Diavolul şchiop
Scris de Cristina Teodorescu • 25 September 2008 • in categoria Cristina Teodorescu, Comedie/Satira
Autor: Lesage
Rating:
Câteodată simt nevoia să mai schimb placa lecturilor mele. Şi atunci cotrobăi prin biblioteca mamei şi scot la iveală cărţi mai vechi, mai prăfuite, poate uneori uitate. Aşa se face că de data aceasta am ales o lectură mai uşoară şi totuşi plină de învăţături. Este vorba despre romanul lui Lesage, Diavolul şchiop.
Probabil vă aşteptaţi la vreo poveste despre diavolii care au fugit din iad pentru a-i înspăimânta pe oameni. Ori poate la aventurile vreunui curajos care alege să coboare în infern pentru a potoli răutatea dracilor. Nimic mai... incorect! Lesage preia personajul mitologic persan pentru a oferi publicului vremii de atunci o lecţie de moralitate.
Don Cléophas Léandro Pérez Zambullo, student din Alcala, mare iubitor de femei, fuge într-o seara de sabia altor bărbaţi pentru a se refugia în casa unui vrăjitor. Aici îl descoperă pe Asmodeé, Diavolul şchiop, care în schimbul eliberării sale se oferă să-l ajute pe tânărul amorez în a-i prezenta lumea aşa cum este, cu masca dată jos. Astfel, cei doi pornesc într-o călătorie de-o noapte deasupra acoperişurilor Madridului alegând case şi oameni la întâmplare despre care Don Cléophas va afla fiecare viciu, dorinţă ori gând.
Ceea ce este uimitor la această carte este capacitatea lui Lesage de a sintetiza atâtea caractere într-un singur roman. Şi aceasta pentru că fiecare capitol reprezintă o satiră la adresa vremurilor acelea demult apuse, dar care încă şi astăzi ar mai putea găsi corespondenţi. De altfel, nu pot să nu găsesc o mică comparaţie între Lesage, cel care a zugrăvit societatea spaniolă atât de bine (dar care făcea implicit referinţe şi la cea franceză), şi dramaturgul nostru preferat, Caragiale, care la fel, îşi propune să realizeze o frescă a societăţii în care trăia.
Recunosc, la rândul meu m-am aşteptat la o poveste mult mai agresivă, cu un diavol care încearcă să facă rău lumii ori pur şi simplu se joacă cu ea după bunul plac. Desigur m-am înşelat şi cu atât m-a atras mai mult cartea cu cât am descoperit pe parcurs că imaginea pe care mi-o formasem la început citind titlul cărţii era greşită. Asmodeé este fără discuţie un anti-Cupidon, este cel care cunoaşte moravurile şi făţărnicia unei lumi decăzute. Este un iniţiator într-ale lumii, în secretele oamenilor şi în capacitatea umană de a simula o altă viaţă decât cea reală. Sunt astfel sancţionate moravurile omeneşti, precum minciuna, lăcomia, invidia, mânia, mândria etc, cu excepţia dorinţei carnale reprezentate de Asmodée. Deţinuţii, nebunii, captivii, trădătorii, visurile, acestea sunt temele pe care autorul le reprezintă prin puterea de narare a demonului. O alta poate fi considerată egalitatea în faţa morţii: "Uită-te bine la aceste umbre; chiar cele care au mausolee nu se mai deosebesc de cele care n-au ca înveliş decât un biet sicriu".
Fiecare caracter şi personaj prezentat de Asmodeé tânărului curtezan merită savurat în parte iar scopul meu nu este acela de a vă răpi această plăcere. De aceea o să mă rezum la a-mi prezenta recenzia într-un mod cât puţin... dezvăluitor. Tot ce pot să vă spun este că acest diavol nu este unul obişnuit: deşi cu aspect tipic demonic ("Acest monstru mititel şi şchiop avea picioare de ţap, figură lunguiaţă, bărbia ascuţită, pieliţa obrazului galben-neagră, nasul foarte turtit; ochii lui, care păreau foarte mici, semănau cu doi cărbuni aprinşi; gura, din cale-afară de despicată, purta desupra ei două cârlige de mustaţă roşcată şi era mărginită de două buzoaice nemaipomenite"), îmbrăcămintea îl evidenţiază de celălalţi demoni: "avea capul înfăşurat într-un fel de turban de crepon roşu, susţinut de un mănunchi de pene de cocoş şi de păun. Purta în jurul gâtului un guler larg de pânză galbenă, pe care erau desenate diferite modele de coliere şi cercei. Era îmbrăcat cu o haină scurtă de atlaz alb, încinsă peste mijloc cu o fâşie lată de pergament curat, în întregime acoperit de semne talismanice. Se mai vedeau zugrăvite pe-această haină o mulţime de articole femeieşti, foarte avantajoase pentru bust, apoi eşarfe, şorţuri împestriţate şi pieptănături noi, care de care mai extravagante". Ceea ce este totuşi interesant este faptul că Asmodeé nu are putere decât asupra trecutului şi prezentului, viitorul său fiind unul incert.
Diavolul acesta se angajează să-l ajute pe don Cléophas, să-l iniţieze în arta cunoaşterii umane şi mai mult decât atât, salvează o fată din flăcări având înfăţişarea tânărului pentru a-i oferi iubirea acesteia lui Cléophas. Astfel Cléophas devine un salvator în inimile oamenilor din Madrid şi pe lângă aceasta va cunoaşte şi lumea înconjurătoare.
Finalul este unul optimist şi asta pentru că deşi Diavolul şchiop este promotorul poftei carnale, a înşelătoriei şi a afacerilor murdare, acesta îl salvează pe tânăr de o astfel de viaţă oferindu-i în schimb învăţăturile sale, precum şi mâna unei frumoase moştenitoare.
Lesage reuşeşte astfel să radiografieze lumea prin ochii unui diavol care le cunoaşte pe toate şi a unui "învăţăcel" care absoarbe precum un burete orice informaţie nouă. Satira lui Lesage din Diavolul Şchiop poate rămâne în literatură ca una completă şi asta pentru că fiecare personaj este dezbrăcat până la ultima dorinţă, până la ultimul gând, făcându-l vulnerabil în faţa cititorilor. Iar această calitate a cărţii mă face să vă recomand azi romanul lui Lesage, Diavolul Şchiop.
Scrisă de Cristina Teodorescu
Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
James, multumesc pentru semn, o zi minunata si tie iti doresc!
-
Mai cunoasteti carti cu nume asemanator?Eu am gasit anuntul(in limba franceza) a unui editor(Bechlinger), care, in anul 1872,spunea ca se afla sub tipar lucrarea ilustrata(in doua volume), “Diavolul schiop in Indiile Olandeze sau memoriile unui medic vienez din Java”.
Ma poate cineva ajuta sa dau de urmele acestei lucrari? -
BUNA CARTE
-
Te rog spune-i mamei tale ca o iubesc!! Am gasit cartea in biblioteca tatalui meu cand eram adolescentina si am citit-o. Dupa 25-30 de ani inca ma fascineaza si imi aduc aminte de versurile scrise. Multumesc din suflet pentru postare, Cristina!!
james crissilv spune:
25 September 2008 | 2:40 pm
Vorbesti de unul dintre cele mai frumoase romane ale timpului…
Amintiri.
O zi minunata iti doresc