fii, după mine, din categoria Naşul şi Tăcerea mieilor).
prea frumoasa cartea…nu pot sa spun ca mi-a schimbat viata..pentru ca…totusi..e doar o carte..dar m-a facut oricum sa am o viziune diferita asupra unor lucruri…si am avut un sentiment aiurea cand am terminato…ceea ce nu se mi intampla cu toate cartile…
M-ati facut curioasa.Chiar am s-o caut s-o citesc.Am vazut filmul si mi-a placut.Sper sa nu fiu dezamagita asa cum mi s-a intimplat cu Spartacus…desi in general cartea bate filmul…
Crede-ma filmul este apa de ploie pe langa cartea. De fapt toate filmele sunt light pe langa carti. Mi-a placut si mie foarte mult cartea insa iti recomand si “Adevarata viata de gheisa” de Mineko Iwasaki; autoarea Mineko Iwasaki este de fapt sursa de inspiratie pt. “Memoriile unei gheise”
Am citit aceasta carte intamplator: am primit-o cadou asa ca am citit-o. Nu pot sa spun ca m-a fascinat, sau ca m-a lamurit in legatura cu viata gheiselor; pot spune insa ca mi-a deschis apetitul pentru cultura japoneza. pentru acest lucru dar si pentru povestea pe care o expune pot spune ca merita citita.
Mie una mi-a placut aceasta carte. Am vazut intai filmul si mi-am dorit foarte mult sa citesc si cartea, asa ca mi-am cumparat-o imediat. O lectura usoara, facuta din placere. Nu are o actiune complicata, se bazeaza foarte mult pe descriere. Patrundem intr-o viata misterioasa, de neinteles pentru multi. Din perspectiva unui englez este scrisa bine, si chiar daca nu a respectat intocmai ce i-a povestit adevarata gheisa, el a facut din realitate fantezie, asa cum se face in orice carte.
Copyright ©2011 Bookblog.ro
Gia spune:
4 March 2008 | 1:25 pm
mie mi-a placut mult stilul lui, felul in care incearca sa descrie lumea aia atat de greu, aproape deloc accesibila unuia care nu este japonez.
totusi se vede ca l-a fascinat si a vrut sa o inteleaga. e totusi ceva sa fii englez si sa scrii la persoana 1 din perspectiva unei tinere japoneze…
si pana la urma nu conteaza adevarul despre Mineko sau despre gheise, ci povestea spusa de el.