Rating:

Film: Southpaw: Lovitură de stânga
Regizor : Peyton Reed
Durata : 124 min
Anul apariției: 2015
Actori: Jake Gyllenhaal, Rachel McAdams, Forest Whitaker, 50 Cent

De obicei vara este săracă în filme bune. Filmele de Oscar nu se prea împacă cu gradele din termometru sau cu nevoia oamenilor pentru ceva ușurel și distractiv, de asta vedem animații, comedii și blockbustere din mai și până în septembrie. Ocazional mai scapă câte un film care nu se înscrie în categoria „distracție de week-end” așa cum este și cazul lui Southpaw: Lovitură de stânga.

Filmul îi aduce împreună pe Jake Gyllenhaal, Rachel McAdams și Forest Whitaker într-o poveste despre învingători și învinși. Gyllenhaal îl joacă pe Billy Hope, campion mondial la box la categoria semigrea, care și-a croit un drum în viață dărâmând tot ce îi stătea în cale prin forța pumnilor săi.

Rapiditatea loviturilor din ring e egalată doar de temperamentul său, care îl bagă în probleme pentru care nu tot timpul găsește o rezolvare. Iar din vârful piramidei ajunge să decadă rapid atunci când, printr-o împrejurare stupidă, își piarde nevasta, ca apoi să i se alăture și cariera și fiica ce îi este luată de protecția copilului. Drumul înapoi spre iertare și spre victorie nu este unul ușor cu atât mai mult cu cât noul său antrenor nu pare să îi ușureze viața și îl pune față în față cu o serie de adevăruri dureroase dintre care cel mai important e acela că el e responsabil pentru unde a ajuns și doar el poate să schimbe turnura lucrurilor spre ceva mai bun.

Cei care au văzut Rocky vor critica filmul pentru clișeele care sunt un pic mai multe decât mi-aș fi dorit. Cei care au văzut The Fighter vor spune că nici măcar nu se chinuie să ofere ceva mai mult decât o poveste banală, lipsită de profunzime. Eu zic că adevărul e pe undeva pe la mijloc. Nu-mi mai amintesc prea multe din „Rocky” dar aici boxul în sine ajunge să eclipseze și să echilibreze toate celelalte aspecte sau neajunsuri ale filmului. Este fascinant să privești antrenamentele și îndârjirea cu care Hope luptă pentru a își recupera fiica și titlul pierdut. Iar scenele din ring sunt atât de bine filmate încât pe alocuri am uitat că e doar un film și nu transmisiunea în direct a unui meci.

Este fascinant să văd din nou până unde poate să meargă ambiția lui Gyllenhaal pentru a da viața personajelor pe care le interpretează. Dedicarea sa pentru filmul de față ducândul la încă o transformare fizică care de această dată i-a permis să joace scenele de luptă fără dublură. Nici Whitaker nu este mai prejos în rolul de antrenor – maestru – psiholog în care îmbină experiența din ring cu cea din afara lui, la care se adaugă o doză de umor care mai risipește din gravitatea scenelor de violență sau din tonul sumbru de la care pornește filmul.

Concluzia este că se putea mai mult – filmul se termină acolo unde mă așteptam să înceapă - și mai bine în termeni de scenariu și de replici. Dar dacă nu ai termen de comparație nu o să îi observi aceste lipsuri, iar dacă le ai, atunci o să îl aprecizi cel puțin pentru lupta din ring care te va face să vrei să-ți pui o pereche de mânuși și să-ți încerci norocul.