I. Comicul şi problematologia

Întrebarea acestui text - păsuiţi-i momentana ciudăţenie - sună în felul următor: poate fi comicul văzut drept inadecvare problematologică? Dacă da, la ce ne ajută? Iar dacă nu, care sunt amendamentele necesare? Ne vom uita, drept contraexemplu, peste Etica lui Spinoza (poate cea mai neamuzantă carte din toate timpurile) dar nu înainte de a explica unele chestiuni prin trei întrebări ajutătoare. Întâi, de ce comicul (şi mai ales ce înţelegem prin acest termen), ce fel de inadecvare (este de aşteptat să ne uităm spre "bucătăria" unui discurs, dar pusă astfel problema rămâne confuză) şi în final ce trebuie să înţelegem din conceptul de problematologie. Întâmplător cele trei chestiuni s-au aşezat în interiorul întrebării-mamă în ordinea dificultăţii: pentru prima ne va fi mai uşor de răspuns decât pentru a doua, iar a treia va fi cea care va necesita maximul atenţiei noastre căci, previzibil, acolo pare să stea cheia răspunsului.

Nu vom evita să înţelegem aici comicul destul de lejer şi vom explica de ce. Întâi, este neimportant pentru moment dacă folosirea acestui concept-umbrelă este greşită din punct de vedere estetic sau psihologic. Nu ne vom feri să punem în zona comicului exemple de ironie, umor, jocuri de cuvinte, satiră, parodie, grotesc etc. pentru că privirea noastră se va opri (aşa cum am anticipat) asupra unor tipuri de discurs, indiferent de considerente extra-lingvistice. Dacă în unele locuri ar fi fost potrivit să spunem "umor", "ridicol" sau "absurd" în loc de "comic", ne cerem scuze celor care vor sesiza subtilităţile şi îi asigurăm că au dreptate. Trebuie spus totuşi că aceast demers reducţionist este foarte periculos (diferenţele dintre acele concepte sunt greu de trecut cu vederea) şi că îl vom parcurge fără pretenţia unor soluţii în alte domenii decât cel al discursului. În plus, am putea spune chiar că avem în minte conceptul american "humor" - în opoziţie cu "humour" din engleză sau franceză -, care este utilizat peste ocean de cele mai multe ori nediferenţiat, drept un concept-bun-la-toate (v. autori ca Max Eastman, D. H. Monro, Susan Vogel etc.). Aşa vom face şi noi. Theodor Lipps scria despre comic că "spune ceea ce spune, nu întotdeauna în puţine, dar mereu în prea puţine cuvinte". Nu ne va deranja.

[Citeşte mai departe pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]