Titlu: Ne vedem în august
Autor: Gabriel Garcia Marquez
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Tudora Şandru Mehedinţi
Numar pagini: 144
ISBN: 9786060069218

Ne vedem în august de Gabriel García Márquez – ultimul său roman abandonat.

Povestea Anei Magdalenei Bach, o femeie de vârstă mijlocie care are o aventură erotică în timp ce vizitează o insulă tropicală pentru a depune flori pe mormântul mamei sale, ar fi fost primul capitol la care Márquez lucra. Dar, după ce autorul apreciat la nivel internațional, cunoscut cu afecțiune sub numele de Gabo, a murit în 2014, s-a crezut că lucrarea va rămâne nevăzută, deoarece familia sa considera incomod  să publice o lucrare neterminată.

„Până acum, poziția celor doi copii a fost că nu va fi publicată”, a spus Jaime Abello, directorul Fundației Gabo. „Se pare că s-au răzgândit după ce au citit manuscrisul!”.

Copiii lui García Márquez, Rodrigo și Gonzalo García Barcha, au declarat că au considerat lucrarea prea prețioasă pentru a fi ascunsă departe de întreaga lume care a fost puternic influențată de poveștile pline de realismul magic ale lui Márquez.

Publicată postum, împotriva dorinței laureatului Nobel din America Latină, această poveste plină de viață și de sex extraconjugal este mai bună decât se temea el.

Aventurile erotice ale unei mame de vârstă mijlocie au fost grupate inițial ca o narațiune în cinci părți, cu o lungime de peste 600 de pagini, dar manuscrisul a fost pus deoparte pentru ca García Márquez să poată termina Povestea târfelor mele triste (2005), ultimul roman pe care l-a publicat în viață.

Rezultatul este povestea Anei Magdalenei Bach care în fiecare august își părăsește țara nenumită de pe coasta Atlanticului timp de 24 de ore pentru insula fără nume din Caraibe unde mama ei a ales să fie înmormântată. Ana ia un feribot pentru a depune flori pe mormântul mamei sale înainte de a se întoarce la soțul ei – ceea ce lasă mult timp pentru o aventură anuală de o noapte.

Cel mai agonizant dintre toate pentru Ana Magdalena este prima ei întâlnire, irepetabil de palpitantă, cu un bărbat care pângărește amintirea cu un cadou de despărțire, o bancnotă de 20 de dolari. Dacă ea încremenește, uneori și cititorul o face. Până la pagina a treia, García Márquez o pune să se uite la propriii sâni („rotunzi și înalți, în ciuda a două sarcini”); în curând ea ajunge înfometată după ceea ce el numește „creatura de odihnă” a iubitului ei. Un alt partener îi oferă „o plăcere supranaturală care a lăsat-o treierată și arzând” („La prima lui lovitură, ea a simțit că moare... de parcă ar fi fost un vițel tăiat”).

Ei bine... totul face parte din vigoarea ciudată care este combustibilul povestirii lui García Márquez. Infidelitatea Anei Magdalena nu este o saturare complexă din punct de vedere psihologic a poftelor nesatisfăcute, ci o modalitate de a conecta cartea la priză. Când ni se spune că ea și soțul ei, dirijor de orchestră, fac „dragoste nesăbuită... ca niște adolescenți” în „moteluri de repartizare, uneori cele mai rafinate, dar la fel de des cele mai răufamate, până într-o noapte când locul a fost jefuit și au fost lăsați complet goi”, replica este tipică: ceea ce pentru alți romancieri ar putea oferi un întreg complot este pentru García Márquez doar o jumătate de propoziție înfloritoare.

Același lucru este valabil și pentru momentul în care Ana Magdalena descoperă că unul dintre iubiții ei este un prădător sexual ucigaș, sau pasajul în care - după ce și-a îndemnat vinovat soțul să recunoască o trădare - ea tânjește să-l omoare „nu cu o împușcătură milostivă, ci tăindu-le bucățică în bucăți în felii transparente cu o ghilotină de carne”.

Însă, în timp ce atmosfera generală din Ne vedem în august ar putea fi însorită, sufocantă, chiar mahmură, există o durere reală când aflăm de ce mama Anei Magdalenei – descrisă ca o profesoară care „niciodată în toată viața ei nu a vrut să mai fie ceva” – a decis că vrea să fie îngropată pe insulă. Fiica ei consideră că a fost panorama oferită de altitudinea cimitirului – un fel de companie în singurătate – și, în cele din urmă, bănuiala ei nu este atât de îndepărtată. Un alt șoc este unul de natură suprarealistă, care este în întregime semnătura lui García Márquez; cartea nu avea un final, dar lipsa acestuia dă acestei diversiuni blânde profunzimea fabulei.

Text scris de Stella Popa.