Titlu: Cercul scriitorilor din Viena
Autor: J.C. Maetis
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2025
Traducere: Alina Cârâc
Numar pagini: 416
ISBN: 978-606-097-531-1

Pentru mine, Cercul scriitorilor din Viena, de J.C. Maetis nu este doar un thriller istoric, ci un roman despre identitate. Despre cum identitatea poate fi impusă și pierdută în condiții extreme, sau chiar transferată. John Matthews, numele din spatele pseudonimului, explorează cu subtilitate și forță nuanțele identității într-un context în care cine ești devine o sentință.

Povestea se desfășoară în Viena, imediat după Anschluss, când a fi evreu - chiar și pe sfert, chiar și fără să fii practicant - devine brusc o etichetă indezirabilă și periculoasă. Autoritățile naziste te reduc, îți impun, te definesc ca fiind evreu și asta este o condamnare în sine.

Personajele principale, Mathias și Johannes, doi scriitori de romane polițiste, trebuie să renunțe nu doar la identitatea lor oficială, de cetățeni, pentru a supraviețui, ci la întreaga lor viață. Își schimbă numele, trecutul, chipul, pierzând tot ceea ce a însemnat până atunci sine. Și totuși, un lucru rămâne constant: identitatea lor de scriitori.

Această fidelitate față de cuvânt este una dintre temele majore ale romanului. Într-un oraș ca Viena, unde cultura cuvântului a fost cândva o formă supremă de rafinament – de la poezie, la publicistică și la filozofie – vedem cum cuvântul este treptat suprimat de naziști, cenzurat, ars. Cartea surprinde excelent această atmosferă de teroare în care scrisul poate deveni fie armă, fie adăpost. La un moment dat scrisul este chiar o monedă de schimb în viața dură a unui lagăr de exterminare.

Pentru Mathias și Johannes, ficțiunea nu este doar o formă de evadare, ci și de supraviețuire. Ei publică pentru a-și întreține familiile, pentru a păstra ceva autentic din vechea lor persoană, dar și ca prilej de escapism pentru ei și cititorii lor. Nu sunt niște disidenți, își plasează romanele într-o epocă cât mai îndepărată de cea contemporană lor pentru a uita realitatea războiului și pentru a trece pe sub radarul cenzurii naziste. 

“Apoi era chestiunea explozibilă despre ce să scrii. Lumea nu voia povești de război, pentru că le aminteau prea mult ce se petrece dincolo de ușa casei lor - deci nici o șansă de a evada din realitate așa. Și oricum era un teren periculos, pentru că naziștii trebuiau descriși într-o lumină pozitivă sau cu simpatie. Existau interminabile broșuri de propagandă nazistă, cărți și filme în acest scop - așa că nu avea sens să intru pe respectivul teren. La fel și pentru dușmanii en titre ai Reichului: evreii, țiganii, comuniștii, bolșevicii și disidenții; aceștia trebuiau pictați într-o lumină negativă. Nu prea era loc de manevră, așa că mai bine să eviți epoca cu totul.”

Am menționat la începutul textului transferul de identitate. Aș îndrăzni să spun că asta a făcut autorul cu personajele sale. Numele John Matthews sună teribil de asemănător cu Johannes și Mathias. Pe lângă nume, le-a transferat și meseria sa - autorul este un apreciat scriitor de thrillere, iar cei doi sunt scriitori de romane polițiste. 

Mai mult, protagoniștii trăiesc ceea ce e posibil să fi fost o istorie de familie. Fiul unui evreu fugit din calea pogromurilor, John Matthews folosește în acestă carte ceea ce e posibil să fie povești despre familia rămasă în Lituania și căzută pradă Holocaustului. Oameni care fug, se ascund, sunt vânați și încearcă să supraviețuiască - toate aceste experiențe trăite de personajele din carte pot fi, în mod plauzibil, inspirate din poveștile reale ale familiei autorului. 

Cercul scriitorilor din Viena poate fi citită și ca o meta-ficțiune - un roman în care ficțiunea și realitatea se învârt într-un cerc complet. J.C. Maetis pornește de la documente și fapte reale pentru a construi povestea, dar, pe măsură ce acțiunea avansează, lumea personajelor începe să semene tot mai mult cu un roman polițist. Exact ca în cărțile scrise de cei doi protagoniști, realitatea devine întunecată, tensionată, plină de pericole, urmăriri și crime. Ficțiunea și realitatea se confundă, se hrănesc una pe cealaltă și ajung să se oglindească în mod tulburător.

Romanul începe în forță încă de la primele pagini - este scris direct, sincer, aproape crud. Citatele care deschid fiecare capitol (extrase din legi antisemite reale) ne oferă o privire clară asupra felului în care libertățile dispar treptat, sub forma unei liste tot mai lungi de interdicții; o capcană în care sunt prinși mii de oameni. 

“Instituțiile guvernamentale nu au voie să angajeze evrei sau Mischlinge și oricare dintre aceștia deja angajați vor fi concediați.”

Este o lectură intensă, tulburătoare, care nu te lasă să ieși din ea fără întrebări și este deschisă la interpretări, opinii și chei de lectură.