bookblog.ro

Povestea a două Istorii

Scris de • 4 December 2019 • in categoria

Titlu: București, marea speranță
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Numar pagini: 283
ISBN: 978-973-46-7848-8
Cumpara cartea

Am citit București, marea speranță aproape pe nerăsuflate. Așa cum se citește o poveste frumoasă, care te ia de mână și te duce în alte timpuri care ți se par cunoscute și, în același timp, misterioase, despre care ai mai auzit și care, totuși, își păstrează o prospețime greu de definit. Este, de fapt, o poveste a două Istorii: Istoria Mare (sfârșitul Primului Război Mondial, Marea Unire) și istoria mică a oamenilor „aflați sub vremi” și care încearcă să le supraviețuiască.

Vasilica și Tiberiu, soț și soție, ajung în Bucureștiul de început de secol al XX-lea, venind dintr-un sat transilvănean în căutarea unei vieți mai bune. Ea este fata preotului din Ceru-Băcăinţi, cu diplomă de la şcoala de moaşe din Budapesta, el, institutor, cu studii la Viena și patriot. Ea reușește să își construiască un renume în capitală și devine moașa preferată a doamnelor din diferite medii sociale bucureștene. El caută un post de profesor de limbi clasice și își maschează eșecul profesional cu scuza corupției care domnește peste tot in capitală și refuzul de a apela la mijloace necinstite pentru a obține o slujbă. Vasilica întreține familia, în timp ce Tiberiu își petrece timpul în Cișmigiu, cu un grup de patrioți care se vor a fi rezistența română împotriva ocupației germane.

Personaj foarte bine conturat, Vasilica va pătrunde în casele oamenilor bogați și celebrii din capitală, ajungând până la Palatul Regal, unde va ajuta femeile să aducă pe lume copii, să scape de sarcini nadorite sau le va trata de diferite boli femeiești. În timpul consultațiilor, ajunge confidenta pacientelor sale, având o reputație de persoană serioasă și discretă.

Capacitatea personajului principal de a pătrunde în cele mai diverse medii sociale oferă cititorilor posibilitatea de a se delecta cu povești savuroase din Bucureștiul ultimilor ani ai Marelui Război, unde soțiile de mici negustori au aceleași probleme și frământări ca și doamnele de onoare ale Reginei Maria, unde figuri celebre ale epocii precum Titu Maiorescu, Petre Carp, Ion C. Brătianu, Regele Ferdinand intră și ies ca pe o scenă de teatru.

Cristian Teodorescu reușește să construiască o frescă a timpului României Mari, conturând personaje și povești dintr-o epocă în care „timpul părea să mai aibă încă răbdare cu oamenii”.

  • Plusuri

    O construcție narativă foarte reușită, cu personaje puternic conturate și povești relatate în manieră cinematografică.

  • Recomandari

    O carte plină de farmec și un stil ce se conturează ca o voce aparte în peisajul literar actual.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro