Prins în mrejele lumii lui Robin Hobb, am început Asasinul regal având așteptări imense. Sunt încântat să spun nu doar că acestea au fost atinse, ba chiar au fost depășite cu mult! Pentru că în cel de-al doilea volum al trilogiei Farseer, autoarea își demonstrează din nou talentul inconfundabil, iar rezultatul este de-a dreptul fabulos.
În ultima vreme, romanele fantasy (fie ele young adult, epic sau high) au devenit tot mai populare și, din această cauză, apar precum ciupercile după ploaie. Probabil cel mai cunoscut autor de fantasy la momentul actual este George R.R. Martin, cel aflat în spatele fenomenului mondial Game of thrones. Dar sunt și alți scriitori care-i calcă pe urme și sunt mai mult decât încântat să o fi descoperit pe Robin Hobb și al ei... meșteșug fără de egal.
Poveste de iarnă este una dintre acele cărți pe care fie o îndrăgeşti de la primele pagini, fie îți crează un sentiment de repulsie. Nu este o lectură ușoară și nici o lectură pe care să o poți citi între stațiile de metrou sau autobuz. Opera lui Mark Helprin necesită o stare aparte, de confort, de relaxare și multă răbdare. Pentru că nu veți găsi o acțiune alertă, nu veți găsi întorsuri de situație și nici crime în stilul lui George R.R. Martin. Veți descoperi în schimb descrieri frumoase, personaje fantastice, călătorii neafectate de timp și spațiu, dragoste, speranță, sacrificiu, toate construite pe premiza că moartea nu există, că această condiție poate fi învinsă prin iubire pură și intensă.
„Oh, la naiba cu așteptarea! a intervenit Ned. Viața e prea scurtă pentru o fantomă de a cărei prezență te poți bucura doar retrospectiv. Oare nu meităm ceva mai bun, Mary?” [Citeste tot Articolul]
Nici nu am cuvinte să descriu emoţiile care m-au acaparat în momentul lecturării romanului lui Peter V. Brett, de la prima şi până la ultima pagină. Se deschide înaintea ta un univers magic, din care odată intrat, nu îţi mai doreşti să ieşi. Ai la discreţia ta o lume nouă, sumbră, populată de creaturi misterioase venite din adâncuri şi o mână de oameni fricoşi, prea laşi pentru a putea răzbate răul. Şi în loc să îţi creeze repulsie şi frică, acest tărâm te atrage pe TINE, cititorul, ca un magnet. Nu o să bagi de seamă când trece timpul, nu o să simţi foame sau sete. În schimb, vei fi hipnotizat şi vei putea ieşi din transă doar în momentul în care ai terminat de citit ultima pagină.
„Eu sunt legea, zise legiuitorul acela
Și i s-a spus: legea nu este a nimănui.
Eu sunt puterea a mai zis puternicul acela
Și i s-a spus: sunt două puteri,
Cea de-a doua instituie legi
De neîncălcat.
Eu sunt clipa zise acela la sfârșit
Și i s-a spus: ia-ți clipa și du-te cu ea
Înaintea Puterii și înaintea Legii.” [Citeste tot Articolul]
Fața verde este un roman în care atmosfera – apăsătoare, claustrofobă, grotescă – este mai grăitoare decât personajele sau acțiunea. Deși a fost scrisă în timpul primului război mondial, autorul aruncă, dezgustat de ororile nemaivăzute ale războiului, o privire dincolo de sfârșitul acestuia, când soldații se întorc acasă distruși, triști, fără chef de viață și urmăriți de fantome, de obsesii și de gânduri sinistre, când ar fi trebuit să se întâmple ceea ce ar fi fost normal să se întâmple: „după terminarea războiului, sufletele se vor liniști.” Acum însă, în exilul autoimpus al sufletelor distruse, explorat din perspectiva lui Fortunat Hauberrisser, „din păcate, s-a întâmplat exact invers.” Observăm o dispariție a speranței, o creștere a disperării și instaurarea unei atmosfere apocaliptice: „când războiul se terminase, suferința se accentua din zi în zi, aducându-l aproape în pragul disperării. [Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro