Titlu: Tămăduitorul
Autor: Antti Toumainen
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Laura Karsch
Numar pagini: 224
ISBN: 978-973-707-694-6

Într-o prezentare selectă (cu hârtie gălbuie, ușoară, cu o oglindă a paginii destul de mare încât să fie relaxantă), editura Trei adună în colecția Ficion Connection titluri atrăgătoare: romane catalogate drept thriller, cu un puternic iz de roman polițist. Cele mai celebre au fost, cu siguranță, cele trei volume ale seriei scrise de Stieg Larson, Millenium, însă în colecție se găsesc foarte multe titluri semnate, în general, de autori scandinavi, cum ar fi: Camilla Läckberg, Mons Kallentoft, Yrsa Sigurðardóttir, Åsa Larsson și mulți alții.

Tămăduitorul este al treilea roman al autorului finlandez Antti Toumainen, și primul publicat de editura Trei. Titlul ales îi face cinste. Stilul rafinat și exact, fără bagaj inutil (în cazul unui roman polițist) de înfrumusețare a limbajului, face lecturarea cărții să fie ușoară și rapidă.

Atmosfera romanului este apăsătoare, tristă. Suntem plasați într-un viitor în care actualele previziuni sumbre cu privire la distrugerea mediului s-au materializat, iar populația deja a început exodul masiv către alte zone ale globului, în care efectele schimbării climaterice nu se resimt încă. Ceea ce rămâne nu este doar o lume afectată de încălzirea globală – ploi neîntrerupte, vânturi care smulg copaci din rădăcină – ci și o lume în care efigiile umane sunt distruse, nu neapărat de condițiile meteo cât, mai ales, de oamenii care pleacă. Perioadele în care acțiunea să desfășoară în deprimanta atmosferă de „afară”, în care ostilitatea mediului este combinată cu violența oamenilor, sunt alternate cu perioade de liniște încărcată de tristețe, în care personajele sunt înăuntru. Casele sunt întunecate, triste și friguroase. Iar cei ce le locuiesc și-au adaptat stările de spirit la această atmosferă, ba și-au mai adăugat și propria disperare la ea.

Acțiunea romanului este plasată în Helsinki, oraș pe care personajul principal, Tapani Lehtinen, pornit cu două zile înaintea Ajunului Crăciunului în căutarea soției sale dispărute, îl străbate de la un capăt la celălalt. Dispariția soției este o situație care îl destabilizează puternic pe Tapani, având în vedere situația generală în care se află orașul. Jurnalistă la un ziar, aceasta a dispărut în timpul unei investigații despre care nimeni nu știe nimic cu adevărat: nici prietenii ei, nici măcar redactorul șef al ziarului la care lucrează.

Din laptopul soției sale, pe care îl recuperează de la birou, și din documentele pe care le găsește, Tapani deduce spre ce subiect s-a orientat ea pentru ultimul articol: o pistă îi dezvăluie nume sonore din perioada de activism pro-mediu din urmă cu 10 – 15 ani. Unul dintre ele, Pasi Tarkiainen, se potrivește unei fețe asociate în prezent, se pare, cu alt nume. În plus, acesta a avut și o legătură directă cu soția sa, Johanna, înainte de căsătorie. Încetul cu încetul, în stilul specific autorilor scandinavi de thrillere polițiste, întreaga poveste își dezvăluie miezul, scoțând spre final la lumină planuri care, înainte de orice, sunt urzite pentru a produce bani.

Acest Pasi Tarkiainen și relația intimă pe care Johanna a avut-o cu el îi dezvăluie lui Tapani Lehtinen o lume în care a trăit până în ziua în care soția sa a dispărut, dar pe care el a perceput-o doar la nivel superficial. Extremist activ, Tarkiainen nu s-a mulțumit cu măsurile pe care guvernele lumii le-au luat pentru refacerea mediului, așa că s-a dedat inclusiv la acte teroriste. Zece ani mai târziu, un criminal în serie ucide marii magnați ai Finlandei împreună cu familiile acestora, justificându-și faptele ca fiind pedeapsa pentru faptul că bunăstarea lor s-a clădit pe distrugerea mediului. Aceleași idei ca și Pasi Tarkiainen, dar un modus operandi mult mai radical. Urmând firele investigației de unde le lăsase Johanna, Tapani reușește să pună cap la cap indiciile, astfel că descoperă atât criminalul, cât și marele joc pe care acesta l-a conceput și pe care l-a pus în spatele motivațiilor radicale.

Romanul Tămăduitorul, deși un thriller cu iz polițist, este mai mult încărcat de elemente stranii decât de suspans. Latura SF este destul de accentuată, însă nu contrabalansează îndeajuns dramatismul, așa încât rezultatul este bizar. Elementele de anticipație sunt plasate oarecum ostentativ și, fără să existe preambuluri pentru ele, șochează atunci când se dezvăluie ca parte integrantă dintr-o atmosferă a unui Helsinki din viitorul apocaliptic generat de încălzirea globală și nu doar o criză de moment prin care trece orașul. Dar această stranietate reușește să țină cititorul alert, oferindu-i „dușuri reci” cu care este readus la nivelul de atenție de la început.

Personajele sunt cumva învăluite, fiecare dintre ele, într-o aură misterioasă. Johanna este doar pomenită în amintirile soțului său sau în discuțiile cu prietenii sau foștii colegi de serviciu, iar personajul astfel construit este fantomatic, spectral. Hamid, șoferul de taxi care-l plimbă pe Tapani prin Helsinki, are o oarecare concretețe, însă felul în care apare când nici nu te-aștepți și, în plus, ultima replică pe care o dă în roman – „N-am fost mereu taximetrist” – îl plasează și pe el în zona straniului.

Cei doi prieteni ai cuplului Tapani - Johanna, și anume Ahti și Elina Kallio, sunt chiar mai bizari decât toate celelalte personaje luate la un loc. Mai întâi par a fi un cuplu obișnuit, doi oameni care se iubesc și care, extrem de recent au luat hotărârea de a se muta, la fel ca mulți alții, în zone mai primitoare, apoi un lucru bizar i se întâmplă lui Ahti – este mușcat de un șobolan – iar cuplul rămâne pe loc. Dar imediat după asta, lui Tapani hotărârea lor de a se muta, laolaltă cu felul de a se purta din ultima vreme – inclusiv reacția anemică la auzul veștii că Johanna a dispărut – i se par destul de ciudate pentru a fi investigate. Și astfel ne trezim cu încă două personaje care își pierd încet-încet concretețea. Personajul care reprezintă linia de plutire a ansamblului de personaje din roman este Harri Jaatinen, un ofițer din forțele polițienești extrem de rarefiate în ultima vreme. Dedicat orașului și servirii lui din postura de reprezentat al forțelor de ordine statale, Jaatinen are și el un comportament ciudat, totuși. Dispare – sau nu-și face apariția – când pare a fi mai mare nevoie de el, iar când își face meseria, refuză să urmeze anumite piste care par foarte solide. Acest lucru îi permite lui Tapani să escaladeze el însuși traseul principal al investigației.

• Plusuri

  Stilul clar și atmosfera stranie fac din romanul Tămăduitorul un roman închegat, oferindu-i cititorului o lectură plăcută.

• Minusuri

  Atmosfera este, poate, prea întunecată și apăsătoare. Lecturarea romanului ar putea deprima într-o oarecare măsură.

• Recomandari

  Recomand Tămăduitorul pasionaților de literatură polițistă și de thrillere. Cred că este lectura perfectă pentru serile de sâmbătă și duminică, în special în anotimpurile cu vreme mohorâtă.