Trei intr-o barca
Autor: Jerome K. Jerome
Rating: 
Sunt putini dintre impatimitii cititului, care sa nu fi auzit de Jerome K. Jerome si care sa nu zambeasca la auzul numelui sau.
Povestirea umoristica Trei intr-o barca (fara a mai socoti si cainele), scrisa in 1889, abunda in observatii de adanca pshihologie si de un fin umor, un autentic umor englezesc.
Autorul, impreuna cu doi prieteni, George si Harris, si bineinteles foxterierul Montmorency, fac o calatorie pe Tamisa, de la Londra la Oxford. George doarme la banca de la zece la patru in fiecare zi, afara de sambata, cand e trezit si dat afara la doua, Harris intotdeauna stie "un locsor dupa colt unde se gaseste ceva ce nu s-a mai pomenit in materie de bautura", iar Montmorency este un vajnic foxterier fara inhibitii.
Descrierea pataniilor comice, datorate situatiilor neprevazute aparute pe parcursul calatoriei este plina de umor luminos plin de voiosie. Dar sa nu ne inselam si sa-l consideram pe autor un scriitor comic de duzina. Nu, el ironizeaza cu finete individualismul si romantismul exagerat care devenisera litera de lege in epoca Victoriana. Razbat uneori din povestirea sa accente de umor amar si de revolta, dar sunt imediat estompate de intamplarile hazlii care ne capteaza atentia.
Situatiile comice sunt date de fapte marunte ale vietii: instalarea unui cort, impachetarea lucrurilor, montarea unui tablou pe perete, cautarea unui hotel sau incercarea de a deschide o conserva. Totul este atat de autentic incat ne-am putea regasi si noi in unele din aceste situatii (cu conditia sa fim sinceri cu noi insine).
Stilul in care sunt descrise faptele este deosebit de hazliu si starneste un ras sanatos si cu virtuti curative. Dupa ce il citim pe Jerome K. Jerome privim viata si pe semenii nostrii cu alti ochi, devenim mai zambitori si mai intelegatori.
Reviewer: Bogdan Scupra
Basca lui Şexpir
Autor: Petre Bokor
Rating: 
Titlul. O problemă mereu tatonată de eroii acestui roman. de la adepţii Sfântului Hubert la Ordinarii (adepţii ordinului") Hubertini şi până la şapca detestată a copilăriei poreclitului Şexpir a fost un întreg drum narativ de parcurs. Un alt triunghi crăiesc al jumătăţii anilor "™60 este urmărit în acest roman în care sărăcia şi chefurile de nabab alternează în funcţie de ocazii. O mulţime de victime feminine încântate de contactul cu niscaiva posibili boemi, de altfel foarte culţi şi voiajând prin diferite ţinuturi ale fanteziei, altele totuşi decât cele mateine cu un iz oarecum romantic, acelea, pe când evaziunile acestor noi triunghiulari sunt mai degrabă avangardiste, cu invenţii trăznite şi cu pofte rabelaisiene spre minunăţiile exotice occidentale.
Flanarea prin Paris ori admirarea capacităţii unei găini israelite de a se oua de trei ori pe zi sunt exemple ale unui onirism reîntors spre ţinuturile interzise din apropiata Mediterana. Onirism explicabil în condiţiile regimului comunist de atunci, de la finalul guvernării lui Dej şi începutul experimentalistului Ceauşescu poreclit în roman NiCe.
Acţiunea romanului are în paşii săi narativi următoarea curgere: Şexpir, un literat tânăr gonit din redacţii pe motive de dosar hălăduieşte prin Bucureşti într-o stare de sărăcie lucie. Are ocazia însă să se întâlnească într-o cârciumă cu un maestru actor, Sergiu Albu, ce urmează să plece în Israel - dar cine ştie când, întrucât depusese actele de nu mai puţin de 4 ani - şi cu secretarul său, Marcel Konig, un tip cam bizar cu vocaţii de inventică inutilă şi cu o fantezie clar mateină.
Cei trei se împrietenesc repede mai ales după ce participă împreună la un concurs de privit pe sub fustele damelor la restaurantul Lido. Ulterior se vor caza împreună în garsoniera actorului şi vor străbate un şir de aventuri galante, pigmentate cu scene umoristice, cu situaţii oarecum promiscue, cu un limbaj care adesea cade în intimitatea prietenească, aşa zisa vulgaritate de cartier. Pentru a supravieţui, tinerii aceştia sunt nevoiţi să apeleze la tot felul de găselniţe - de la serbarea săptămânala a onomasticei actorului până la roluri de Moş Crăciun, de culturalnici de spectacole plătite rapide.
Principiul lor - să nu ţină banii odată obţinuţi şi să-i cheltuie cât mai repede. Sunt un model de trăire în faliment perpetuu şi de aceea reuşesc în perioadele de puţină prosperitate să aibă impresia participării la banchete fastuoase. Sunt trei tineri irezistibili, cartea propune un şir de cuceriri amoroase şi dacă unul ratează, cel de-al doilea care îşi va încerca norocul cu siguranţă va obţine un succes orizontal. De altfel, secretarul Marcel are şi insolitul rol de paznic contra însurătorii maestrului, inimă sensibilă şi promiţătoare de căsătorii rapide.
E un autor cu o prospeţime a scrisului remarcabilă, parcă ilustrând vorbele lui Steinhardt că în comunism una din căile rezistenţei era să fii marginal. Să nu te poată lega nimeni cu ceva. Aceşti trei eroi refuză munca heirupistă, chiar cu riscul de a-şi împărţi un palton între ei, de a nu avea adesea ce să mănânce sau pe ce dormi. E în acest roman o nepăsare demnă de un sfârşit de tinereţe şi de existenţă sub vremuri roşii.
Doi dintre eroi vor pleca pe meleaguri străine, pierzându-se într-un Occident îndepărtat, intangibil, iar Şexpir, personajul - narator urmează să se însoare cu o tânără amatoare de acordeon şi de amoruri dramatice. Decorurile sunt adesea sordide, camera în care stau cei trei are nevoie de o deratizare contra ploşniţelor, timpul este oprimant - ei nu găsesc de lucru din cauza stigmatului social pus asupra lor.
Asemănări - cu Cel mai iubit dintre pământeni prin decor şi poveşti amoroase, totuşi fără înălţimea spirituală a protagonistului de acolo, cu atmosfera jemenfişistă din Romanul adolescentului miop a lui Eliade, cu operele zise postmoderne care mizează pe falşi eroi. Deşi aici aceşti eroi nu sunt chiar calpi, ei se dovedesc aparent simpluţi numai în comportamentul social şi peripeţiile lor în acest domeniu constituie sursa cărţii, în timp ce ideile lor, hrănite în parcuri ori la mesele păzite de ospătari discreţi sunt mai degrabă sugerate - aşa cum era şi în Muntele vrăjit al lui Thomas Mann.
Aprecierea mea referitoare la rating - Cartea lui Bokor e dintre cele la care oftezi după terminarea ei, întrucât realizezi că are o anume atmosferă unică, iar cei trei eroi sunt simpatici în genul celor descrişi de Jaroslav Hasek. Autorul - un regizor ce a realizat prin 1970 filmul Tufă de Veneţia, autor a câtorva volume comice, apoi plecat pe alte meleaguri de unde nu au mai răzbit multe veşti despre el. Un autor care rămâne de descoperit.
Reviewer: Gabriel Mirea
Ghidul nesimtitului
Autor: Radu Paraschivescu
Rating: 
Nesimţitul = "o vietate care se lasă condusă în tot ce face de impulsuri, de instincte şi de filozofia bunului plac".
Nesimţirea este viciul de care românii se lovesc mai des decât şi-ar dori. Mai precis, nu trece zi fără să simţim cum proximitatea nesimţitului ne scoate din minţi şi ne aruncă pe culmile disperării. Numele colecţiei din care face parte Ghidul ("Rasul Lumii") este mai mult decât sugestiv. Cartea are ca scop principal amuzamentul, Radu Paraschivescu neavând pretenţii moralizatoare şi nu vrea să îndrepte. Punctează doar cu ironie făţişă toate "calităţile" acestei "creaturi sigure pe sine, versatile, tupeiste şi sfidătoare" id est nesimţitul.
Autorul i se adresează direct acestuia, tutuindu-l. Îi compune un decalog ironic, care stârneşte ilaritate şi pe care se bazează întreaga expunere. Aşadar, ne întâlnim pe rând cu nesimţitul călător - care (ne) împinge, urlă sau miroase -, nesimţitul blocatar - cu "parangheliile" din mijlocul săptămânii sau care ocupă spaţiul casei scării pentru activităţi diverse - nesimţitul de la teatru sau film, din media sau politică. Nici un sector nu scapă vigilenţei acestui tip de "om", el posedând graţia desăvârşită de a se introduce peste tot cu nonşalanţă.
Nesimţitul te scandalizează, îţi invadează spaţiul intim fără neruşinare sau remuşcare, face lucruri la care nu te aştepţi în momentele cele mai nepotrivite, lăsându-te perplex prin gestică şi discurs. Deşi nu ne îndoiam, ni se spune că nesimţitul face parte din toate categoriile sociale, de la simpli muncitori la directori generali, şi deopotrivă bărbaţi, femei sau copii.
Unele din scenele prezentate îţi dau senzaţia acută de deja-vu, sunt lucruri pe care le vezi în fiecare zi şi îţi dai seama că te-ai obişnuit cu ele, ceea ce e, în fapt, destul de tragic. Nu poţi scoate o vorbă în preajma nesimţitului, prezenţa lui te enervează şi te înrăieşte, dar eşti redus şi neputincios. Imposibilitatea de a riposta (din nepăsare sau din spirit de conservare), asociată unui fatalism românesc îl fac pe cel care a avut "tupeul" să se afle la un moment dat lângă un nesimţit fie să dispară cât mai repede, sau, după cum spune autorul, să-şi dorească să emigreze sau, şi mai bine, să se sinucidă.
Nesimţitul este un artist desăvârşit. Bădărănia este crezul lui, căruia i se închină cu dedicaţie şi perseverenţă. Tot textul compune astfel un manual al perfectului nesimţit, cu ceea ce se face şi ce nu. Însă la final, după ce ai râs recunoscând "modelele", te cuprinde iritarea şi, imediat după, tristeţea. Enervat, te întrebi: Cum salvezi o naţie sufocată de flagelul nesimţirii? Pentru că aşa cum se arată în text, ironia fină, înjurătura sau dezertarea nu au nici o finalitate. Răul se stopează oare cu şi mai mult rău? De aici, imediat tristeţea. Din neputinţă.
Reviewer: Ioana Ristea
Febra stadioanelor
Autor: Nick Hornby
Rating: 
De Febra stadioanelor auzisem cu ani buni in urma, insa romanul de debut al lui Nick Hornby nu mi-a stimulat curiozitatea decat recent, dupa ce am citit o alta carte a autorului englez, Totul despre baieti. Ceea ce mi-a atras atentia asupra sa au fost comentariile privind comicul scrierilor sale, dar pe care eu nu am reusit sa il identific printre randuri. Are Nick Hornby umor? Desigur. Insa este umorul unui om trist si resemnat, care cel mult mi-a provocat cate un zambet stingher, compatimire si nu in ultimul rand, o strangere de inima privind modul in care privesc propriile pasiuni.
Fever Pitch este un soi de jurnal al autorului care isi relateaza viata incepand cu momentul zero, aparitia pasiunii pentru fotbal si pentru echipa Arsenal, pana in momentul in care isi definitiveaza romanul. Orice moment, oricat de important din viata sa, este strans legat de victoriile sau de esecurile echipei favorite, de tururi si retururi, de transferuri si meciuri plicticoase.
Pasiunea sa este atat de inradacinata, incat povestitorul nu poate separa "viata reala" de cea de microbist. El ajunge sa isi organizeze tot timpul in asa fel incat sa isi protejeze accesul la meciuri, se izoleaza de oameni, devine un om ciudat caruia i se accepta, in cele din urma, mania, de catre cunostinte si familie, ba chiar de catre angajatorii sai sau de studentii carora le preda.
Febra stadioanelor nu este, cum v-ati putea imagina, jurnalul unui hooligan. Nick Hornby este un intelectual pe care il frizeaza si il indurereaza violenta de pe stadioane, injuraturile antisemite si rasiste, episoadele sangeroase, carora le cauta, insa, incurcat, scuze, asa cum ai proceda in cazul unui prieten care a facut ceva impardonabil.
Cartea este un simbol pentru ceea ce inseamna fotbal in Marea Britanie. Obiceiurile suporterilor influenteaza chiar si deciziile politice, meciurile de cupa starnesc frenezie pe strazi, accidentele nefericite duc la schimbarea arhitecturii stadioanelor, iar publicatiile importante, dar care nu au legatura, in principiu, cu fenomenul sportiv, trateaza problemele sale la modul cel mai serios. Citind romanul lui Nick Hornby, ai senzatia ca fotbalul inseamna Anglia, in masura in care inseamna si ceata sau ploaia, familia regala sau Palatul Buckingham.
