bookblog.ro

Six Sigma

Scris de • 11 April 2009 • in categoria

0Autor: Peter S. Pande, Robert Neuman, Roland Cavanagh
Rating: Six Sigma
Editura: ALL
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Six Sigma

Cândva, admiram corporaţiile. Fiindcă funcţionau, produceau rezultate iar sistemul, per ansamblu, era unul care cel puţin părea eficient. Şi nu doar după cifrele de afaceri. Apoi, cu cât am ajuns să cunosc mai mulţi oameni şi, mai ales, să iau contact mai frecvent cu sistemele corporatiste, cu atât au ajuns să mă îngrozească mai tare.

Sigur că acest lucru se trage în primul rând dintr-o convingere personală. Aceea că nu aş putea lucra niciodată într-un sistem atât de rigid cum sunt majoritatea companiilor mari. Dar mai sunt şi alte motive, mai obiective, cum ar fi faptul că există în general un număr prea mare de niveluri ierarhice ca să mai putem discuta despre eficientă în tot ceea ce ţine de comunicare internă. Că avem atât de multe proceduri şi procese, încât uităm că orice business se bazează pe oameni iar oamenii nu pot fi 100% încadrabili în pattern-uri şi trataţi la fel.

Mă îngrozeşte ideea ca exista corporaţii în care scrie într-un manual ca atunci când un angajat atinge cifra X de vânzări tu, ca manager, trebuie să te duci la el, să îi pui mai întâi mâna pe umărul drept, apoi să te uiţi în ochii lui şi să îi zici cuvintele potrivite, care se presupune că ar trebui să îl motiveze şi mai mult. Cuvinte care sunt şi ele scrise într-un manual.

Din motivele de mai sus, dar şi fiindcă eu cred că este necesar şi util să cunoaştem foarte bine locurile în care nu vrem niciodată să ajungem, am început să citesc Six Sigma. Six Sigma este o strategie de management, implementată iniţial de companii precum Motorola şi General Electric. Jack Welch, unul dintre puţinii manageri de corporaţie pe care îi admir, a fost un puternic susţinător al Six Sigma în perioada în care a ridicat şi dus pe culmile succesului General Electric.

Pe scurt, Six Sigma este o strategie (aplicabilă, deci, pe termen lung) care îşi propune să găsească şi să elimine erorile din sisteme, fie ele sisteme de producţie a telefoanelor mobile sau chiar a serviciilor. Este, dacă vreţi, un superlativ al eficienţei, un foarte puternic sistem de management al calităţii serviciilor sau produselor.

Putem vorbi, aşa cum oricine poate intui, despre 6 niveluri sigma pe care o organizaţie le poate atinge. Ca să va faceţi o idee mai clară, gândiţi-vă că nivelul One Sigma înseamnă o eficienţă de 68,26% iar Three Sigma înseamnă 99,73%. Şi există 6 niveluri!

E într-adevăr vorba de un proces care durează, un proces ce consuma resurse şi are nişte paşi foarte bine stabiliţi pe care, teoretic, nu trebuie decât să îi urmezi şi să îi implementezi. Spun "teoretic" fiindcă bineînţeles că sistemul trebuie adaptat pe alocuri la specificul business-ului.

Ceea ce m-a surprins pe mine într-un mod plăcut este faptul că autorii cărţii s-au străduit să demonstreze că în ciuda imaginii rigide şi atât de bazată pe a construi proceduri care nu dau greş indiferent de angajaţi, Six Sigma se bazează foarte mult pe creativitate şi pe înţelegerea oamenilor. Vă veţi întreba probabil, ca şi mine, cum ajungi să percepi un sistem ce îşi propune să obţină cu orice preţ eficienţă (şi rezultate financiare) ca pe un set de activităţi distractive, creative şi concentrate pe oameni. Ei bine, am să vă las pe voi să descoperiţi asta; aici stă de fapt şarmul unei cărţi ce altfel ar fi putut fi uşor considerată doar un manual de management.

Source: Equinox Consulting

Va las pe voi, însă nu înainte de a vă indică rapid alte două puncte forte ale Six Sigma ce merită studiate: conceptul "black-belts" (centurile negre - oamenii care vor fi responsabili pentru implementarea proceselor) şi listele de verificare de la sfârşitul cărţii. De la "Fişa de Start Six Sigma" care îşi propune să vă ajute în a găsi răspunsul la întrebarea "este oare în acest moment Six Sigma potrivită pentru noi?", până la liste cu întrebări de verificare pentru fiecare dintre cele 5 etape ale implementării acestei atât de apreciate strategii de management.

Scris de Andrei Roşca

Categorie: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Monica spune:

    Suna interesant, chiar ma gandesc de ceva vreme sa ma documentez mai serios pe tema Six Sigma.
    Dar precum zicea si Welch, Six Sigma are tendinta sa te sperie la inceput prin multitudinea de formule si statistici deci imi doresc “Six Sigma for dummies” pentru inceput :)

    raspunde

    • Andreea Hurduzeu spune:

      In primul rind felicitari echipei bookblog.ro si lui Monica pentru abordarea unor asemenea subiecte actuale si complexe de managemnt

      Six Sigma ca “business process performance improvement management” a evoluat mult de la statistica “grea” pe care se baza la inceput si a incorporat multe alte metode, tehnici si principii ca “Lean”, Theory of Constraints, Systematic Innovation (TRIZ & altele)

      Si, dupa cum bine comenteaza Andrei Rosca pe marginea cartii lui Pete Pande, nu poti realiza nimic in nici un sistem mai mult sau mai putin complex numai pe baza de statistica si metode numerice, semi-numerice, logica, etc. fara a implica omul…

      De aceea un sistem robust de management, bazat pe Six Sigma trebuie sa implementeze in acceasi masura si tehnici “behavioral”, ca de exemplu, formarea si conducerea echipelor de imbunatatire a procesulsui vizat, change management, conflict management, communication skills, negotiation skills…fara ele, cel care se bazeaza numai pe metode statistice nu are nici macar sansa de a le folosi …Daca doresti “Six Sigma For Dummies”, scrisa de Craig Gygi, Neil Decarlo si Bruce Williams, (Wiley Publishing) este o carte care te-ar interesa
      Pot continua cu placere dialogul cu tine pe aceasta tema daca te intereseaza.
      Ma ocup cu implementarea sistemelor de “Business Performance Improvement Management” de mai mult de 10 ani…in ziua de azi nici nu le mai numim “Six Sigma” din multe si bune motive. (In prezent sunt Directorul unui asemenea program la un grup de spitale din nordul californiei, Sutter Health, [email protected])

      raspunde

      • Andrei Rosca spune:

        Doamna Hurduzeu, va multumesc frumos pentru completari. De asemenea, mi-am notat recomandarea dvs si am sa caut cartea. In ceea ce priveste oamenii, desi nu am condus pana acum sisteme de sute sau mii de angajati, din fericire mi-am dat seama suficient de devreme ca orice sistem, oricat de bun ar fi, se bazeaza de fapt pe oameni. Ei fac diferenta.

        raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro