"Integrala" Cehov

Despre medicină spunea că este soţia lui, iar literatura îi era amantă; când se plictiseşte de una, îşi petrece noaptea cu cealaltă. Lev Tolstoi a spus că deşi nu-l suferea pe Shakespeare, trebuia să admită că piesele cehoviene sunt încă şi mai proaste. Autorul romanului Război şi Pace era fascinat însă de povestirile lui Cehov, care într-adevăr au influenţat evoluţia modernă a acestui gen. Modest, nu credea că opera lui va mai fi citită la şapte ani de la moartea lui.

Vladimir Nabokov spunea că Cehov povesteşte ca şi cum cineva ţi-ar spune cel mai important lucru din viaţa lui numai că o face lent, fără pauze, e adevărat, dar cu o voce potolită. Iubirea de oameni este poate cea care l-a îndemnat să scrie această proză simplă, fără artificii, înfăţişând personaje perfect veridice, cu luminile şi umbrele lor şi pline de umor.

"Viaţa nu trebuie arătată aşa cum este, ci aşa cum o vezi în vis".

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Jurnal II. Jurnal indirect 1926-1945

Autor: Mihail Sebastian
Rating:

"As vrea ca paginile acestor cronici sa-si pastreze mereu indarjirea si pasiunea cu care le-am scris. Ele rezuma infrangeri si victorii, dincolo de care cine n-a fost de fata nu va sti niciodata cate eforturi se ascund, cate crancene suferinte, cate orgolioase taceri".

Iata rezumata in trei randuri toata istoria vietii de publicist a lui Mihail Sebastian. Tonul articolelor este ferm, cuvintele se inlantuiesc cu verva si nu dau prilejul aparitiei unor indoieli. Autorul spune si argumenteaza. Se include pe sine. Frazele lui au efectul soarelui ce te loveste direct in cap. Se implanta in tine si te obliga- si tu, rusinat, te supui- sa cauti nuantele. Te obliga sa privesti- atent, se intelege!- la tine si la ceilalti. La primavara si suferinta. Sa-ti scrutezi trecutul si sa te pui pe treaba. Ai mult de munca, multe de simtit, de experimentat, de trait.

Jurnal II nu este propriu-zis un jurnal. Este o colectie de articole si scrisori pe care Mihail Sebastian le-a scris in perioada 1926-1945. Scrisorile, indreptate catre prietenii intimi (Camil Baltazar si Camil Petrescu) sunt cele din care razbate un suflu mai concret, in ele sunt descrise zbuciumul sufletesc imediat, saracia, proiectele, rugamintile si dulcile aduceri aminte.

Foiletoanele sale respira in cea mai pura forma viata teatrala, cafeneaua literara, cronici literare, satire, fresce ale vietii dintr-un mic targ de provincie, clisee, note de caltorie si idei politice. Articolele se nasc in functie de circumstante interne sau externe. Daca (aflat la Paris) i se face dor de tara, va scrie implicit si despre urbea natala dunareana, despre meschinariile, puritatea primitiva a locuitorilor ei, despre ratarile care sunt tragice aici, iar plictiseala si mediocritatea- suverane; de este cuprins de melancolie si decadenta, va elogia figura unui Toulouse-Lautrec, de pilda. Toate descrierile sunt insa pline de aportul lui intim, patimile si elanurile autorului razbatand din bogatia de cuvinte.

Unele dintre cuvintele sale si-ar merita cu prisosinta includerea intr-o antologie de aforisme: "Cand vrei sa daruiesti altuia o emotie proprie tie si te slujesti pentru asta de mijlocul ingrat al argumentului, risti nu numai sa nu izbutesti a convinge, dar sa-ti bagatelizezi entuziasmul, spunandu-l intr-un chip strain lui". Alege pentru zugravirea personajelor romanesti vorbe care le fac pe acestea interesante, reiesind un tot care ii place insusi autorului ("...acest formidabil Colas Breugnon, tamplar, filozof si incercat cunoscator de vinuri"). Nu ii este teama de extreme, se entuziasmeaza in fata unor autori si a cartilor lor si ii desfiinteaza transant ("cel mai prost volum de proza romaneasca") pe altii.

Mihail Sebastian are calitatea pe care o admira la ceilalti: este curios, este pasionat de aflarea unor stari noi, lucruri si locuri. Gustul pentru instabilitate, disperarea si placerea calatoriilor- evadarea dintr-un spatiu geografic comod, dar devenit prea stramt- sunt atribute pe care toata rasa semita le-a mostenit. Cartile il intregesc pana la un moment, dupa aceea este nevoie de apropierea vietii insesi, a oamenilor. Surprinde din autorii pe care-i "critica" paginile care-i biciuiesc sufletul, pe care le-a simtit profund si pe care le compara si le apropie sau le departeaza, pentru a le asimila mai bine. Reflectiile privitoare la tom sunt insotite si ajutate de juste si precise insemnari despre personalitatea autorului lui: fie ca-l cunoaste personal sau doar s-au ciocnit intamplator, ori dimpotriva, nu se vor intalni niciodata , Sebastian vadeste un interes asiduu in explorarea vietii autorilor dincolo de opera lor.

Ii plac povestile: fie ca-si aduce aminte cu nostalgie de eroul copilariei, baronul Munchausen, fie ca intrevede istoriile tuturor celor care alcatuiesc viata unui oras de provincie sau chiar capitala (Paris, Bucuresti) acestea ii dau sentimentul de pierdere in multime, in viata care "trece si peste ei si peste tine, sa-si implineasca rosturile ei". Descrierile de anotimpuri- interioare sau climatice- ne sunt aduse prin intermediul unor expresii nude, de calm sau agitatie, de candoare sau dezmat, filtrate toate de un barometru ce inregistreaza imperturbabil toate dispozitiile, toate sensibilitatile.

Viata politica este evocata ironic. Denuntarile sunt fatise (nu numai aici, de altfel), fara ascunzisuri, diletantismul, superficialitatea si incompetenta fiind criticate fara mila. Abordeaza teme care sunt si astazi valabile, printre care lichelismul politicienilor, trivialitatea "crizei cartilor" si lipsa unui program editorial inteligent sau intraductibilitatea lui Caragiale.

Mihail Sebastian a fost ca un rau de munte involburat caruia i s-a pus stavila prea curand. A vazut locuri multe, a adunat intamplari si ar fi devenit cu siguranta afluent de prim rang al culturii noastre. Si asemeni imaginii de pe coperta (Rene Magritte- Terapeutul), spiritul lui viu si curios, imaginativ, s-a lovit de obstacole, de credinte si interese personale, dar si-a redescoperit libertatea in momentul in care a vazut ca exista o usa, o scapare. Eliberarea lui a fost de a se lasa purtat de pasiuni si doruri.

O recenzie de: Ioana Ristea

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Accidentul

Autor: Mihail Sebastian
Rating:

Seara de 18 decembrie 1934. Nora incearca sa coboare din tramvai intre statii (cum face de fiecare data) insa aluneca si se prabuseste, usor lovita, in zapada. Un stupid accident de tramvai. Se ridica si il roaga sa o ajute pe cel mai indiferent barbat dintre toti care se aflau in acel tramvai. Cel mai indiferent, cel mai tacut, cel mai sters, cel mai parca trist, cel mai uracios, inchis in sine si absent om pe care l-ai putea intalni; si care pe deasupra inspira si teama.

Asa incepe romanul lui Mihail Sebastian, care pe la jumatate mi-a devenit "cartea de pe noptiera". Niciodata pana acum n-am simtit atmosfera si vremea dintr-o carte, sentimentele personajelor, nu le-am auzit gandurile, ca acum. In Accidentul, este iarna. Iarna cu zapada, cu frig, cu felinare aprinse ce o fac sa straluceasca, cu urme de pasi ce raman bine intiparite, cu priviri de la fereastra in lungul strazilor pustii. In realitatea propriei camere este tot iarna; arunci un sal pe umeri si citesti mai departe.

O vezi pe Nora cum ajunge sprijinindu-se de Paul pana acasa, esti intrigat de faptul ca face o baie fierbinte cu el in camera de alaturi, o vezi afland ca in ziua aceea el implineste treizeci de ani, si tragandu-l intr-o sarbatorire pe care el nu o dorea neaparat, desi o savureaza. Si il mai vezi pe Paul fugind din casa Norei, si incepi sincer sa te intrebi ce este in neregula cu acest barbat.

"Neregula" este Ann, o tanara pictorita, cu care a impartasit o iubire consumanta, calatorii pe nepregatite, conversatii lungi, imbratisari nesfarsite, priviri adanci si cuvinte de alint. Care s-au evaporat odata ce Ann si-a pus cariera pe primul loc, uitand de Paul in timpul escapadelor ei, poate cu alti barbati, potentiali clienti. O "neregula" de care Paul nu se poate rupe, chiar si dupa aproape jumatate de an de cand povestea lor a luat sfarsit. Pe care fuge sa o caute in locul lor preferat, despre care crede ca il asteapta acasa cand isi vede propria fereastra luminata.

E Nora insa, care simte mai mult decat ingrijorarea declarata ca el se va sinucide. Nu isi poate explica nici macar ei propriile actiuni, de ce se duce dupa el la tribunal, unde avea un proces, desi, dupa noaptea de dragoste petrecuta in casa lui, el plecase lasand un bilet indiferent.

Abia in trenul spre Brasov, in care il convinge cu greu sa se urce, impreuna cu echipamentul complet de schi proaspat cumparat, sentimentele incep sa ii devina clare; si pe drumul anevoios prin Prapastia Lupului, spre o cabana din varful muntelui. Relatia lor, impartita intre zilele in care ii este profesoara de schi si noptile in care ii este amanta, prinde molcom contur, pe fundalul povestii tulburtoare a familiei Grodeck, in casuta carora se adapostesc.

La fel de incet, cu pasi mici si nesiguri prinde contur si un nou Paul, parca salvat din calea amintirilor de Nora si de schi. Asta pana cand o intalneste din nou pe Ann, in mijlocul acelei lumi, ce fusese parca creata cu menirea de a o izgoni din tot. Totul depinde atunci de dorinta lui de a o uita si de dorinta Norei de a lupta mai departe"

"Nora, tu crezi ca schiul poate sa salveze un om? Poate sa schimbe o viata?"

O recenzie de: Raluca Alexe

Citeste cele 36 COMENTARII si spune-ti parerea!

Jurnal 1935-1944

Autor: Mihail Sebastian
Rating:

Complicat, derutant, incredibil. Aşa mi-a apărut jurnalul lui Mihail Sebastian, care stă parcă sub semnul unui vers pe care el îl citează la un moment dat:
"Look in my face, my name is Might-have-been".

Am avut reţineri în faţa acestui document copleşitor, fiindcă impresia personală, experienţa fiecărei pagini arătau un Sebastian atît de viu şi de sincer, atît de ne-textual, încît m-am întrebat dacă eu chiar citesc un volum publicat sau am avut neobrăzarea să caut prin caietele cuiva. Senzaţia că sunt în faţa unei descoperiri nepermise, că aş comite o indiscreţie, o grosolănie doar citind nu m-a părăsit pînă la ultima pagină. Posibil să existe un stil de a citi jurnale, aşa cum există o dispoziţie de a le scrie, cel mai potrivit mod de a cunoaşte însemnările personale fără a produce o hoţie stînjenitoare. Despre scrierea unui jurnal, Mihail Sebastian notează pertinent:

"Trebuie oarecare energie, anumită încăpăţînare pentru a ţine un jurnal - cel puţin la început, pînă te deprinzi, pînă găseşti tonul just. În definitiv, este ceva artificios în însuşi faptul de a ţine un jurnal intim. Nicăieri scrisul nu mi se pare mai fals. Îi lipseşte scuza de a fi un mijloc de comunicare, îi lipseşte necesitatea imediată."

Totuşi, într-un efort obiectiv, putem spune că Jurnal 1935-1944 este, de la un capăt la celălalt, filmul unei epoci. Potrete mai vii şi reflecţii mai sensibile nu ar fi oferit, probabil, nici realitatea însăşi. Mi s-a părut paradoxală poziţia neutră a scriitorului în perioada confuză a legionarismului şi antisemitismului din România: ca şi cum toate numele importante din epocă - Mircea Eliade, Camil Petrescu, Nae Ionescu, Sebastian însuşi - ar fi suferit de orbire temporară, incapabili să observe gravitatea întîmplărilor. Apropierile şi distanţările de Mircea Eliade, dezamăgirile şi resemnările (acel dar evreiesc al acceptării resemnate) cu privire la prietenia lor sunt relevante. La fel, expansivul Camil Petrescu, de o aroganţă comică la început, devine ridicol în timpul războiului. Prin ochii lui Sebastian, în mod neaşteptat mai lucid decît prietenii lui, totul arată ca o înşelătorie ideologică în care se prind naivii.