Pentru mine cartea nu a fost atat de pasionanta pe cat ar putea fi pentru un microbist. Poate ca in lipsa acestei pasiuni pentru fotbal, romanul lui Nick Hornby mi s-a parut, destul de des, plictisitor. Insa talentul cu care isi descrie obsesia este de necontestat, iar modul minutios in care o analizeaza se poate aplica cu succes pentru orice alta pasiune. Aceasta trasatura de "universalitate" aplicabila obsesiilor de care suferim cu totii, in mai mica sau mai mare masura, m-a determinat, totusi, sa citesc cu destul de multa placere aceasta carte.
Reviewer: Laura Magureanu
The Buddha of Suburbia
Autor: Hanif Kureishi
Rating: 
Hanif Kureishi este cunoscut mai ales ca dramaturg, dar dupa ce isi face debutul cu The Buddha of Suburbia in 1990, isi dovedeste si incontestabilul talent de romancier. Precum majoritatea scrierilor sale (probabil cea mai celebra este, din acest punct de vedere, My Beautiful Laundrette), The Buddha of Suburbia a fost ecranizat, dar desi varianta cinematografica urmeaza pas cu pas firul romanului, nu reuseste sa capteze vivacitatea si umorul intalnite in carte.
Hanif Kureishi face parte din numeroasa si prolifica clasa a scriitorilor englezi imigrati, in cartile carora gasim un amestec savuros intre cultura britanica si cea straina, in acest caz pakistaneza (un alt nume de referinta fiind Salman Rushdie). The Buddha of Suburbia este un roman semi-autobiografic, avandu-l ca personaj central pe adolescentul Karim Amir, un englez ("aproape") nascut si crescut in suburbia Londrei, intr-o familie mixta, iar Kureishi urmareste dezvoltarea sa si procesul prin care reuseste sa-si descopere identitatea, sexuala si culturala.
Actiunea se petrece in Londra anilor 1970, in plina revolutie punk, intr-un moment de explozie a etnicitatii, in cadrul caruia microcosmosul lui Karim se integreaza perfect si prezinta la scara mai mica tumultul unei intregi societati. Povestea este complexa: tatal lui Karim, Haroon Amir, a venit in Anglia pe la 1950, este un mediocru functionar si nu s-a adaptat la noua sa tara. Dar gaseste o metoda de a exploata acest handicap in favoarea sa si devine un "guru" al cartierului, un fel de "gura de aer oriental" data unor englezi de clasa mijlocie, in cautare disperata de misticism.
Asistam atat la destramarea familiei Amir cat si la dezvoltarea lui Karim, care incepe sa experimenteze sexual (atat heterosexual cat si homosexual) si profesional, fiind in cautarea a ceea ce l-ar putea implini. In paralel asistam si la dezvoltarea tinerei Jamila, o ferventa feminista, educata de o bratrana profesoara in spirit frantuzesc, care se pregateste fizic de un razboi de guerila cu gastile rasiste de pe strazile Londrei, si care este fortata de parinti traditionalisti sa accepte o casatorie de convenienta cu un tanar din Dubai.
Acord un rating de 4 stele pentru capacitatea lui Kureishi de a ne duce pana la finalul povestii tot cu zambetul pe buze, pentru ca ne ajuta sa ne strecuram printre scene de o sexualitate arzatoare si situatii hilare prin absurditate. Invatam multe despre inutilitatea conflictelor rasiale, avand privilegiul de a fi martori la drama unui tanar pakistanez, strain in tara in care s-a nascut, dar si despre fatalismul existentei, despre cum conducem cu viteza maxima o masina fara frane, spre un zid de caramida.
Reviewer: Ana Maria Petritan
Jurnalul lui Bridget Jones
Autor: Helen Fielding
Rating: 
O carte devenita un reper monden, Jurnalul lui Bridget Jones prezinta viata, in ore si minute, calorii ingurgitate si tigari fumate, iubiti nepotriviti si unitati de alcool, apartinand unei tinere de peste treizeci de ani, plina de vise si complexe. Ritmul zilnic al lui Bridget Jones se tine scai de acul cantarului, incapatanat si capricios, indiferent la diete si restrictii alimentare.
Umorul tipic englezesc, ironia si autoironia, toate acestea isi gasesc locul potrivit in romanul lui Helen Fielding. Eroina se lupta cu toate problemele - reale sau false - ale tineretului feminin din zilele noastre. "Inspirata" de reviste de genul "Cosmopolitan" si de literatura de automotivare, personajul incearca sa se reinventeze neincetat, trecand de la un regim alimentar la altul, prin relatii amoroase dezastruoase si frica de singuratate.
Propriile sale actiuni fac doar sa contrazica aceste scopuri "nobile". Orice dieta restrictiva este urmata de un banchet, bautura curge in valuri, iar Bridget isi contrazice in fiecare zi scopurile fixate de dimineata. Cu toate ca stie ca eforturile de a se tine de un program inventat de altii nu au nici o sansa de succes, ea nu renunta la dragul ei jurnal caruia ii impartaseste toate necazurile si bucuriile.
Romanul este savuros, lipsit de complexe feministe, fiind in acelasi timp, modelul inversat al unei existente duse "ca la carte" (sau mai bine spus, "ca la revista"). Ce ne invata Bridget Jones este ca modelul din publicatiile pentru femei - adica individa de succes, de cariera, gospodina perfecta, mama iubitoare, amanta excelenta, cu silueta de silfida, care nu uita niciodata sa foloseasca toata gama de cosmetice, iar lista poate continua - nu se potriveste niciunei femei normale, din simplul motiv ca aceasta ar trebui sa uite cu totul sa traiasca.
Jurnalul lui Bridget Jones s-a bucurat si de o ecranizare de succes, insa filmul american a "taiat" oarecum din farmecul britanic al cartii, inlocuind unele ironii sau introducand scene care sa il faca mai atragator pentru publicul de peste Ocean. Romanul nu este unul care sa te zguduie din temelii, sa iti schimbe modul de a vedea lumea, insa Helen Fielding are meritul de a fi creat un personaj cu care se pot identifica milioane de tinere din diverse colturi ale lumii. "Jurnalul lui Bridget Jones" este o carte de vacanta, care distreaza si relaxeaza, de aceea i-am acordat un rating de trei stele. In plus, romanul s-a dovedit a fi rentabil, nu doar pentru autoare, ci si pentru altii care au creat, dupa modelul sau, alte romane sau seriale de televiziune cu multa priza la public.
Reviewer: Laura Magureanu
Nu te porti asa cu prima doamna
Autor: Christopher Buckley
Rating: 
Ce credeti ca s-ar fi intamplat daca scandalul Monica Lewinski ar fi luat cu totul o alta turnura? Ce ar fi fost daca prima doamna ar fi reactionat ca o femeie geloasa si, in loc sa prelucreze politic incidentele de alcov, i-ar fi administrat sotului ei - "cel mai puternic om din lume" - o corectie fizica drept rasplata pentru infidelitatile comise sub nasul ei si, mai rau, in una dintre cele mai reprezentative cladiri ale Statelor Unite ale Americii?
Raspunsul: o actiune precum cea descrisa in romanul lui Christopher Buckley, ce exploateaza cu nerusinare si umor moravurile vietii la Casa Alba, al carei Birou Oval a capatat o cu totul alta semnificatie pentru intreaga lume de la scandalul SexGate incoace. Inselari, tradari, rasturnari comice de situatie, toate acestea fac cititorul sa se distreze pe cinste pe seama unui scenariu "What if?".
Presedintele Americii - unul imaginat, dar cu trasaturi similare ilustrelor sale modele dupa chipul si asemanarea carora a fost creat - este un barbat viril, cu o cariera militara de invidiat, dar si cu un apetit sexual de nestavilit. Partenerele sale preferate sunt alese dintre sotiile donatorilor grei catre partidul care il sustine, iar cea care intra in triunghiul amoros este, in roman, o actrita cu caracter superficial si talent incert, a carei viata este parca desprinsa din revistele de high-life.
Prima doamna este, si ea, o femeie ambitioasa, dar care - ce ironie! - s-a casatorit prost cu un barbat afemeiat cu care are dese conflicte conjugale, dintre care ultimul se soldeaza cu moartea "victimei".
Un alt "personaj" interesant al romanului este reprezentat de Serviciile Secrete printre ale caror prioritati se numara inclusiv monitorizarea suspinelor de extaz ce provin din apartamentele somptuoase ale Casei Albe.
Nu in ultimul rand, avem de a face cu un avocat abil, cu o agenda ascunsa, care este ales pentru a se ocupa de procesul secolului.
Pe scurt, subiectul din romanul lui Buckley reprezinta, nici mai mult, nici mai putin, decat THE HEADLINE, painea dulce a televiziunilor si a ratingurilor de audienta care sar in aer.
Am acordat acestei carti un rating de doar trei stele din cauza unui "love story" creat oarecum artificial de autor, precum si datorita finalului facil schitat in stilul mult iubit de Hollywood. In rest, recomand cu caldura romanul lui Buckley, deoarece se citeste usor, amuza copios si spune lucrurilor pe nume. Autorul este cunoscut drept unul dintre criticii sistemului american care ii este familiar datorita calitatii sale de analist politic.
Reviewer: Laura Magureanu




