În seara în care am început această carte, m-am asigurat de două ori că am încuiat ușa înainte de a mă pune la somn. Efectiv, povestea mi s-a strecurat în minte pe nesimțite și m-a prins în mrejele ei din care am scăpat abia după ce am citit și ultima pagină. Eu sunt mare fan al thrillerelor, dar trebuie să recunosc că puține au fost la fel de intense precum acesta, puține au fost la fel de întortocheate și „labirintice” - alt secret, altă minciună, altă trădare. Oare cât o mai putea duce autoarea în direcția asta?!?! [Citeste tot Articolul]
Nu citisem prima carte din serie. Am intrat în Leii au murit așa, cu un pic de teamă - genul acela de teamă că o să simt că am ratat glumele, că personajele au o istorie comună la care eu doar asist stingheră. Și știi ceva? După primele capitole, frica s-a dus. Pentru că Herron scrie în așa fel încât te aruncă direct în mijlocul echipei și te lasă să înveți regulile din mers. Iar regulile sunt simple: nimeni nu e erou, toți sunt defecti, și totuși - Doamne! - sunt mai inteligenți decât par. [Citeste tot Articolul]
Îmi plac thrillere care reușesc să mă convingă prin două lucruri (și nu e necesar ca o carte să le aibă pe ambele): ritmul alert și construcția inteligentă. Desene ciudate, în schimb, le-a avut pe amândouă. Semnat de enigmaticul autor japonez Uketsu, romanul este fără îndoială de o construcție literară extrem de ingenioasă - aproape „jucăușă”, aș spune -, dar, în același timp, este animat de o subtilă și persistentă neliniște, care se insinuează în mintea ta asemenea unei umbre. O umbră care te bântuie pe întreg parcursul lecturii, pentru că știi că oricând din ea va ieși la iveală ceva de-a dreptul șocant. Ceea ce, bineînțeles, se și întâmplă, în cele din urmă. [Citeste tot Articolul]
Execuția este una dintre acele cărți care, fără să fie un thriller clasic sau o dramă psihologică în sensul obișnuit, îți intră în cap cu idei puternice, te bântuie prin atmosfera ei apăsătoare și ridică întrebări grele despre natura răului. Nu este un roman slab – dimpotrivă, este bine scris, tematic bogat și potrivit pentru o lectură care stârnește discuții. Dar, din păcate, nu este genul de roman care să te consume emoțional. Și exact acolo, în lipsa conexiunii afective cu personajele, se află motivul pentru care nu pot să-i ofer mai mult de trei stele. [Citeste tot Articolul]
În Femeia care a mințit, un thriller care mi-a plăcut enorm, Claire Douglas a reușit să creeze un suspans psihologic formidabil, cu o atmosferă care te învăluie, atât de densă încât parcă o poți tăia cu cuțitul.
O carte în care granița dintre ficțiune și realitate s-a estompat cu fiecare pagină pe care am dat-o, o carte care m-a prins încetul cu încetul într-un labirint de oglinzi deformate, care m-a făcut să pun la îndoială fiecare pas al Emiliei Ward și să mă întreb în permanență cine minte, cine este vinovat și despre cine, de fapt, este această poveste... [Citeste tot Articolul]
Laura Dave revine cu un roman care promite, din descriere, muuult mister și la fel de multă emoție, dar care s-a dovedit, cel puțin pentru mine, mai degrabă o radiografie seacă (și mult prea lentă pe alocuri) a dinamicii familiilor traumatizate, cu răni nevindecate, și a căutării târzii a unui adevăr care, în cele din urmă, s-ar putea să conteze mult mai puțin decât drumul parcurs pentru a-l afla. [Citeste tot Articolul]
Angela Marsons - un nume relativ nou în peisajul literaturii de suspans la momentul debutului cu Silent Scream (titlu original) - a reușit, cu acest roman, să cucerească rapid publicul și să se impună ca una dintre cele mai promițătoare voci în literatura polițistă contemporană. [Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro