Scris de Alice Teodorescu • 27 October 2010 • in categoria SF/Fantasy
Pentru că nu mă dezmint, promițând că voi citi toate scrierile ce tratează mitul vampirului, oricât de ”bune” sunt ele din punct de vedere literar, mi-am continuat periplul fantasy cu seria Jurnalele vampirilor, semnată Lisa Jane Smith. Deși stiam de existența ecranizării sub forma unui serial produs de CW, nu am avut niciodată curiozitatea de a-l urmări, până când nu aveam să citesc volumele.
Așadar, primul volum al seriei, intitulat Trezirea, ne-o prezintă pe Elena Gilbert, cea care urmează să devină eroina narațiunii, adolescenta tipic americană, the highschool sweetheart, iubită de toți colegii, invidiată de toate colegele, mai puțin de cele două prietene devotate, Meredith, cea mereu calmă și Bonnie, cea cu puteri paranormale (este urmașă a druizilor și are darul clarviziunii). Totul decurge în ritmul obișnuit în orașul Fell’s Church, iar viața Elenei este o viață obișnuită, deși ea trăiește constant cu sentimentul că locul ei este în altă parte, dar că trebuie să aibă răbdare pentru a-l descoperi. Acest sentiment se adeverește în momentul în care își face apariția Stefan Salvatore, noul coleg al Elenei, misterios și întunecat, care se dovedește a fi, bineînțeles, un vampir renascentist italian, cu un cod moral, însă, foarte puternic (Stefan refuză să se hrănească cu sânge uman). De aici, narațiunea e cât se poate de previzibilă pe firul romantic, iar în ceea ce privește componenta thriller a romanului – forțele răului își fac, de asemenea, apariția, sub forma unor crime și a altor fenomene inexplicabile ce au loc în oraș. Povestea se complică atunci când în Fell’s Church vine și Damon, fratele lui Stefan, și el vampir, dar aparent reprezentant al acestor forțe ale răului (deși adevărul va fi cu totul altul).
Din acest scurt sinopsis este lesne de înțeles faptul că romanul de față, ca și întreaga serie, este plin de clișeele romantice ale vampirilor care au o conștiință, narațiunea fiind, în cele din urmă, o poveste facilă, despre adolescenți și pentru adolescenți, cu intrigi clasice – prietena invidioasă care trădează, triunghiul amoros, lupta dintre bine și rău, vampirul de care trebuie să te îndrăgostești nebunește. Scriitura, de asemenea, este una cât se poate de ușoară și comercială, fiind genul de roman pentru entertainment, cu limbaj familiar, expresii simple și multe scene ”siropoase” care amintesc de un alt roman de gen - Twilight, deși cel despre care vorbim este apărut încă din 1991, cu mult înaintea celui din urmă.
Dacă sunteți pasionați ai genului, atunci merită să îi acordați o șansă, ca exercițiu de imaginație, dacă nu sunteți atrași de fantasy sau de mitul vampirului în cultura media postmodernă, atunci v-aș sfătui să nu vă irosiți timpul.
Exact, din pacate cred ca a fost cam prima carte din cele enumerate, dar celelalte i-au luat-o inainte ca boom comercial. Oricum se pare ca e a neverending story. Recunosc ca imi place acest mit, dar nu imi plac ideile fixe si putine :) Singura care face nota discordanta in literatura de gen este Anne Rice.
Din pacate, cliseele cu vampiri au invadat intr-adevar piata. Totusi, pentru mine Jurnalele vampirilor, atat filmul cat si cartea, au avut in plus avantajul de a fi ceva mai serioase decat Twilight&Co. De altfel, au fost singurele din gen pe care am putut sa le citesc cap-coada. In mod surpinzator insa, anul acesta au aparut doua carti extrem de serioase in domeniu, ambele foarte bune, de autori romani: Contesa insangerata de Andrei Codrescu, si La sfarsit a mai ramas cosmarul, de Oliviu Craznic. Romantarea povestii contesei Bathory, de catre Codrescu, si melanjul dragoste-moarte in cadru vampiric din cartea lui Craznic au fost foarte pe gustul meu. Anul asta, eu zic ca romanii i-au luat pe straini la calitate in Literatura vampirica, chiar daca nu vor avea ever acelasi succes.
Pingback: Galileo Online » Intermeci (18)
Contesa lui Codrescu nu e propriu-zis cu vampiri, l-am incadrat pentru ca e cu Bathory care ramane pentru mine un personaj vampiric. Dar e foarte buna cartea. Cosmarul e vampiric-vampiric, si inca in sensul bun, pentru ca scrie in postfata din ce intamplari se inspira (mai multe rapoarte ale Inchizitiei Spaniole si un document austriac, nu mai stiu cum ii zice, dar e fain, o sa ma uit ca am cartea acasa).
Consider ca amandoua merita incercate. Pentru mine au fost doua surprize foarte placute, chiar mi se luase de paranormal romance, hi hi. Nu mai sunt copila, totusi…
In Contesa stiu ca nu este vorba de “vampiri” in sensul clasic, ci este povestea femeii in cautarea tineretii vesnice bazata pe acele mituri din istorie – ruleaza si un film saptamana asta pe ecrane, care cred ca are aceeasi poveste :)
Oricum interesul mi-a fost starnit pentru cele doua, cat despre varsta, nu strica cate un roman fantasy din cand in cand :)
Ai dreptate:)! Legat de film, am vazut toate variantele cu Bathory, si nu mi-a placut decat Blood Countess. A, mai era unul de fapt care mi-a placut, da nu mai stiu cum se numea, parca Demon Claw. Ambele sunt cam cheesy, dar macar se pastreaza feelingul. Celelalte cu pretentii istorice de fapt nu respecta deloc istoria, ci incearca sa o scalde si sa o faca pe Bathory sa iasa cat de cat bine.
Copyright ©2011 Bookblog.ro
Madalin Ciortea spune:
27 October 2010 | 6:46 pm
Ah, nu mai pot cu cliseele acestea – True Blood, Twilight si alte cele; cred ca Trezirea – Jurnalele vampirilor 1 este o variatiune a unei teme care s-a epuizat de mult ca substanta narativa.