Gen: liric

Specie: baladă, „Luceafăr” cu rolurile inversate

Curent literar: Modernism

Temă: Cunoaşterea şi treptele ei

Motiv: roata Venerei, roata lui Mercur şi roata Soarelui, „soarele, aprins inel”, “din umbra deasă, desfăcută”, „sufletul-fântănă”

Laitmotiv: soarele

Idee centrală: În această a doua etapă a creaţiei, Ion Barbu foloseşte mijloacele epice (acţiune, personaje, narator – pe cel din urmă fabricându-l prin tehnica ramei şi făcând trecerea de la menestrel la dialogul dintre cei doi protagonişti, Crypto şi Enigel) pentru a transmite o idee crudă, de un dramatism emoţionant: cunoaşterea e un ţel dificil de atins şi care are o natură intrinsecă, imposibil de modificat. Atât Crypto, cât şi Enigel încearcă să ajungă la cunoaştere, dar prin metode diferite, ei dorindu-şi mereu altceva. Enigel tinde să cunoască poezia, frumosul, ea îndreptându-se mereu spre soare şi în drumul său, distruge de fapt sufletul lui Crypto, avid după dragoste şi după o călătorie în lumea simţurilor. Folosind terminologia lui Barbu, Crypto, regele ciupercă, din lumea sa conceptualizată, rece şi raţională vrea să regreseze spre roata Venerei, iar Enigel vrea să meargă înainte, spre roata albă a Soarelui. Tragismul stă în incompatibilitatea destinaţiilor.

Sentiment poetic: Dorinţă, disperare, melancolie, aspiraţie spre inaccesibil, autodistrugere, cruzime, inconştienţă, durere.

Simbol central: Soarele, emblemă a ţelului suprem. El este în opoziţie cu ciuperca, element terestru ascuns în umbră, depozitar al marilor taine, care nu suportă puterea de pătrundere a luminii.

Cuvinte-cheie: „inimă ascunsă”, „soarele, aprins inel”, „trei covoare de răcoare”, „mirele poienii”, „Aşteaptă de te coace”, „somn fraged şi răcoare”, „umbră”, „sufletul-fântănă”.

Câmpuri lexicale şi/sau semantice: câmpul semantic al plantelor – „bureţi”, „ciupearcă”, „mânătarcă”, „măselariţă”, „fragi”, „verdeaţă”.

Ipostaze ale eului liric:
1 „Mult-îndărătnic menestrel…”; „Nuntaş fruntaş” - eul liric se schimbă cu repeziciune, e o conversaţie simulată între trubadur şi gazdă, e un dialog folosit ca pretext al conturării unui context propice poveştii;
2 “Enigel, Enigel ”; “Rigă spân, de la sân” - formula dialogată continuă, dar cunoaşte alţi interlocutori, acum personajele principale preiau conducerea şi astfel, ba ciuperca, ba lapona, iau cuvântul, destăinunindu-şi secretele voiajului lor spiritual.

Mod de expunere dominant: Dialogul, specific lirismului măştilor

Secvenţe poetice:
Poezia are 28 de strofe, delimitate în cel puţin două planuri diferite:
a. planul petrecerii, unde menestrelul deapănă trista poveste
b. trista poveste a regelui ciupearcă şi a laponei Enigel, la rândul ei împărţită în alte două subplanuri:
1. planul efectiv al acţiunii
2. planul metafizic, al substanţei filosofice (se pun întrebări esenţiale despre cunoaştere)

Elemente de prozodie:
strofe de câte 4, 5 sau 7 versuri; rimă îmbrăţişată, încrucişată şi alte tehnici prozodice; asonanţe, cuvinte cu o mare muzicalitate; („În pat de râu şi-n humă unsă”), jocuri lexicale ce aduc a descântec sau a blestem.

Elemente de compoziţie:
Strofele 1-4 : introductive
Strofele 5-7 : prezentarea pădurii peste care împărăţeşte regele Crypto
Strofele 8-9 : aducerea celor două personaje în acelaşi cadru, unirea planurilor epice
Strofele 10-13: primul dialog filosofic între Crypto şi lapona Enigel, prima rugăminte esenţială: „Începe, rogu-te, cu mine!” (Ciuperca îşi doreşte să vină în lumea lui Enigel, părăsirea inconştientă a propriei condiţii, periclitarea libertăţii)
Strofa 14 : verdict anticipat cu multă cruzime şi cu îndeosebi de multă inconştienţă – „Lasă. Aşteaptă de te coace.”
Strofele 15-21: antiteza soare-umbră
Strofele 22-28: distrugerea lui Crypto, de fapt pedepsirea visului său îndrăzneţ de a nega rostul existenţei sale.

Particularităţi de expresivitate:
Limbajul popular învăluie în expresii duioase concepte filosofice greu accesibile cititorului de rând. Dialogul între cele două personaje se poartă cu o spontaneitate şi naturaleţe căutate. Dramatismul nu stă în versuri-cheie, ci în schimbul curgător de replici, care acceptă şi refuză, distruge şi compromite. Câteva metafore plasate în zone semnificative ale textului învăluie mesajul în ambiguitate, dar în acelaşi timp, ele sunt tot atâtea indicii de decriptare a acestuia: „la spartul nunţii, în cămară”, „Crai Crypto, inimă ascunsă”, „Zvârlit în sus ca un inel”, „Că sufletul nu e fântănă / Decât la om, fiară bătrână”.

Limbajul poetic (imagini, figuri de stil etc.):
Ambiguitatea stă tocmai în această oscilaţie permanentă dintre epic şi liric, iar scopul nu foarte clar definit al limbajului creează tensiune şi apoi, emoţie estetică. Termenii populari dau candoare întregului text, făcându-l nu doar accesibil, dar şi autentic.