Titlu: Ucenicul asasinului
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Antuza Genescu
Numar pagini: 608
ISBN: 978-606-8073-77-4

În ultima vreme, romanele fantasy (fie ele young adult, epic sau high) au devenit tot mai populare și, din această cauză, apar precum ciupercile după ploaie. Probabil cel mai cunoscut autor de fantasy la momentul actual este George R.R. Martin, cel aflat în spatele fenomenului mondial Game of thrones. Dar sunt și alți scriitori care-i calcă pe urme și sunt mai mult decât încântat să o fi descoperit pe Robin Hobb și al ei... meșteșug fără de egal.

Cumpără titlul în engleză

În acest prim volum al trilogiei Farseer, Hobb ne face cunoștiință cu unul dintre cei mai originali eroi din literatura fantastică. Fitz este un bastard, copilul nelegitim al moștenitorului tronului celor Șase Ducate, un tărâm unde magia există în mai multe forme (Meșteșugul și Harul fiind cele mai cunoscute), fiecare având consecințe devastatoare asupra celui care o folosește. După ce este abandonat de către bunicul și mama lui, Fitz este crescut în capitala Buckkeep de către Burrich, grăjdarul șef și o persoană apropiată de tatăl lui Fitz, prințul Chivalry. La curte, băiatul trebuie să facă față intrigilor și bârfelor și, în secret, să descopere secretele unei magii pe care lumea o vede cu ochi răi. Toate acestea în timp ce Ducatele sunt amenințate de pirații Corăbiilor Roșii.

De când am citit povestea scrisă de Hobb din antologia Epic. Legende fantasy, am fost cucerit de stilul scriitoarei. Imediat am căutat cele trei cărți Farseer și, puțin intimidat la început de dimensiunile acestora, am evadat în tărâmul celor Șase Ducate. Acum, la câteva zile după ce mi-am luat adio de la Fitz și prietenii acestuia pentru o perioadă necunoscută (până când o să apară volumul 2 din trilogia Omul arămiu), încă mă mai gândesc la lumea incredibilă conturată de autoare.

Spre deosebire de majoritatea cărților fantasy citite de mine, în care atmosfera devine serioasă abia spre sfârșit, atunci când situația trece printr-o schimbare majoră și ajunge să fie cu adevărat gravă, deasupra Ucenicului asasinului a plutit constant o pâclă de realism îmbrăcat cu dibăcie într-o manta sobră, aproape negativistă. Mi-a plăcut acest lucru și, oricât de mult aș fi suferit pentru Fitz și întâmplările mai puțin plăcute care îi testau capacitățile și răbdarea, am găsit că tocmai atmosfera cărții o face specială și o deosebește de restul cărților. Atmosfera și personajele, bineînțeles.

Fitz este unul dintre cele mai frumos și realist conturate personaje de care am dat într-un roman fantasy. Nu e eroul tipic, Făt-Frumosul lipsit de defecte și curajos indiferent de situația în care se află. Fitz este plin de defecte, face greșeli și învață din ele, urăște și iubește cum numai un copil (și, mai târziu, adolsecent) o poate face. Sinceritatea, umilința și devotamentul de care dă dovadă pe tot parcursul cărții m-au făcut să-l îndrăgesc tot mai mult cu fiecare capitol. Iar faptul că este înzestrat cu Har (magia care îi permite celui care o întrebuințează să comunice cu animalele) și modul inocent în care s-a legat de un cățeluș care îi reflecta perfect situația adaugă suficientă emoție lecturii cât să nu pară seacă. Restul personajelor sunt la fel de fermecătoare și construite pe modele unice, fiecare având atât calități, cât și defecte, care se împletesc armonios în caracterele lor puternice.

Un alt lucru interesant pe care l-am descoperit citind Ucenicul asasinului a fost o nouă interpretare a magiei. Dacă alți autori preferă să arate doar părțile bune ale acesteia și felul în care magia reușește de fiecare dată să-i scoată din belele pe protagoniști, Hobb a ales să urmeze o altă rută și să arate cât de periculoasă poate fi cu adevărat magia dacă este folosită prea des și în cantități mult prea mari.

Totuși, acțiunea i-ar putea dezamăgi pe unii, deoarece se întâmplă destul de puține lucruri care să te țină cu sufletul la gură. Pe mine nu m-a deranjat chiar atât de mult acest aspect, deoarece portretele personajelor și istoria bogată a celor Șase Ducate au compensat din plin acest detaliu pe care am ajuns să-l consider insignifiant.

După cum zicea și George R.R. Martin, „în lumea aglomerată a literaturii fantasy de azi, cărțile lui Robin Hobb sunt precum diamantele într-o mare de zircon”. Nici eu nu o puteam spune mai bine! Cărțile ei sunt unice, foarte bine scrise și debordează de personaje fermecătoare și complexe. Iar Ucenicul asasinului este doar o mică parte din opera ei, o fărâmă din ce are de oferit. Cu siguranță, Robin Hobb este printre cei mai buni autori de fantasy din câți există.

• Plusuri

  Lumea și personajele extraordinar de bine detaliate, care nu fac decât să-i dovedească lui Hobb geniul.

• Minusuri

  Acțiunea destul de lentă, care ar putea plictisi unii cititori.

• Recomandari

  Fanilor seriei „Cântec de gheață și foc” și pasionaților de fantasy.