Titlu: Povestea uitării
Autor: Stefan Merrill Block
Rating:
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Rodica Ştefan
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-689-397-1

Iniţial, două vieţi distincte, fără nici o legatură una cu cealaltă: Seth şi Abel. Seth, un adolescent de 15 ani, maturizat înainte de vreme, ros de teama că mama lui, Jamie, bolnavă de „uitare”, se va rătăci complet, fără posibilitate de întoarcere. “Uitarea” are un nume: Alzheimer, iar stadiul ei final apare atunci când efectiv uiţi tot, inclusiv să trăieşti... Abel, un bătrân condamnat pe viaţă să aibă un handicap inestetic, măcinat totodată de un secret ruşinos. Ce ar putea avea cele două personaje în comun, plus un ţinut magic, numit Isidora? Cam asta m-am întrebat eu trei sferturi din carte, şi mă gândeam că la un moment dat, toate aceste elemente ar fi trebuit să se intersecteze cumva. Şi aşa a fost.

Atunci când am citit despre Povestea uitării m-a atras faptul că romanul a fost construit în jurul maladiei Alzheimer. Mai citisem o carte care trata, cât se poate de literar, subiectul aceleiaşi boli, şi anume Madonele din Leningrad, de Debra Dean, în care personajul principal încerca să îşi conserve memoria prin intermediul tablourilor cu madone din muzeul Ermitaj. De această dată, bolnava nu ştie să se ajute singură, în schimb fiul ei se străduieşte să meargă pe urmele bolii, pentru a o înţelege şi pentru a-i găsi un leac, dacă nu pentru mama lui, măcar pentru generaţiile următoare.

Părinţii lui Seth nu îi împărtăşesc acestuia prea multe detalii despre trecutul lor şi despre locul din care provin. Iar mama lui este cu mult mai misterioasă. Schimbă subiectul de fiecare dată când copilul întreabă despre părinţii ei, în schimb îi vorbeşte acestuia despre un ţinut misterios, numit Isidora, care bântuie printre capitolele cărţii:

“Pe lângă lumea noastră mai există una. Sunt locuri pe unde poţi trece dincolo”, aşa începea mama de fiecare dată. “Această altă lume se numeşte Isidora şi este la fel de mare ca a noastră şi, în multe privinţe, este la fel. […] Deosebirea cea mare este însă că în Isidora nimeni nu-şi aminteşte nimic. […] La prima vedere pare înfricoşător, dar, dacă nu îţi aminteşti nimic, atunci n-are de ce să-ţi fie frică. Şi oricum, în Isidora ai mereu tot ce-ţi trebuie.”

Simptomele bolii Alzheimer în cazul mamei lui îl determină pe Seth să recurgă la cele mai disperate încercări de a recompune trecutul acesteia, un puzzle întortocheat, cu multe elemente lipsă. Cartea îmbină ingenios imaginaţia debordantă cu studiul ştiinţific, ceva mai sec pentru cititorii obişnuiţi exclusiv cu beletristica, la care se adaugă ancheta de teren şi studiile de caz.

Jamie are la un moment dat o ultimă cădere. Pleacă de la sanatoriu, iar Seth hotărăşte să o ducă în sfârşit „acasă”. Aşa că acum, rutele tuturor personajelor se întâlnesc într-un punct comun, numit simbolic Isidora. Iar secretul reprobabil prinde contur.

Boala poate reprezenta un bun subiect literar. În funcţie de intenţia autorului, conferă personajului degradare şi înjosire, sau dimpotrivă, îl poate înălţa, învăluindu-l într-o aură sublimă. Iar cele mai multe boli exploatate în cărţi sunt cele fatale sau cele care încă păstrează misterul atunci când vine vorba de cauzele care le provoacă, precum cancerul, tuberculoza sau, cum e cazul de faţă, Alzheimer.
Cat costa cartea Povestea uitarii?

• Plusuri

  Prezentarea unei boli necruţătoare într-o lumină aparte, lirică. Modul în care elementele din roman converg spre întâlnirea de la final.

• Minusuri

  Tonul in mare parte deprimant, precum şi relatarea greoaie pe alocuri, din cauza căreia este posibil să îţi mai pierzi răbdarea.

• Recomandari

  Celor cărora le plac romanele profunde şi realiste, cu personaje caracterizate de defecte, probleme, decizii greşite şi frământări ca oricare dintre noi… De asemenea, celor care vor să citească despre maladia Alzheimer, relatată din perspectivă beletristică.