Femeia – voievod

Autor: Kiersten White
Rating:

Editura: Corint
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Ofelia Al-Gareeb
Numar pagini: 480
ISBN: 9786067931129
A fost surprinzător pentru mine să încep să citesc un roman despre Valahia şi personaje precum Vlad Dracul sau sultanul Murad al II-lea şi să văd că scriitoarea este de origine americană. Ulterior am aflat că romanul s-a născut plecând de la pasiunea soţului ei vizavi de istoria României, împletită cu cea a Islamului. Practic, relatările pe care noi le-am învăţat la şcoală referitoare la Vlad Ţepeş şi la sultanii Murad al II-lea şi fiul lui, Mehmed, vor fi punct de plecare pentru o creaţie de ficţiune impresionantă. [Citeste tot Articolul]
Visul îl alege pe visător, nu invers

Autor: Laini Taylor
Rating:

Editura: Hodder and Stoughton LTD
Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 536
ISBN: 9781444788976
Anul trecut, undeva la sfârșitul lui septembrie, am făcut cunoștință cu Laini Taylor și m-am lăsat sedus de lumea magică, unică, stranie și minunată din trilogia sa, Daughter of Smoke and Bone. Când am aflat că următoarea sa extravaganță literară urma să apară cât de curând, am apelat la prietenii noștri de la Books Express, care au fost într-atât de amabili încat să ne trimită, pentru recenzie, un exemplar din Strange the Dreamer, cu a sa copertă uimitoare, de un albastru ireal pe care se odihnește, nepăsătoare, o uriașă molie aurie, al cărei trup este tatuat cu fel de fel de însemne mistice... A fost dragoste la prima vedere! Descrierea m-a intrigat, povestea a avut un început destul de modest, dar cu fiecare pagină pe care o întorceam, cu fiecare capitol pe care-l parcurgeam, însetat să aflu cât mai multe într-un timp cât mai scurt, mă regăseam în ipostaza de a mă minuna – din nou și din nou! – de cât de incredibil de viu, complex și abundent în descrieri și imagini care pur și simplu îți taie răsuflarea este stilul autoarei. [Citeste tot Articolul]
Între compasiune și obediență

Autor: Arkadi & Boris Strugațki
Rating:

Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Valerian Stoicescu
Numar pagini: 208
ISBN: 978-606-758-608-4
La început, nu am înțeles mai nimic. Personajele se succedau, în aparență, fără o logică clară, iar acțiunea mi se părea desprinsă dintr-un film cu flashback-uri; deși imaginația mea era capabilă să țeasă peisajul și chipurile personajelor, coloana sonoră și efectele speciale îmi scăpau iremediabil.
Încetul cu încetul, însă, lucrurile s-au așezat pe un făgaș firesc, iar peripețiile lui Anton, un agent sub acoperire sosit din viitorul pământean pe o planetă pe care oamenii nu au depășit încă Evul Mediu, m-au captivat. [Citeste tot Articolul]
Coborârea în infern

Autor: Nicole Kornher-Stace
Rating:

Editura: Corint
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Alexandra Fusoi
Numar pagini: 300
„În timp ce tăia, îi explica stafiei cum o mare parte din părul fiecărei novice cu care se luptase și pe care o omorâse fusese tăiat, fiind împletit înt-al ei. Trei pe an, trei ani la rând, mai puțin Aneko: neînvinsă. Și niște păr de la Arhivista pe care o ucisese ca să ajungă acolo. Îl lămuri cum în fiecare an, după luptă, înainte să-și fi revenit măcar de pe urma rănilor, tot părul îi era despletit, părul care-i crescuse era tăiat, iar apoi erau împletite la loc toate cozile și lipite acolo unde împletitura nu ținea. Cum în fiecare an capul îi era tot mai greu și, dacă avea să aibă succes prea multă vreme, greutatea avea să-i provoace migrene îngrozitoare, să-i încetinească mișcările, să șteargă diferența dintre ea și novicele care aveau până la urmă să o doboare.” [Citeste tot Articolul]
Povestea de dinainte de culcare…versiunea dark

Autor: Michael Cunningham
Rating:

Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2016
Numar pagini: 137
ISBN: 978-973-46-6116-9
Michael Cunningham este numele din spatele filmului The Hours (2002), o adaptare postmodernă a romanului Doamna Dalloway. Este un scriitor prolific, romancier și scenarist, cu orgoliul de a face literatură autentică, ferită de umbrela textelor politically correct. Este homosexual și acest detaliu biografic a influențat câteva dintre operele sale, Michael Cunningham se vrea în primul rând o voce literară, nu un pretext social. Volumul O lebădă sălbatică și alte povești cuprinde 11 adaptări ale basmelor cu care ne-am obișnuit în copilărie. Sunt cam aceleași fire narative, doar că răsucite în așa fel încât să uităm că au avut vreodată happy-ending. Mai mult decât atât, colaborarea cu artista Yuko Shimizu face din această carte o capcană psihologică seducătoare. Ilustrațiile sunt ireal de frumoase și de triste, create în spiritul unei estetici melancolice, dar hipnotizante. [Citeste tot Articolul]
Pierdut și regăsit într-o lume haină

Autor: Sally Green
Rating:

Editura: Trei
Anul aparitiei: 2014, 2015, 2016
Traducere: Ioana Filat
Numar pagini: 392, 416, 336
ISBN: 978-973-707-948-0, 978-606-719-303-9, 978-606-719-895-9
Și iată că a sosit vremea să vorbesc despre o trilogie pentru adolescenți care are suficientă violență în ea cât pentru un film horror ceva mai cuminte. Pe copertă scrie recomandat peste paisprezece ani, dar, așa cum scriam și pe Goodreads, cum ar putea o carte, al cărei erou principal are deja la activ șaizeci și ceva de crime (majoritatea în legitimă apărare, dar, totuși...) și abia ce-a trecut de vârsta de șaptesprezece ani, să fie pentru tineri? O fi pentru tineri cu stomacul tare? Sau pentru cei care au cunoscut atâta violență la viața lor încât câteva zeci de crime nu-i mai mișcă în niciun fel? Probabil una din cele două, pe mine unul nu m-ar convinge argumentul că viața și realitatea sunt violente și că actele de violență extremă fac parte din traiul de zi cu zi (deși, totuși, fac). [Citeste tot Articolul]
Ține minte, este doar un joc!

Autor: Stephanie Garber
Rating:

Editura: RAO
Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 336
ISBN: 9786067761986
Am să încep prin a vă spune că de pe la paisprezece-cincisprezece ani până pe la douăzeci și cinci mi-am dorit să primesc faimoasa scrisoare de la Hogwarts. De fapt, mint! Încă o mai aștept. Dar ce e cert e că preț de o decadă nu îmi închipuiam că poate exista univers mai frumos decât cel imaginat de J.K. Rowling, în care fantezia și realitatea se întrepătrund atât de bine încât ajungi să crezi și să speri că totul e real și că una nu e decât o continuare a celeilalte. Asta până la Erin Morgenstern și al său Circ al nopții care a înlocuit o lume a vrăjitorilor cu o alta, mult mai potrivită vârstei de atunci. Complexitatea lumii construite împinge dincolo de granițele posibilului sfera acțiunii, dar o face într-un mod seducător pentru că reușește să șteargă delimitarea dintre bine și rău, lăsând în urmă o nuanță de gri și o dragoste pentru magie din care nu îți revii prea curând. [Citeste tot Articolul]




