Viaţa scurtă
Scris de Mihaela Butnaru • 9 October 2009 • in categoria Lit. contemporana
0
Autor: Juan Carlos Onetti
Rating:
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2006
Traducător: Ileana Scipione
384 pagini
ISBN: 973-569-884-6
(ediţia în limba engleză aici)
Nu aş putea să vă spun ce este Viaţa scurtă. Convenţional, bineînţeles că este o carte, un roman mai scurt sau o reţea de povestiri. Însă dacă uităm, măcar pe durata citirii acestui text, de cărţile-obiect, Viaţa scurtă seamănă mai mult cu un vis lung care se opreşte brusc, violent. Sau cu o realitate atît de adînc împinsă în interiorul realităţii pe care o cunoaştem, încît pare ficţiune.
De altfel, în prezentarea cărţii apar şi cîteva rînduri ale autorului, printre care: "În realitate, l-am scris pentru că nu eram fericit în oraşul unde locuiam, aşa că el reprezintă starea de fugă şi dorinţa mea de a vieţui în altă lume, unde să se poată respira fără teamă." Pentru mine, aceste tablouri dintr-un oraş imaginar au fost o lume în care cu greu se poate respira, dar faţă de care am avut o fascinaţie irezistibilă. "Greu de citit şi greu de înţeles", după cum spune Ileana Scipione, Onetti mi-a apărut, în acest roman, ca fiind creatorul unui ţinut mitico-senzorial. Poate că nici nu-i de înţeles, ci e de simţit. Oricum, cartea ţinteşte spre zone din mintea şi inima cititorului puţin explorate. Sub gheaţa narativă, stă potenţialul unei comunicări de la inconştient la inconştient.
Personajul acestui roman se trezeşte el însuşi exilat dincolo de viaţa reală: ceva îl îndepărtează pe Juan María Brausen de soţia sa fără un sîn (operată din cauza cancerului), de prieteni, care îi par tot mai groteşti, de oraşul în care trăieşte. În schimb, îl apropie de marginea hăului: devine interesat de Queca, vecina sa prostituată, în viaţa căreia intră deghizat într-un personaj sumbru şi violent; desfăşoară în minte povestea lui Díaz Gray, un personaj la fel de ambiguu, departe de a reprezenta o fantezie compensatorie pentru confuzia şi slăbiciunile proprii.
Spaţiile înguste lăsate cititorului pentru a trece de la o scenă la alta amestecă cele trei feţe care îl compun pe Brausen într-un ritm halucinant; mai mult, stilul luxuriant al lui Onetti atinge cele mai sensibile puncte în mintea celui ce citeşte. Împreună cu alunecarea lui Brausen în întunericul dinăuntru, cititorul alunecă periculos în propriul întuneric...
Astfel că, pe lîngă intensitatea răvăşitoare a unor scene şi pe lîngă personajele bizare, mai există şi ameţitoarea senzaţie de hăituială, de sfîrşit al spaţiului şi al timpului. Viaţa scurtă este un roman în care eşti tras ca într-un vîrtej de apă şi din care ieşi epuizat. Dar merită fiecare rînd.
Scris de Mihaela Butnaru
Notă: Pentru cunoscătorii de spaniolă, un interviu cu scriitorul şi o pagină web:
Categorie: Lit. contemporana | Autor: Juan Carlos Onetti | Editura: NemiraCiteste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Pingback: Şantierul-fantomă
C. SÎRB spune:
9 October 2009 | 1:58 pm
Mihaela, acesta e, cred eu, sâmburele cărţii (pentru cei interesaţi să o citească) şi, implicit, al recenziei dumitale:
“Pentru mine, aceste tablouri dintr-un oraş imaginar au fost o lume în care cu greu se poate respira, dar faţă de care am avut o fascinaţie irezistibilă.”