Jack, personajul – narator, se naşte cu o inimă bolnavă, de aceea se va căpătui cu una artificială, cam rudimentară ce-i drept, formată dintr-un ceasornic cu cuc care îl va ţine în viaţă. Noul cord este mult mai sensibil la sentimentele puternice, care îi pot da peste cap mecanismul şi chiar îl pot omorî, dacă nu respectă un decalog care îi este vital. Una dintre cele mai importante reguli: nu are voie să se îndrăgostească.
[Citeste tot Articolul]
Tind să cred cu adevărat că lucrurile nu sunt nici pe departe ceea ce pretind a fi. Uneori acestea prind altă formă, alt context, suprascriu existența anterioară cu una proaspătă, neconcludentă. Unii ar putea numi asta paranoia, sau halucinație, sau cine știe dacă nu altceva mai grav, dar printr-o lupă obiectivă, esența se păstrează, ca și cum timpul și spațiul s-ar curba, s-ar întâlni în același punct, același corp.
[Citeste tot Articolul]
Fascinată fiind de procesele psihologice ce înnoadă mintea oamenilor, am ales să citesc Carrie de Stephen King. Romanul, deşi puternic descriptiv, m-a impresionat prin surprinderea unor trăiri interioare intense. Întreaga poveste se desfăşoară în jurul sentimentelor adolescentei Carrie, care îşi datora existenţa unei mame dezaxate ce îmbrăţişa idei religioase dubioase.
Crescută cu frica păcatului, cu groaza faţă de un Dumnezeu crud şi răzbunător, cu ruşinea descoperirii propriului său trup, Carrie îşi dezvoltă puterile telekinezice înnăscute care îşi fac simţită prezenţa în momente cheie de furie şi frustrare.
[Citeste tot Articolul]
(sau ediția în limba engleză)
Ca urmare a dorinţei mele de a scrie şi de a învăţa cum se face am ales spre lectură şi studiu manualul-jurnal aparţinând lui Stephen King – Misterul Regelui-despre scris. Autorul şi-a luat angajamentul de a ne împărtaşi din experienţa scrisului printr-o carte structurată şi concisă, contrar obiceiului său de a scrie romane lungi şi elaborate. Cartea este organizată în trei părţi, prima şi ultima se bazează definitoriu pe elementele biografice iar partea centrală are un pronunţat caracter tehnic.
Cea dintâi secţiune, numită simplu « C.V. », este un jurnal al devenirii şi al maturizării lui Stephen King ca scriitor. De la primele pagini am devenit extrem de curioasă ce transformări va suferi băieţelul firav şi bolnăvicios care obişnuia să-şi imagineze că este « altcineva ». Crescut alături de fratele său numai de mamă, o femeie simplă dar inteligentă şi muncitoare, Stephen King a fost atras de povestiri încă din copilărie. Format fără influenţa televizorului (se consideră fericit că nu a avut televizor până la vârsta de unsprezece ani), fascinat de filmele horror pe care le vedea la cinematograf alături de prietenul său, King, impulsionat de mama sa, a început să scrie propriile sale povestiri, care se bucurau de un mare succes printre colegii de şcoală. A scris cu perseverenţă, încercându-si şansa la tot mai multe publicaţii care ar fi putut să-i cumpere povestirile. A avut şi o colecţie întreagă de scrisori de refuz, unele fiind preţioase deoarece conţineau sfaturi mărunte.
[Citeste tot Articolul]
(sau ediţia în limba engleză)
“A aşezat un scaun obişnuit, din lemn, în mijlocul unei platforme, iar asistenta lui s-a aşezat pe el. Magicianul a acoperit-o, cu tot cu scaun, cu o pânză de bumbac, pe care a netezit-o bine, astfel încât silueta fetei să fie clar vizibilă. El i-a vorbit, iar ea i-a răspuns. Şi-a legănat braţele, pentru a demonstra că încă se află acolo. Am clipit. Chiar în acel moment, magicianul a tras rapid vălul de pe ea şi a descoperit platforma goală. Atât femeia, cât şi scaunul dispăruseră. Magicianul şi-a primit binemeritatele aplauze.”
O întrebare înainte de toate. Din sala de 500 de persoane care tocmai a asistat la iluzia menţionată, vă veţi afla între aceia care se vor bucura de scamatorie, deşi ştiu că sunt păcăliţi, sau veţi fi printre cele 5 persoane care vor încerca să vadă în spatele aparenţelor şi să desluşească secretul „magic”, riscând astfel să nu primească nici răspuns la întrebare şi să piardă tot efectul actului?
[Citeste tot Articolul]
Simți deodată nevoia să scrii. Te îndrăgostești și nu știi de ce. Nicicând n-am scris nici pentru mulți, nici pentru puțini; am scris mereu pentru dulcele-mi viciu, care nu încalcă vreodată Codul Penal - o afirmație care se susține prin scriitura condensată și stilul ambiguu pe care Onetti îl exersează cu finețe în romanul Despărțiri .
Un roman scurt și concentrat, mai degrabă un micro-roman, care începe ex abrupto, prin ochii proprietarului unui bar dintr-un orășel oarecare, proprietar ce ne devine călăuză și narator al dramelor petrecute în sanatoriul aceluiași orășel trist. Cu ochi pătrunzători și o intuiție demnă de anticele Pythii, naratorul servește băutură și mâncare deopotrivă localnicilor și celor veniți la tratament, făcând în același timp profeții despre anii sau lunile ce le-au mai rămas de trait acestora din urmă.
[Citeste tot Articolul]
Când o carte are ca incipit următoarea propoziţie „Au plecat zeii în ziua acelei maree stranii.”, iar ca deznodământ „O infirmieră a ieşit atunci să mă cheme, iar eu m-am întors şi am urmat-o înăuntru cu sentimentul că intram în mare.”, tot restul se costituie într-un text-caligramă pe tema simbolică, şi nu doar, a mării. Exact aceasta este senzaţia mea de lectură cu acest roman, anume că am parcurs o vastă şi calmă întindere textuală de descrieri marine, punctată din loc în loc de un val spumos reprezentat de câteva înţelepte consideraţii despre sensul vieţii, rolul familiei şi al predestinării. Dar marea nu este doar ceea ce vezi cu ochii, nu-i aşa?
Admit că titlul simplu al romanului mi s-a părut de la început riscant. Îl percepeam ca excesiv simbolic, mustind de o hermeneutică acaparatoare, chiar uşor prozaic, din exces de utilizare. Din primele rânduri însă, am avut surpriza să observ că textul lui John Banville are un ritm marin, de ambarcaţiune trasă la mal, legănată blând de o apă calmă. În al doilea rând, este evident că personajul relatează despre „marea sa”, nu despre marea tuturor. Şi în fine, cartea se numeşte Marea, de fapt, cu „m” de la moarte, conform traducerii româneşti. Căci, este adevărat, în trama romanescă a textului acestuia se întrepătrund trei morţi.
[Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro