bookblog.ro

Psihopați, reîncarnare și aventuri în junglă

Scris de • 4 March 2020 • in categoria

Titlu: Ucigașul renăscut
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 512
ISBN: 978-606-400-386-7
Cumpara cartea

Ucigașul renăscut este al treilea volum al seriei Niels Bentzon (despre primele două volume ale seriei, Ultimul om bun și Somnul și moartea, apărute tot la editura Trei, am scris pe blogul FanSF, aici și aici).

Povestesc nițel despre serie și apoi purcedem la treabă: Niels Bentzon era negociator al poliției din Copenhaga trimis să stea de vorbă cu cei care doreau să-și pună capăt zilelor. Numai că, dintre toate ciudățeniile lui, cel mai mult ieșea în evidență fobia sa față de călătoriile pe distanțe mari; această fobie data din copilărie și-l împiedicase să aibă o viață normală cum aveau ceilalți colegi ai săi, neputând să meargă la cursurile de perfecționare de peste ocean organizate de FBI sau să se bucure de viață așa cum trebuie. Așa că nu el era varianta preferată a șefilor când cineva dorea să se sinucidă, însă, în lipsă de altceva, mergea și el. După o astfel de tentativă, în urma căreia aproape totul iese bine, Niels este rugat de șeful lui să se ocupe de anchetarea unor crime misterioase de-a lungul și de-a latul mapamondului (în „Ultimul om bun”) și, apoi, de rezolvarea misteriosului caz al unei balerine sinucigașe (în „Somnul și moartea”).

Poveștile sunt ample și nu am să le dezvolt aici; amintesc doar faptul că, în primul volum, Niels Bentzon este căsătorit cu o arhitectă daneză de top, acum plecată în Africa de Sud, pentru un an, și cu care el discută doar pe video. Și că, tot în primul volum, Niels o cunoaște pe Hannah Lund, astrofizician de geniu, dar nu cu toate țiglele pe casă, lucru pe care, de altfel, îl recunoaște și ea. Motivele sunt însă întemeiate: fiul ei, geniu și el, dar schizofrenic, i s-a sinucis, iar soțul, matematician de geniu, a părăsit-o și s-a refugiat tocmai în Canada; morala, la o privire superficială, ar fi că și prea mult geniu strică și-ți poate distruge viața.

Însă lui Niels Bentzon i se potrivește ca o mănușă o personalitate și mai sucită ca a lui, deși, vom descoperi pe parcursul următoarelor volume, chiar și bizarei Hannah Lund i se pare că ciudățenia lui Niels e cam mult. Așadar, cei doi ajung să se cunoască, să se îndrăgostească și să se căsătorească, după ce Niels ajunge la concluzia că totuși o relație între doi oameni despărţiţi de o asemenea distanță nu are cum să funcționeze, așa că decide să-și părăsească soția arhitectă și să o ia de soție pe Hannah Lund. Ba chiar și fobia de călătorii îi dispare, printr-un miracol care m-a făcut să-i scad niște stele primului volum al seriei.

Însă, așa cum spuneam și-n cadrul precedentelor recenzii, seria dedicată negociatorului danez Niels Bentzon a devenit mai bună de la un volum la altul, culminând, se pare, cu acest ultim volum apărut până acum la noi (seria numără cinci volume în total, ultimul fiind apărut în 2017), Ucigașul renăscut. Așadar, despre ce este vorba aici: psihiatrul-șef al secției de maximă securitate Sikringen, din cadrul celei mai bine păzite închisori din Danemarca, este găsit mort într-o toaletă a închisorii, după ce aparent băuse un pahar plin cu zeamă de cucută.

Dar cum acesta era doctor, iar otrăvirea cu cucută este probabil cea mai dureroasă moarte prin otrăvire, nu cumva este ceva putred la mijloc și acesta a fost totuși „convins” să bea zeama mortală? Dar cine, de ce și cum a izbutit o asemenea performanță, fără să fie auzit sau văzut de nimeni, deși Sikringen este, teoretic, o fortăreață inexpugnabilă, în care nimeni nu poate intra sau ieși neverificat și-n care pașii tuturor sunt atent supravegheați? Un singur om poate rezolva această enigmă, iar acesta nu poate fi decât... Jean-Claude van Damme. Sau Niels Bentzon, dat fiind că van Damme a cam îmbătrânit, iar Niels e mai la îndemână și i-a și fost pacient (și prieten) lui Christian Paludan, psihiatrul care a băut, precum Socrate în antichitate, un pahar plin cu zeamă de cucută.

Așadar, un polițist cu ceva probleme la tărtăcuță renunță la o binemeritată vacanță alături de soție tocmai în Chile și acceptă să intre sub acoperire în Sikringen. Adică să o facă pe nebunul, să se infiltreze printre cei mai violenți și mai psihopați dintre psihopații danezi, cu scopul de a desluși ițele misterioasei morți a lui Paludan. Și ce-ar putea merge rău dacă intră acolo?

Păi, multe, doar am mai văzut acest scenariu în zeci de filme, și știm cu toții cum se termină. Numai că, dat fiind că povestea n-a fost scrisă de vreun scenarist supraevaluat de la Hollywood, ci de cei doi scriitori danezi care se ascund în spatele pseudonimului A.J. Kazinski, aceasta nu o dă în ridicol. Bine, avem parte, așa cum ne-am obișnuit deja din precedentele două volume, cu un element supranatural - în acest caz, reîncarnarea -, însă povestea decurge frumos, urmând, până la un anumit punct, scenariul clasic al unei povești polițiste decente cu un sticlete intrat sub acoperire într-o închisoare.

Dar... dar... o mai avem și pe Hannah Lund, care nu se poate duce pur și simplu în Chile și să se holbeze la stele prin cel mai mare telescop din lume (la acea vreme). Nu, ea pleacă pe urmele destinatarului unei misterioase scrisori trimise pe numele celui mai celebru rezident al secției de maximă securitate Sikringen: însuși Portughezul, personaj de legendă al închisorii, despre care se zice că n-a mai dormit de câteva decenii.

Aventurile se țin lanț în această nouă poveste imaginată de A.J. Kazinski. Fac ce fac autorii și născocesc o intrigă mai complicată ca alta, amestecând laolaltă trama polițistă cu romanul de aventuri, cu filosofia, cu reîncarnarea și cu o frumoasă ficțiune istorică ce se petrece în Londra anului 1939, al cărei sens nu-l pricepi decât de pe la jumătatea volumului încolo, dar de a cărei importanță îți dai seama pe loc.

Mărturisesc că habar n-am avut de ce sunt plimbat ba în trecut, ba în prezent, ba în America de Sud, ba în Danemarca, sau de ce nu mă lasă mai mult autorii în compania lui Niels Bentzon. Pentru că trebuie să recunosc că această bucată a poveștii reprezintă una dintre cele mai solide și mai antrenante mostre de cum se scrie o poveste polițistă cu cap, mijloc și coadă, fără a coborî ștacheta, fără a te lăsa cu ochii în soare, fără a te face să exclami la sfârșit: atâta doar? Așa simplu era de rezolvat?

Ajuns la finalul celui de-al treilea volum al seriei, nu îmi rămâne decât să spun, așa cum am făcut-o și pe Goodreads nu cu mult timp în urmă: seria Niels Bentzon devine din ce în ce mai bună de la un volum la altul. Personaje complexe și imprevizibile (Niels, Hannah, Leon, Portughezul, în acest caz), intrigă beton, alambicată și întunecată, plus un strop de filosofie și de speculații pe marginea existenței sufletului, a supraviețuirii acestuia după moarte, a posibilității reîncarnării, a existenței stigmatelor, lucruri care sporesc fascinația cititorului pentru această excelentă serie nordică. Recomandată!

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro