Titlu: O fereastră întunecată
Autor: Florin Irimia
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 216
ISBN: 978-973-46-3192-6

,,[…] mi-ar fi plăcut să nu simt în fiecare zi că trăiesc într-o asemenea ţară, imprevizibilă, isterică, grosolană, ostilă deopotrivă tinerilor şi bătrânilor, dispreţuitoare cu cei mai mulţi dintre oamenii care au avut neşansa să se nască aici.”

Atunci când spun România, care sunt primele lucruri care-ţi vin în minte? Ce simţi când te gândeşti la ea? Ce ştii despre trecutul nostru? Evit să mă uit la ştiri, în special la cele de genul ,,de la ora 5”, să vorbesc despre politică, să recunosc cât de tare am decăzut, întrucât cred cu tărie în altceva. Florin Irimia ne vorbeşte despre trecutul nostru întunecat, despre acele lucruri din prezent pe care încerc să le ignor, despre un posibil viitor apocaliptic. E o lume din care Speranţa nu mai există, o lume a pesimismului ,,total”, dacă pot spune astfel, în care nu găsim un Nimic, ci acea parte întunecată a Vieţii, atât de absurdă şi de macabră încât vrei să îţi întorci privirea spre altceva. Numai că nu mai poţi. E trecutul nostru, şi ţara noastră, şi timpul nostru, fie el prezent, trecut, sau viitor.

O fereastră întunecată este spus pe mai multe voci, fragmentat, delirant, ce îmbină mai multe stiluri în puţinele sale pagini. În prima parte a lui, aflăm povestea lui Mircea Bătrânu şi a Semplistei, după Marele Cutremur, într-o lume a viitorului, plină de Neoameni şi Răuvoitori. Atunci când începem să ne familiarizăm cu perspectivele lor, îl descoperim pe Edi Florian din perioada interbelică, fost detectiv particular, cel care acum scrie un roman intitulat O fereastră întunecată, plin de termeni necunoscuţi acelei vremi, precum ,,Logan, Metro, Bucur Obor, internet, Youtube”. (107) Partea cea mai interesantă pentru mine a acestui roman postmodern, de la primul până la ultimul cuvânt, este această relaţie a scriitorului cu propriile personaje, sau a personajelor cu propriul creator, acel delir ce trebuie urmărit cu atenţie, în care ,,scrisul e liantul”: între trecut şi viitor, între Mircea şi Edi, între lumea de acolo şi lumea de aici, în care nimic însă nu s-a schimbat: Semplista din 2018 şi Olguţa din ’33 sunt simple obiecte sexuale pentru profesorii lor, ambele fără putere, violate de grupuri de bărbaţi, una în haosul produs de un Mare Cutremur, cealaltă în timpul pogromului de la Bucureşti din ’41. O fereastră întunecată este un roman în roman, care prin cel care scrie, fie că este numit Mircea, Edi, Semplista, Olguţa sau un narator fără nume, imaginea cenuşie a României, din mai multe epoci, care se reflectă una-n cealaltă, ne este prezentată.

Să mori; să dormi/ Atât; şi printr-un somn să curmi durerea/ Din inimă şi droia de izbeilişti/ Ce-s date cărnii este-o încheiere/ Cucernic de râvnit. Să mori, să dormi;/ Să dormi – visând, mai ştii? (William Shakespeare – Hamlet)

Mircea şi Edi sunt fie scriitori rataţi până la un anumit punct, fie salvatori care se ,,ratează”. Dacă Mircea se gândeşte la sinucidere ca unica ieşire ce i-a mai rămas, Edi, în special, pare un Hamlet într-o lume autohtonă, cel ,,ales” de Spirite, cel care poate comunica cu ele, cel căruia i se explică misiunea sa de însuşi Eminescu.

Asumarea trecutului este una dintre temele centrale ale romanului. Aproape de ultimele sale capitole, cartea renunţă la fabulaţii, la dialgourile dramatice dintre Hitler şi Ion Antonescu, nu se mai vorbeşte despre credinţa lui Hitler conform căreia evreii sunt o rasă de extratereştrii, veniţi să ne distrugă, cei care au creat proprietatea [Rousseau: ,,Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat sa spună: «acesta este al meu» și care a găsit oameni destul de proști ca să-l creadă, a fost adevăratul întemeietor al societății civile”], ci oferă perspectiva clară, mai mult decât realistă, simplă, dramatică a poveştii Olguţei, cea care continuă romanul lui Edi. Dacă până aici simţeam că Istoria ţării este istoria individului, în aceste pagini de final, Irimia se opreşte de a mai privi Istoria unui popor, şi prezintă de astă dată o istorie – personală, tragică, a unei fiinţe umane, prin care întreaga Istorie a acelor ani se reflectă.

,,Dacă trecutul e o casă în care încerci să te uiţi pe-o fereastră, fereastra trecutului nostru e foarte întunecată. Şi, când zic asta, mă refer, desigur, la ambele accepţiuni ale termenului: nefast, plin de nenorociri, dar şi obscur, neadus la lumină. Nici până azi nu se ştie, adică nu se vrea să se ştie ce s-a petrecut în perioada aceea. Deşi documente există, s-au scris şi câteva cărţi. Dar oamenii care le-au scris sunt numiţi trădători, falsificatori ai istoriei. Există interese enorme ca adevărul să rămână unde se află acum, adică în întuneric...” (175)

O fereastră întunecată este un roman interesant prin felul în care este construit, trimiterile pe care le face, semnalele de alarmă pe care le trage, perspectivele sale, paginile dedicate pogromului. În trecut şi-n viitor, ,,asta-i România. O casă a groazei, o casă care vrea să-ţi facă rău prin orice mijloc posibil. Inclusiv sau mai ales prin cei ce o locuiesc.” (204) Aş îndrăzni totuşi să adaug că pentru mine, România nu se rezumă doar la Istorie. Care stat oare nu îşi are povestea sa întunecată? E vorba şi de Istoria mea personală. Iar România, de bine, de rău, a fost Ithaca mea. În ea am descoperit oamenii pe care-i iubesc. Pe cei care fac o diferenţă. Da, extrem de puţini, în puzderia de ignoranţi, de ,,Neoameni” şi de ,,Răuvoitori”. Pe cei simpli. Aici am început să construiesc ceea ce îmi doresc, să îmi dau seama de ceea ce vreau, să mă descopăr pe mine. Nu cred că putem şterge ţara din care ne naştem din memoria noastră, oricât de departe am pleca. Iar memoria ,,înseamnă identitate.” Şi-n naivitatea mea, încă mai cred în ea.

• Plusuri

  Construcţia romanului, vocile narative, îmbinarea mai multor stiluri, paginile ce vorbesc despre pogrom;

• Minusuri

  Extremismul ideilor, un limbaj uneori prea obscen, exagerat, atunci când nu este necesar;

• Recomandari

  Pasionaţilor de istorie, celor preocupaţi de trecut, gata să şi-l asume, cei interesaţi de romane postmoderne.