O viziune lucidă și inteligentă a posibilității de îmbunătățire a învățământului românesc
Scris de Ovidiu Leonte • 8 May 2015 • in categoria Eseuri
Autor: Ştefan Alexandrescu
Rating:
Editura: Creative Vision Publishing
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 354
ISBN: 978-973-876-345-6
„Cartea aceasta nu este nicidecum un simplu volum de amintiri de la un anumit liceu, ci își propune să fie o radiografie a societății contemporane din punctele de vedere ale educației, tehnologiei și comunicării dintre generații. Pornesc de la evenimente și persoane despre care am povestit așa cum le-am perceput eu. Nu de dragul de a povesti, ci pentru a trage niște concluzii care mi se par relevante despre învățământ și generațiile X (cei născuți între 1961 – 1981), Y (cei născuți între 1982 – 1993) și Z (cei născuți între 1994 – 2005).”
Ce (mai) înseamnă succesul la școală este, de departe, cea mai interesantă carte pe care am citit-o vreodată. Ștefan Alexandrescu are curajul să spună multor lucruri pe nume, contrar – așa cum sugerează chiar el – trendului general căruia îi este tributar jurnalismul românesc de astăzi. Spun curaj, pentru că nu este ușor să pretinzi că știi mai bine decât toți – sau aproape toți – ceilalți lucruri cărora li se oferă definiții iluzorii, care se potrivesc pur și simplu exigențelor trusturilor de presă, exigențe dictate de un mercantilism dus la absurd. Începând de la încadrarea sociologică a celor trei generații, trecând prin impactul pe care îl are literatura și cinematografia în dezvoltarea reprezentanților acestor generații și ajungând până la integrarea valorilor reale – din cărți și filme, din impactului profesorilor și chiar și din interacțiunea tinerilor între ei – în personalitatea adulților care vor deveni la un moment dat, Ștefan Alexandrescu ne poartă printr-o sumedenie de evenimente ce formează și cizelează personalitatea.
Analiza lucidă pe care autorul o face societății se ridică la pretenția declarată: de radiografiere a societății contemporane. Nimic nu este mai important într-o societate – mai ales într-una dintr-o țară emergentă – decât învățământul. O sumedenie de ziceri celebre subliniază acest lucru, mulți politicieni din țări care acum sunt superdezvoltate riscându-și într-un moment sau altul din trecut cariera pentru a îmbunătăți considerabil sistemul de învățământ din țara lor. În România însă, situația stă cam așa: „…se vorbește despre învățământul românesc preuniversitar ca fiind unul producător de olimpici. E adevărat că aceștia sunt mulți, dar ei nu reflectă calitatea generală a învățământului”. Cu alte cuvinte, mulți olimpici și mai mulți politicieni care îi scot în față pentru a amâna o reformă drastică și eficientă a învățământului românesc ce se cere făcută de nu mai puțin de 25 de ani.
Printre disfuncțiile majore ale sistemului de învățământ românesc, Ștefan Alexandrescu descoperă lipsa motivației de a învăța, sau folosirea ei incorectă. Ceea ce am citit în cartea Ce (mai) înseamnă succesul la școală legat de acest subiect, mi-a amintit de un copilaș care, chiar anul trecut, îi explica unui coleg de clasă (gimnazială), că el nu învață – doar nu e fraier – pentru că nu trebuie, deoarece ambii lui părinți sunt directori de bancă, deci au suficienți bani pentru a-l „ajuta” să treacă prin școală fără efortul acesta. Și, deși acești mici ariviști ar putea să reușească totuși în viață, problema reală rezidă din faptul că, cel care nu are bani, ajunge precum autorul, care explică: „…trăind după valorile mele, am ajuns să mă socotesc un nimeni după valorile altuia”.
Inerent, autorul ajunge și la performanța în câmpul muncii. Și pentru că cea mai mare experiență în muncă a avut-o ca și critic de film, subliniază un fenomen care m-a deranjat și pe mine foarte tare (a se citi: nu citesc recenzii ale filmelor românești făcute de recenzenți români): „majoritatea redactorilor care scriu despre film se comportă ca ceea ce un amic de-al meu numește „curve de PR”: nu scriu despre filme proaste că sunt proaste, ci medii, nici despre filme medii că sunt medii, ci bune, de parcă ar da punctaje de la 1 la 10 cu mila unui profesor care nu vrea să strice media unuia care trece ca vodă prin lobodă – ceea ce este regretabil”.
