Titlu: A opta viață (Pentru Brilka)
Autor: Nino Haratischwili
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2023
Traducere: Laura Karsch
Numar pagini: 912
ISBN: 978-606-40-1959-2

Orice aș scrie despre romanul lui Nino Haratischwili, A opta viață (Pentru Brilka), știu că ar suna mult prea lipsit de esență. Mult prea „plat”, mult prea departe de ce înseamnă, cu adevărat, să citești romanul în sine. Să-l simți. Să-l strângi la piept și să îți spui că, într-adevăr, asta este literatură de calitate, iar aceasta este cartea care ți-a arătat, poate mai mult decât oricare alta, ce înseamnă puterea cuvântului și talentul literar.

Pentru mine, va rămâne una dintre cele mai bune cărți citite vreodată, cu siguranță intră în topul favoritelor de anul acesta. Nu am mai citit vreodată ceva atât de complex, iar aceasta este prima carte, cu peste 900 de pagini, pe care am citit-o până acum.

Dar, sincer să vă spun, nu aș fi vrut să se mai termine, pentru că știu că va mai trece ceva timp până când voi reuși să descopăr o altă carte care să se ridice măcar la înălțimile și anvergura acesteia. Structurată sub forma unei scrisori foarte lungi, scrisă de mătușa Niza
nepoatei ei de 12 ani, Brilka, în încercarea de a răspunde la întrebările ei stăruitoare despre lucruri se vor a fi îngropate, uitate. Cartea este asemenea unei păpuși matrioșka, în care fiecare strat are rolul de a-l consolida pe celălalt, de a-i da formă celui care urmează...

Iar modul în care Nino Haratischwili spune toată povestea, cap-coadă, este unul care nu are cum să nu te vrăjească... În această carte simți cum și-a investit sufletul, simți toată munca de documentare pe care a făcut-o, poate chiar lacrimile pe care le-a vărsat, nopțile pe care nu le-a dormit cum trebuie, fiind bântuită de poveștile tuturor personajelor sale... Știu că această „recenzie” nu va putea reitera adevăratul potențial al cărții și nu va putea descrie, întocmai, ce am simțit citind acest roman.

În aceeași măsură, știu că poate chiar este imposibil să explici, într-o simplă recenzie, ce înseamnă, de fapt, romanul lui Nino Haratischwili. Atât de bine scris, atât de frumos consolidat, cu povești de viață care merită cunoscute, romanul are și o valență istorică aparte – la sfârșitul său, mi-am dat seama cât de multe am aflat, cât de bine și viabil am putut să descopăr circumstanțele sociale, politice, culturale ale personajelor.

Cuprinzând șapte cărți (șapte vieți), fiecare carte fiind dedicată unui membru al familiei Jashi, în principal femei. Povestea se întinde de-a lungul unui secol întreg, începe odată cu Revoluția Rusă și se continuă cu multe alte evenimente istorice care au definit și conturat timpurile de astăzi. Din acest punct de vedere, am considera romanul un document istoric viabil, care foarte ușor ar putea trece drept sursă informațională. Totuși, dincolo de toate acestea, carte este o impresionantă saga de familie, în care fiecare personaj joacă un rol important, fiecare personaj are o fascinantă poveste de spus... O poveste despre alegeri mai mult sau mai puțin voluntare, despre sacrificii și despre conflicte, despre oameni cu sau fără suflet. Totul redat într-o manieră atât de frumoasă, atât de reală, încât chiar ajungi să te întrebi cum de este posibil să existe un talent atât de desăvârșit... Nino Haratischwili a scris un roman monumental, pe care niciodată nu voi fi în stare să îl recomand îndeajuns de mult, să îl laud pe cât merită lăudat.

Da, mi-a plăcut extraordinar de mult și, încă o dată, mi-a reamintit de ce îmi place să citesc și de ce cred că literatura chiar are puterea de a transforma lumea într-un loc mai bun.

Cele șapte personaje au trăit, de-a lungul a șase generații (începând cu Stasia, născută în 1900), vieți dramatice, deseori ca urmare a alegerilor făcute de persoana de dinainte. Pe linie ereditară, fiecare ajunge să ducă, în cele din urmă, „greutățile” alegerilor celorlalți, până în punctul în care cineva, cândva, va reuși să oprească această perpetuare patologică. Într-un roman voluminos, epic și monumental, avem parte de perspective diferite asupra istoriei sovietice, perspective prezentate uneori cu umor, alteori cu tristețe acută, uneori poate cu puțin sarcasm, ca urmare a faptului că Niza – cea care ne prezintă întreaga istorisire – are un spirit anti comunist destul de adânc înrădăcinat. Într-o măsură, această saga de familie ar putea fi citită și ca o istorie alternativă, care scapă arhivelor oficiale, a primelor și ultimelor secole de existență ale Uniunii Sovietice.

Cele șapte cărți spun poveștile Stasiei, surorii ei vitrege, Christine, fiului ei, Kostia, fiicei Kitty, fiica lui Kostia, Elene, și fiicele lui Elene – Daria, respectiv Niza, cea din perspectiva căreia este scrisă cartea dedicată Brilkăi, care urmează să îți scrie propria-i carte, cea de-a opta viață... Povestea începe cu Stasia și se termină cu Brilka, în vârstă de 14 ani, iar firul comun care le leagă pe aceste femei (cu excepția lui Kostia, singurul personaj masculin care are parte de propria-i carte), este tragedia cauzată de violența sau dominația masculină, indiferent de forma în care aceasta s-a manifestat. Aceste personaje, mai ales Stasia, reușesc să modeleze arhitectura și structura matriarhală din familia Jashi, în care dragostea, dăruirea și, în cele din urmă, necesitatea de a plăti într-un fel sau altul, sunt mereu „despre femei”.

O narațiune realistă, în care istoria și războaiele joacă un rol important, acestea sacrificând, pe altarul ororilor, vieți, idealuri, visuri, familii. Totuși, are și un iz de basm, un iz de realism magic, făurit pe metafora ciocolatei cu formulă secretă, creată de stră-străbunicul lui Brilka, care se transmite din generație în generație – acea ciocolată caldă cu iz amărui, dar delicios. Poate ca însăși viața. Ciocolata care a provocat dezastre, dar care a și salvat. Care a oferit răspunsuri, însă răspunsuri care atrăgeau după ele și mai multe întrebări... Ciocolata care a sedus, dar care a și dezbinat.

Mi-a plăcut foarte mult simetria de la începutul și de la finalul cărții – nu știu câți vor fi observat acest detaliu, dar, pentru mine, a avut chiar o însemnătate aparte, și nu știu dacă să traduc totul în direcția „tragediei” sau a „purificării”, a speranței unei altfel de a opta viață...

A opta viață (Pentru Brilka) mi s-a părut a fi un monument literar închinat vieții, istoriei, devenirii... Deși ideea romanului ar putea trece drept una simplă – o saga de familie care se întinde pe mai multe generații, pe fundalul contextului politico-social al „secolului roșu” –, este mult, mult mai mult decât atât. Este o carte care, dincolo de a fi extraordinar de bine scrisă, parcă spune însăși povestea lumii, a devenirii ei, cu multă poezie, multă profunzime, și un aparte rafinament scriitoricesc... Nino Haratischwili nu mizează pe efervescență stilistică, pe trucuri care ar putea înfrumuseța, de altfel, lectura. Nino Haratischwili mizează pe realitate, pe emoții pure, verosimile, mizează pe personajele sale și pe dinamica descrisă de condițiile istoriei.

Nino Haratischwili a reușit să scrie un roman de succes, a cărui lecturare nu poate fi trecută cu vederea și nu poate fi considerată „o altă carte pe care am citit-o”. Este un roman care te macină și care își face casă în sufletul tău, care îți dă de gândit și care te mișcă, te trece prin tot felul de stări, emoții, care îți pune întrebări și îți oferă răspunsuri, neștiind că, de fapt, te face să îți pui și mai multe întrebări. A fost o lectură densă, într-adevăr, dar pur și simplu n-am putut să mă satur, voiam mai mult și mai mult, nu am fost pregătit să părăsesc personajele de care m-am atașat, prietenii pe care mi i-am făcut. Nino Haratischwili, pentru mine, este o scriitoare cu o voce literară nu doar autentică, ci poate chiar unică. Mă bucur foarte mult că romanul a fost nominalizat la International Booker Prize, pentru că își merită toate laudele și recenziile favorabile. Aici, întrucât eu n-am expertiza unui cronic de carte, ci doar a unui cititor pasionat, sper că am reușit, cât de cât, să surprind măreția, forța, expresivitatea și sufletul acestei <cărți monument</i>. Iar dacă nu am reușit, nu uitați că singura modalitate de a vă convinge este aceea de a citi romanul – și atunci, tind să cred, vă veți convinge că, într- adevăr, acest roman poate fi doar trăit și simțit, nicidecum teoretizat, definit, explicat.

Text scris de Andrei Cioată.

• Plusuri

  O carte superbă și o autoare despre care vom auzi multe!

• Recomandari

  A se citi în tihnă, poate chiar a se lua notițe privitoare la diferite evenimente istorice din carte (și, evident, a se avea la îndemână stickere pentru a marca paginile în care veți fi găsit superbe citate – și nu-s puține aceste pagini, credeți-mă).