Titlu: Soția perfectă
Autor: J. P. Delaney
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Manuela Bulat
Numar pagini: 447
ISBN: 978-606-33-7074-8

Nu există căsnicii perfecte, există mariaje în care adevărul se împletește cu minciuni și cu acea stare reconfortantă de necunoștință. Probabil, acest lucru sună exact ca o condamnare la supliciu, dar dacă faci abstracție de pateticul situației, să trăiești destul de bine. Ce e de făcut atunci când situația iese de sub control? Un posibil scenariu ni-l oferă autorul J. P. Delaney în volumul său Soția perfectă, tradus la editura Litera.

I-am cunoscut scriitura încă din romanul „Crede-mă când mint” și trebuie să recunosc că mi-a explodat creierul atunci, pentru că Delaney este un maestru virtuos al încâlciturilor de subiect, al mis-en-scenelor organice și al detaliilor ascunse sub copertina firavă a unor aparențe jucate aproape de normalitate.

În Soția perfectă, autorul merge mai departe, explorând câteva subiecte temerare, zic eu, pentru genul literar în care scrie. Fiind un thriller psihologic, romanul vizează teme precum dorința de control obsesiv, manipularea și distrugerea echilibrului lăuntric, autismul, poliamoria și căsniciile distructive. Toate aceste subiecte se împletesc cu turnuri de situație, cu momente încordate din punct de vedere emoțional și cu foarte multe paradoxuri, care te fac să-ți pui întrebări pentru a le înțelege. Apropo, deschid o paranteză pentru cei care nu l-au citit încă pe Delaney, nu vă grăbiți să trageți concluzii pripite, pentru că jumătate dintre pronosticurile făcute vor eșua aproape de final, iar acest lucru mi se pare de-a dreptul fascinant.

Abbie este o soție perfectă. Este întruchiparea unei femei obediente și supuse. De ce? Pentru că este o versiune tehnologizată a unei consoarte defuncte. Soțul său Tim este un magnat în sfera tehnologiilor informaționale și un fan al inteligenței artificiale, care are un plan aproape malefic. Ce ar putea ieși din acest pseudo mariaj? Cine este culpabil și cine jertfa? A exista sau nu iubire?

Trebuie să recunosc că am citit cartea pe nerăsuflate, ceea ce în ultimul timp devine din ce în ce mai greu, or tot mai mulți autori nimeresc în acel făgaș al teribilismului, ucigându-și nemilos personajele. Delaney își respectă eroii și cititorii, iată de ce nu alege metoda clasică a genului, pe formula șochează cât mai disperat, ci mai degrabă a ales tactica: șochează și fugi, lăsându-și cititorii să mediteze asupra subiectului, să formuleze ipoteze și să găsească adevărul din spatele cuvintelor.

Mi-a plăcut reprezentarea tripartită a narațiunii, în care se împletesc diverse pasaje din trecut și prezent, deoarece acest lucru îi permite cititorului să perceapă multiaspectual subiectul. În definitiv, romanul nu este doar despre un mister și dezlegarea acestuia, ci mai degrabă despre combaterea patternurilor defectuoase în relațiile interumane. Cred că majoritatea oamenilor au avut, măcar o dată în viață, o relație compulsiv obsesivă pe post de agresor sau de victimă. Cert este că romanele lui Delaney sunt bune să ghideze cititorii spre un făgaș de așa nu, demonstrându-le pe cale teoretică că uneori idealurile nu sunt decât baloane de săpun efemere și fragile.

Meritul lui Delaney este că ne-a convins pe noi, amatorii acestui gen de carte, că încă se mai poate scrie de calitate și cu suspans dozat exact atât cât să-ți capteze atenția și să-ți stârnească interesul față de acțiune. Dacă sunteți fanii literaturii de suspans și vreți să vă satisfaceți pofta de taine, mister și secrete, atunci nu pregetați! Puneți mâna chiar acum pe romanele lui Delaney. Sunt sigură că o să vă placă.