Pe lîngă valoarea documentară, cartea are şi multe însemnări de atelier: Mihail Sebastian cercetează, lucrează în jurul unor subiecte de teatru, îl vînează demonul scriiturii. În această perioadă rescrie Accidentul, al cărui prim manuscris îl pierduse. Se află într-o stare de agitaţie creativă, întreruptă cînd şi cînd de episoade depresive în care inutilitatea scrisului îi apare ca o evidenţă. De cele mai multe ori însă, Sebastian citeşte, reciteşte, corectează, vizualizează roluri, scenarii posibile, cărţi ce ar fi putut fi. Acelaşi Might-have-been îl urmăreşte - puţine din proiectele pe care le descrie ajung să se materializeze, iar pe cele despre care ştim, Jocul de-a vacanţa şi Accidentul, de exemplu, autorul ar vrea să le îmbunătăţească, simplu şi onest.

Notaţiile cu caracter personal, îndrăgostirile ("ar putea fi un amor" este expresia acestora), suferinţele nelămurite prind contur printre sau tocmai din cauza veştilor haotice despre război, pe care Sebastian le înregistrează în jurnalul său "la cald", subiectiv. Ca orice text nedestinat publicării, Jurnal 1935-1944 păcăleşte: de la notaţii frivole sau obscure trece la rînduri de o profunzime aiuritoare, de la griji pe marginea unei reprezentaţii teatrale trece la insolvabilă problemă financiară, de la subtile observaţii despre cărţi şi muzică trece la transcrierea de replici care, citite acum, capătă înţelesuri stranii. De exemplu, una din replicile lui Camil Petrescu:

"- Ei, ştii că-mi placi? Suntem între noi, dragă, şi mă mir că mai pui astfel de întrebări. Comunismul ce este altceva decît imperialismul evreilor?
Spune asta Camil Petrescu. Camil Petrescu este una din cele mai frumoase inteligenţe din România. Camil Petrescu este una din cele mai delicate sensibilităţi din România. Oare ar putea România să trăiască vreodată o revoluţie?"

şi o afirmaţie, mai dureroasă, a Madeleinei Andronescu:
"Mi-e ruşine că tu suferi şi eu nu, mi-e ruşine că tu eşti umilit şi eu nu".

Cînd se entuziasma de jurnalul lui Jules Renard, Mihail Sebastian nu bănuia că propriile însemnări vor avea, peste ani, aceleaşi efecte puternice asupra altor cititori. Simplificînd, lucrurile arată aşa: citeşti o carte şi ai în faţă zeci de ani, în adîncime, sute de nuanţe, deodată înţelegi - Dacă un autor nu înseamnă mai mult decît cărţile pe care le-a scris, aşa cum se spune, şi asta e cel mai important, cu acele cărţi care ar fi putut fi cum rămîne?

O recenzie de: Mihaela Butnaru

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

Orasul cu salcami

Autor: Mihail Sebastian
Rating:

Prima dată l-am citit pe Mihail Sebastian acum vreo 7-8 ani, atunci când tinereţea şi adolescenţa îşi cereau drepturile. Şansa mea a venit din faptul că ediţia pe care am avut-o conţinea două romane: Oraşul cu salcâmi şi Accidentul, colecţie apărută la editura Eminescu, Romanul de dragoste. Aşa se face că autorul a rămas printre preferaţii mei, alături de scriitori ca Radu Tudoran ori Anişoara Odeanu. Oraşul cu salcâmi este povestea trecerii de la copilărie la maturitate a unei fete din provincie, de la schimbări fiziologice la cele de ordin sentimental.

Adriana Dunea devine adolescentă şi lumea pare să se transforme odată cu ea, jocurile nu mai sunt importante şi băieţii devin mai interesanţi. Ajunge să-l cunoască pe Gelu, verişorul prietenei ei cele mai bune, Cecilia. Aceştia vor lega o prietenie de lungă durată, dar şi o dragoste inocentă şi timidă la început, ca spre sfârşit iubirea acestora să se consume în Bucureştiul troienit.

Este un roman interesant şi scris într-un mod inocent, aşa cum poate vedea un bărbat trecerea de la copilărie la adolescenţă a unei fete. Sunt anumite romane care trebuie citite într-o perioadă a vieţii. Poate şi Oraşul cu salcâmi este unul dintre acele romane şi asta pentru că dacă la prima lectură scriitura lui Mihail Sebastian mi-a plăcut, acum, după a nu ştiu câta oară când am recitit romanul, autorul mi s-a părut initial stângaci în a vorbi despre schimbările din viaţa fiziologică a unei fete. Dar să nu uităm că romanul a fost scris într-o perioadă (1931) în care aceste lucruri erau dificil de transcris în cuvinte, mai mult decât asta, acum când totul a devenit transparent, o astfel de modalitate de a scrie poate părea desuetă sau prea romantică. Mai mult decât atât, modul de a o prezenta pe eroina principală este făcut într-un mod pur, lipsit de vulgaritate, iar fiecare trăire a fetei este extrem de bine realizată.

Ceea ce este interesant este faptul că, odată devenită adolescentă şi apoi tânără femeie, Mihail Sebastian îşi lasă timiditatea deoparte şi o prezintă pe fată într-un mod frust. Adriana Dunea creşte într-un oraş de provincie, este fata unor burghezi cu o anumită educaţie, drept pentru care anumite reguli şi obiceiuri sunt impuse, de la după-amiezi în Via Moartă până la piese de teatru în fiecare săptămână. Părinţii Adrianei nu sunt bine conturaţi în roman, aceştia existând într-un plan secund. Plecată la Bucureşti, viaţa de provincie devine plictisitoare şi Adriana o uită repede, la fel cum îl uită şi pe Gelu. Tinereţea Adrianei îşi spune cuvântul, iar reacţiile acesteia sunt când de copil răsfăţat care doreşte să obţină ceea ce consideră că merită, când de femeiuşcă tristă şi părăsită, plictisită şi totuşi misterioasă, pierdută în treburi casnice mici.

Iubirea dintre Adriana şi Gelu este inocentă, îi leagă anumite tabieturi, gesturi, sărutări dulci. Este iubirea tipic adolescentină, acea pasiune care poate ţine ani întregi, dar la cea mai mică zguduire se poate dărâma. Cu toate acestea, Adriana se leagă de Gelu sufleteşte la fel cum face şi acesta, ca şi cum fiecare dintre aceştia ar avea nevoie unul de celălalt. Prima dată când am citit Oraşul cu salcâmi mi-a plăcut să cred că cei doi eroi sunt jumătăţi de inimă care nu pot trăi despărţiţi. Această imagine revine azi. Adriana pleacă într-o iarnă la Bucureşti în casa vărului său proaspăt căsătorit şi-l uită pe Gelu. Reîntoarsă la D. simte pierderea lui Gelu pentru ca mai apoi aceştia să se regăsească în Bucureşti. Iubirea acestora se consumă în câteva zile pentru ca mai apoi aceasta să plece definitiv din viaţa lui Gelu; deşi îl iubeşte, alege să se căsătorească cu vărul Paul.

Este un roman trist, despre iubiri şi regăsiri, dar şi despre decizii pe care oamenii trebuie să le facă. Adriana pleacă acasă dorind "să revină la o viaţă aşezată, cu momente de cuminţenie şi momente de amor, distribuire imposibilă de virtuţi şi pofte." Aşa cum ştie că acest bărbat a fost prima ei iubire, înţelege totuşi că nu este decât o pasiune ce s-a consumat în prima şi ultima noapte petrecută împreună ("Ea căuta o îmbrăţişare în care să nu rămână nimic altceva decât fericirea cărnii" Ce îi păsa ei de nuanţele lui Gelu, de inteligenţa sau de prostia lui, de admiraţia lui! Îl avea gol şi dur între braţele ei leneşe"").

Mihail Sebastian rămâne printre autorii mei preferaţi care au reuşit să creeze o lume nu neapărat reală, dar o lume de sentimente în care mă regăsesc de fiecare dată. Femeia este de multe ori inocentă, dar este şi indecisă între pasiune şi obiceiuri aşezate, în timp ce bărbatul este capabil de o iubire mare, de angajament. Gelu este construit într-un mod moral tocmai pentru ca să arate antiteza dintre acesta, elementul stabil şi neschimbător, şi Adriana, muabila, mereu alta şi mereu aceeaşi. Indiferent cum iubirea dintre Adriana şi Gelu îşi va păstra mereu parfumul portocalelor decojite dimineaţa în faţa focului şi dacă ar fi să rămână doar această imagine tot aş fi mulţumită. Recomand cu căldură romanul Oraşul cu salcâmi, o iubire împlinită, dar care odată cu prima rază de soare se destramă.

O recenzie de: Cristina Teodorescu

Citeste cele 20 COMENTARII si spune-ti parerea!

Cum am devenit huligan

Autor: Mihail Sebastian
Rating:

Adeseori mi se intampla sa citesc o carte fara sa stiu nimic despre ea. Uneori mi se intampla si sa fiu total nepregatita pentru continutul ei. Asa s-a intamplat si de aceasta data, deoarece Cum am devenit huligan este o scurta prezentare a unei situatii controversate iscate de un roman si nu povestea nabadaioasa si aventuroasa a unui erou fermecator.

Cum am devenit huligan este o marturie, o extinsa explicatie a unui Mihail Sebastian obosit si scarbit de razboiul nedrept si nedemn la care este supus. Publicarea, intr-un dificil moment istoric, a romanului sau, De doua mii de ani, si prefata semnata de Nae Ionescu, isca o extinsa si groteasca isterie in jurul unui nou tip de om - evreul antisemit.

Initial, romanul in sine (De doua mii de ani) nu sufera acuzatii prea usturatoare. Ceea ce declanseaza analizarea cu un furibund ochi critic a romanului este prefata semnata de Nae Ionescu. Prefata de un evident antisemitism, unde Nae Ionescu sustine pentru prima oara, in mod neasteptat si inexplicabil, ca menirea evreilor este suferinta.

Lectura distorsionata a romanului a fost consecinta directa acestor randuri. Astfel, opinia vinovatiei evreilor, sustinuta de Nae Ionescu, isi regaseste - in opinia "criticilor" - sustinerea lui Mihail Sebastian in urmatorul dialog dintre personaje:
" - Esti abil dumneata, m-a intrerupt Vieru. Nu cumva pentru ca antisemitismul o fi etern vrei sa-l scoti din inexplicabil? Si pe evrei inocenti?
- Doamne fereste! Nu numai ca antisemitismul mi se pare explicabil, dar evreii mi se par singurii vinovati."

Si cum mai poti apara un text scos din context si cum sa mai poti sustine ironia in fraze ciuntite?
Surprinzator ramane insa faptul ca Mihail Sebastian a acceptat ca prefata sa fie publicata, in ciuda mesajului pe care il trimite. Cum am devenit huligan este mai degraba o explicatie a resorturilor care l-au determinat pe Sebastian sa accepte sa-si submineze propria carte: prietenia cu Nae Ionescu.

In ciuda caracterului personal si relativ intim al Cum am devenit huligan, Sebastian pastreaza totusi multe tablouri ce zugravesc societatea interbelica. Si intr-unul dintre aceste episoade se gaseste probabil si cheia motivelor care l-au determinat pe Sebastian sa accepte fatidica prefata: aversiunea fata de libertatea societatii romanesti - felul in care nu ii leaga nimic, nici dragostea, nici ura, nici ideile. Faptul ca ei nu sunt "decat prieteni". "Acest decat este un breviar de psihologie bucuresteana. El explica foarte multe lucruri, el scuza orice."

O recenzie de: Ana-Maria Petritan

Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

Centenar Mihail Sebastian

Se implinesc o suta de ani de la nasterea autorului Accidentului. Nascut pe 18 octombrie, acesta a urmat o cariera in domeniul juridic si a colaborat fructuos la unele dintre cele mai importante reviste din perioada interbelica: Contimporanul, Cuvantul sau Revista Fundatiilor Regale. De asemenea, le-a cunoscut pe cele mai mari personalitati ale acelui veac, dintre care unii i-au fost chiar prieteni intimi: Camil Petrescu, printul Bibescu, Mircea Eliade sau Nae Ionescu. Disparut tragic in urma unui accident, lasa in urma o opera strabatuta in mare parte de conditia de evreu in vremuri tulburi ale istoriei.

Bookblog va invita intr-o incursiune magica printre operele care l-au consacrat pe autor, invitandu-va ca pentru urmatoarele cinci zile sa urmariti trecerea in revista a unor carti revelatoare ale talentului lui Mihail Sebastian.

Lectura placuta!

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!