Nu are sens să intru în amănunt cu toate argumentele aduse de autor, suficient este, cred, să amintesc numele unora dintre capitolele și secțiunile cărții:
Educația pozitivă versus educația restrictivă
Comunismul la putere în școli
Cum se construiește un sistem într-un alt sistem
Goana după respect
Discernământul în tehnologie
Educația, această traumă colectivă
Există un capitol în această carte ce m-a bulversat complet și, trebuie să recunosc, mi-au redat ușor încrederea într-un sistem educațional pe care îl consideram decrepit: Profesorii care m-au format la liceu. Titlurile (și conținutul) a două subcapitole, sunt, de fapt, responsabile de creșterea acestei încrederi: Top 10 profesori de impact (asupra mea) și Alți 10 profesori dragi. Ștefan Alexandrescu se poate considera nu un norocos, ci un privilegiat, dacă dintre profesorii de liceu a putut alege 10 care au avut un impact pozitiv asupra sa și încă 10 (!!!) profesori care i-au fost dragi. Eu nu am nevoie decât de câteva degete de la o singură mână ca să enumăr astfel de profesori.
Cartea nu se rezumă la o disecție a vieții de liceu. Ridicându-se la nivelul pretențiilor sale, autorul ne oferă o analiză destul de completă atât a vieții de adolescent, elev în liceu, cât și a impactului direct al oamenilor din jurul acestui elev, fie că este vorba de părinți, profesori sau orice altă categorie socială care are ocazia să interacționeze cu copiii. Evident, ca sursă primară este folosită experiența proprie, dar nu lipsesc și analizele – trebuie să admit, extrem de lucide – făcute pe alți subiecți, respectiv foști colegi de liceu. Printre subiectele atinse în carte se numără exodul absolvenților români în străinătate, trendurile rigide care definesc societatea română sau digitalizarea haotică a societății românești.
Prin Ce (mai) înseamnă succesul la școală, Ștefan Alexandrescu propune o nouă viziune, foarte clară și lucidă, asupra societății românești, care și-a pierdut aproape complet coerența, care riscă să se dezintegreze definitiv dacă nu repară baza oricărei dezvoltări sănătoase, învățământul. Nu atât cartea în sine, cât stilul în care este analizată și descrisă societatea, îi conferă autorului o valoare care îi va fi, sunt sigur, recunoscută la un moment dat.
-
Plusuri
Luciditatea este marea lipsă a jurnalismului românesc. Ștefan Alexandrescu face notă discordantă, ieșind din acest trend defectuos.
-
Recomandari
Pentru că eram unul dintre cei care consideră că un învățământ românesc de calitate este o cauză pierdută, recomand Ce (mai) înseamnă succesul la școală celor ca sunt încă așa cum eu am fost. Cartea aceasta vă va ridica moralul și vă va oferi o rază de lumină binemeritată. Totuși, deși sunt aproape sigur că bat la uși închise recomand cu căldură această carte tuturor celor care sunt într-o poziție care le permite să aducă o cât de mică îmbunătățire învățământului românesc.
Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Sunt foarte de acord.
Toate încercările de până acum (dacă pot fi numite încercări, de fapt cred că au fost simple perdele de fum pentru acoperirea unor cheltuieli sau justificarea unor numiri) nu doar că au eșuat lamentabil, ci au reușit să distrugă și ce era bun.
Când te gândești câte exemple pozitive de sisteme de învățământ cu adevărat de succes după care ne-am putea inspira avem în Europa… modele care îi atrag pe elevii români, cei pe care spuneai că-i pierdem…
Ştefan Alexandrescu aduce argumente extrem de convingătoare, de bine documentate în această privință.
De citit și Căile persuasiunii în negociere (http://www.bookblog.ro/recenzie/caile-persuasiunii-in-negociere/), chiar dacă nu e pe aceeași temă. -
Pingback: Teoria puişorului şi a hamsterului – o fabulă modernă. Partea I. – DISCERNE
-
Pingback: 20+ Years of Publishing: A Story with Very Little Storytelling But Lots of Lessons – Analytic Vision
-
Pingback: Contribuie pentru cărțile oferite drept recompensă elevilor premianți! - Jurnalul Bucurestiului
dieta keto spune:
8 May 2015 | 6:22 pm
sistemul de invatamant trebuie reformat din radacini. nu mai poate functiona pe aceleasi temelii in continuare. an de an pierdem elevii si studentii cei mai buni pe care-i curteaza universitatile (si chiar scolile straine). nu e ok ce se intampla acum.