Titlu: Pulbere de stele
Autor: Neil Gaiman
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Liviu Radu
Numar pagini: 226
ISBN: 978-606-8044-09-5

„Pulbere de Stele” a lui Neil Gaiman a fost o carte de care m-am îndrăgostit înainte de a-i citi prima pagină sau vreo pagină, oricare la întâmplare. Ecranizarea ei a ajuns la rang de ritual pentru că revăd filmul cel puțin anual. Și dacă filmul amestecă bine, la un loc, un elixir hollywoodian din care mușcă și romanticul și comedianul, cartea își cerne întâmplările și din ele rămâne ficțiunea curată, fantezismul pentru care e cunoscut autorul și care-ți subjugă imaginația, purtând-o prin adâncul munților și prin înaltul cerului.

Cumpără titlul în engleză

Povestea se deschide cu Satul Zidului și cu Zidul cel lung care desparte lumea oamenilor de cea a creaturilor fantastice. Dunstan, tatăl eroului principal, e cel care deșiră firul narativ atunci când se avântă spre bâlciul ținut o dată la nouă ani pe pajiștea din Țara Zânelor. Acolo o întâlnește pe mama lui Tristran, singura fiică a celui de-al optzeci și unulea senior de Stormhold. Anii trec și întâmplarea face ca tânărul protagonist să promită celei mai frumoase fete din sat, Victoria, că-i va aduce steaua căzătoare dacă îi va oferi ce-și va dori. Fata acceptă și așa începe adevărata poveste a lui Tristran Thorn, băiatul plecat la drum pentru o stea căzătoare și pentru a câștiga iubirea alesei inimii sale și care s-a întors bărbat în toată firea, cu aleasa inimii sale la braț, steaua Yvaine.

Cartea lui Gaiman își găsește cu ușurință locul pe raftul din biblioteca unui adult pentru că, deși elementele fantastice – pădurea fermecată, pirații cerului, vrăjitoarele, bursucul vorbitor etc. – sunt omniprezente, învățăturile ascunse în spatele poveștii sunt universal valabile și transcend granițele copilăriei. Binele nu învinge atât de ușor, atracția dintre personaje nu este una instantă ci se construiește în timp, iar reîntregirea familiei (a mamei și a fiului) nu e un lucru automat și acceptat în mod gratuit. Personajele au o voință proprie care le conferă o profunzime atipică pentru o carte de copii și care le face să se abată de la întruchiparea clasică a unui stereotip, de obicei a unui defect sau a unei calități.

Deși finalul poate fi considerat a fi unul fericit, în care protagoniștii depășesc obstacolele care le ies în cale de-a lungul aventurii și ajung să se îndrăgostească și să rămână mulți ani împreună, nota finală este una melancolică și realistă, poate puțin prea realistă pentru o asemenea carte.

În orice caz lecturarea acestei cărți nu s-a situat sub așteptările mele și deși am închis coperta cu nostalgie, mă bucur că nimic din strălucirea insuflată de Cetatea Filmului nu a știrbit din propria strălucire a talentului scriitoricesc al lui Neil Gaiman.

• Plusuri

  Construcția personajelor fantastice care pe cât de rupte de lumea reală par prin puterile cu care sunt înzestrate, cu atât mai tipic umane sunt în gesturi și în comportament

• Recomandari

  Celor mari care au nevoie de o poveste bună care să le încălzească inima în miez de iarnă.